Main menu

header

cotnari wide

28-12-1de Gabriela Niculescu

Violeta (41 de ani) şi Marcel Pavel (53 de ani) merg umăr lângă umăr de 21 de ani, au doi băieţi talentaţi, pasionaţi de pian, Richard (17 ani) şi Sasha (14 ani), iar peste 60 de zile vor deveni... părinţii unei fetiţe. Emoţiile lor sunt dublate şi de spectacolul grandios „Very Classic”, pe care solistul îl susţine cu 140 de instrumentişti ai „Orchestrei Simfonice Bucureşti”, aflaţi sub bagheta dirijorului Florin Totan, la Sala Palatului, în ziua de Florii, la ora 19:00. Am mers în vizită la familia Pavel, pentru a vedea cum se pregătesc Violeta şi Marcel să devină părinţi a treia oară.

MARCEL: „Băieţii nu acceptă încă ideea”
- În urmă cu ceva vreme spuneaţi că nu aţi trecut încă peste şocul pe care l-aţi avut la descoperirea sarcinii. V-aţi obişnuit între timp cu ideea?
Violeta: Ar fi absurd să fii şocat luni întregi, nu mai e vorba despre un şoc, ci despre o uimire fericită, să-i spun aşa. Nici nu vreau să trec de această stare euforică provocată de surprinderea plăcută pe care am avut-o. Cred că nimeni n-ar vrea.
Marcel: S-a atenuat acest sentiment şi încep să mă obişnuiesc, pentru că trebuie. Este o stare de curiozitate a mea pentru ce se va întâmpla, dar important este să fie sănătoase şi soţia, şi fetiţa mea.

- Cum au reacţionat Richard şi Sasha la aflarea veştii?
V: Şi ei au fost surprinşi, nu neplăcut, dar au o îngrijorare pentru noi, deoarece se gândesc la viitor, că nu mai suntem în tinereţe, şi că o să fie din ce în ce mai greu să putem avea grijă de cea mică. Dar nu e nicio problemă, fac faţă situaţiei, pentru că s-au obişnuit totuşi cu gândul.
M: Eu cred că băieţii nu acceptă încă ideea, încă nu s-au obişnuit. Dar presupun că în şase luni sau un an, când va începe micuţa să gângurească sau să meargă, vor avea un interes extraordinar faţă de ea.

Violeta: „Sincer, nu m-aş fi programat să fac un copil la 45 de ani”
- V-aţi pus multe probleme, printre care şi cea a vârstei.
V: Să nu înţelegeţi că eu am avut o problemă a vârstei, pentru că mă simt foarte bine la cei 41 de ani. Soţul meu a vorbit din punctul său de vedere, gândindu-se la toate aspectele, în special cel protector, pentru că tată nu eşti doar biologic. Tată înseamnă să ai grijă să întreţii un copil, să-i oferi protecţie şi aşa mai departe. Or eu, la vârsta mea, nu sunt condiţionată de aceste aspecte.

- Cu siguranţă nu. Ba chiar putem observa că vârsta la care femeile fac copii a crescut foarte mult, uneori depăşind şi 50 de ani.
V: Eu nu sunt contra femeilor de 50 de ani care fac copii, dar nu sunt nici foarte pro. Mie mi s-a întâmplat o minune la care nu mă aşteptam, la care nu mă gândeam, şi nu puteam refuza acest lucru, pentru că ar fi fost împotriva firii mele, a Universului şi a lui Dumnezeu. Dar nu sunt adepta ideii procreării la 50 de ani cu bună ştiinţă, pentru că pot apărea mai multe probleme şi la viitoarea mamă, şi la viitorul copil. La mine a fost o minune, o altfel de situaţie, dar nu m-aş fi programat la 45 de ani să fac un copil.
M: Eu făceam referire la faptul că atunci când voi avea 70 de ani va fi mai greu să comunic cu ea, pentru că diferenţa de vârstă va fi foarte mare, şi nu mai există aceeaşi forţă şi energie pe care o ai la 35 sau 40 de ani, dar sper să fie bine. Însă până va veni ziua naşterii voi avea emoţii. Mai ales că se naşte şi acest dublu album al meu, o dată cu concertul, şi e un cumul major de emoţii al celor două evenimente din viaţa mea.

Violeta: „Mă îngrijorez, sunt responsabilă”
- Ştiu că şi Violeta te-a ajutat la organizarea spectacolului.
M: Bineînţeles că m-a ajutat şi ar fi făcut-o în continuare, pentru că este o fire foarte energică, dar nici medicul şi nici eu nu-i mai dăm voie, pentru că mai sunt două luni până la naştere şi trebuie să stea liniştită. Dar aveam mare nevoie de ea, pentru că soţia mea este stâlpul familiei, şi noi toţi ne bazăm pe ea. Ţine evidenţa tuturor lucrurilor administrative, noi nu suntem în stare nici să scoatem bani cu cardul, ea e bancherul familiei.

- Deşi la bază este artistă, fiind fostă balerină a Teatrului Balşoi din Rusia, văd că are şi fire analitică.
M: Da, pentru că ea a fost foarte bună la matematică. Seamănă cu tatăl ei, Dumnezeu să-l odihnească! El a fost şi un bun matematician şi fizician, iar mama sa a fost medic stomatolog. Iar soţia mea are spirit de organizare.

- Te mai sperie sau îţi mai dă emoţii vreun gând acum?
V: Nu mă sperie naşterea, dar îmi dau de gândit momentele aflate după venirea pe lume a micuţei. Chiar dacă am crescut doi copii şi ştiu tot ce înseamnă de la schimbat scutece la hrănit, acum parcă s-au mai estompat aceste lucruri în memoria mea şi sper să fac faţă. Mă gândesc aici şi la pricepere, şi la răbdare. Mă neliniştesc aceste gânduri, ca pe fiecare mamă care trăieşte procreerea (maternitatea) de fiecare dată altfel şi o înţelege altfel la vârste diferite.

- Pe lângă experienţa pe care o ai, te va ajuta foarte mult şi instinctul matern.
V: Sper. Dacă tot a fost să mi se dea copilul, nu cred că Dumnezeu mă va pedepsi tocmai la naştere şi să nu mă ajute să am grijă de el. Dar mă îngrijorez pentru că sunt o persoană responsabilă, nu-mi place să las lucrurile la întâmplare.

Marcel: „Ne iubim şi ne respectăm, formăm o familie unită”
- Acest minunat şi neaşteptat eveniment a produs modificări în relaţia voastră? V-a unit mai mult?
V: Nu cred că ne-a unit mai mult sau că a modificat ceva, dar când Dumnezeu ne-a dăruit acest copil ne-a ridicat spiritul. Ne pierdem uneori timpul cu treburi mărunte, cotidiene, iar asta ne-a arătat că există lucruri mai presus de noi şi ne bucurăm de acest lucru.
M: Noi ne iubim şi ne respectăm de când ne-am cunoscut, dovadă sunt cei 21 de ani de căsătorie. Pentru noi, acest copil este o minune extraordinară, dar nu este lucrul care ne-ar uni încă o dată, pentru că noi suntem uniţi pe viaţă. La noi este totul constant, iubirea, dragostea, afecţiunea, suntem o familie unită.

- Cum a decurs sarcina până în acest moment?
V: Până acum a fost ok, sper să fie aşa şi în următoarele două luni.

- Cum vei naşte?
V: Voi naşte natural, doar dacă va apărea ceva neprevăzut voi face cezariană, dar până acum am optat pentru naştere naturală, contrar aşteptărilor tuturor.

- Aţi pregătit casa pentru venirea pe lume a micuţei?
V: Încă nu-i pregătim o cameră specială, doar ne permutăm.

Violeta: „Nu am pofte, nu-mi cere organismul să mănânc pentru doi”
- Băieţii se vor implica în creşterea şi în educarea surioarei lor?
V: Eu sper că da. Sunt puţin circumspecţi acum, dar până la urmă va fi ok.
M: Sincer, nu mă aştept, dar cine ştie cum vor reacţiona?

- Eşti o femeie foarte frumoasă, iar la acest fapt probabil contribuie genetica, dar şi un stil de viaţă sănătos. Cum ai grijă de frumuseţea ta în această perioadă a sarcinii?
V: Mă ajută şi genetica, pentru că mama a arătat întotdeauna foarte bine, şi fizic, şi spiritual. Cred că nu ajută doar o viaţă sănătoasă sau să numeri fiecare calorie. De fapt, spiritul te menţine tânăr, atunci când vrei ceva nou de la tine continui să te descoperi şi te bucuri şi de viaţă.

- Trecând la partea fizică a frumuseţii, ai grijă de piele, previi vergeturile?
V: Am grijă, îmi mai dau cu cremă, dar nu sunt obsedată să mă ung din cinci în cinci minute. Vor apărea, evident, dar trebuie să existe şi sacrificii la venirea pe lume a unui copil.

- Văd că nu ai luat prea multe kilograme.
V: Am luat doar 7 kg până acum şi voi mai lua, probabil, 5 kg. Asta nu ţine de mine, că aş fi o femeie grijulie, ci pur şi simplu nu am pofte şi nici nu-mi cere organismul să mănânc pentru doi, deci sunt o fericită.

28-12-2Marcel: „Întotdeauna sunt nemulţumit! Poate şi acest lucru mi-a adus progresul”
- Ai fost un student foarte bun al Conservatorului, pe care l-ai absolvit de curând. Cum au fost aceşti ani pentru tine?
M: Mi-am făcut foarte conştiincios studiile, le-am desăvârşit cu brio şi tot cred că nu a fost îndeajuns cât am reuşit să reţin la vârsta mea, pentru că nu e ca la 20 de ani, când ai mintea limpede, fără îndatoriri familiale şi alte probleme. Nu poţi să-ţi mai concentrezi toată atenţia asupra studiilor unei Academii Naţionale de Muzică, dar cumva am reuşit. Privind acum în urmă, chiar mă întreb cum am reuşit. Însă am învăţat cât am putut din tainele muzicii de la dascălii mei, dar întotdeauna sunt un nemulţumit. Poate şi acest lucru mi-a adus progresul. Autosuficienţa dăunează. Ideea că sunt cel mai bun, nu mai am nimic de învăţat e greşită. Tot timpul mă întreb ce pot să fac să fiu mai bun, să-mi placă mai mult ce fac eu. Dacă mă uit la realizările mele, pe jumătate sunt mulţumit, iar pe jumătate ştiu că puteam mai mult, n-am fost suficient de bun.

Violeta: „Visez să am o şcoală de balet. Poate acum cu fetiţa...”
- Ce s-a întâmplat cu salonul de frumuseţe şi de ce nu ai deschis şcoala?
V: Nu mai am salonul, pentru că suntem în criză şi pentru că trebuia să mă ocup mult mai mult de el, dar nu mai aveam chef. Iar şcoala de balet este dorinţa mea de-o viaţă şi sper ca la un moment dat o să mi-o îndeplinesc. Poate că acum, când voi avea şi o fată, voi avea şi mai multă dorinţă.

- Ce vă doriţi în aceste momente cel mai mult?
V: Îmi doresc să duc la bun sfârşit sarcina şi ca fetiţa mea să fie sănătoasă. Apoi, îmi doresc ca acest concert al soţului meu, la care am pus şi eu umărul, să iasă la înălţimea aşteptărilor noastre.
M: Îmi doresc să fim toţi sănătoşi, pentru că e cel mai important lucru, deşi de multe ori nici nu se ia în seamă această urare. Şi-mi mai doresc să duc la bun sfârşit concertul meu, la care sper să vină un număr mare de spectatori.

28-12-3Richard este bursier, iar Sasha are harul de a capta atenţia publicului

- Cum se descurcă la şcoală Richard şi Sasha?
V: Foarte bine. Cel mare a primit bursă, pentru că a avut media peste 9, iar cel mic a terminat cu 9, deci puţin i-a mai lipsit să primească şi el o bursă. Din punct de vedere muzical au şi urcuşuri, şi coborâşuri, nu pot fi constanţi, mai ales la vârsta adolescenţei. Din punctul nostru de vedere avem copii la locul lor, nu fug de acasă, nu se duc prin cluburi şi nu fac alte prostii pe care le fac alţii la vârsta lor. Au mici teribilisme, dar sunt în norme fireşti, acceptabile.

- Mai merg şi la arte marţiale?
- Nu mai fac acum, pentru că nu mai au timp să meargă, deoarece învaţă după-amiaza. La vară vor merge la înot.

- Ştiu că Sasha are spirit de antreprenor. Îl mai interesează afacerile?
- Da, dar nu are cum să se desfăşoare. Este pasionat de mai multe domenii, să vedem spre ce se va orienta.

- Şi cu pasiunea pentru trucurile cu cărţi de joc cum e?
- Are harul de a capta atenţia publicului, nu doar la cărţi, chiar şi în discuţii. Aceste trucuri le-a învăţat pentru a căpăta atenţia fetelor. Eu am fost foarte sceptică, până când am văzut că lumea este efectiv fascinată de ceea ce face el. Nu are foarte mult timp să se ocupe de asta, dar este o pasiune pentru momentele sale libere.

28-12-4„Very Classic“, un spectacol de gală

- Câte ore ai investit în pregătirea concertului „Very Classic”?
M: Dacă vorbim despre proiectul cultural în sine, îl pregătesc de un an şi opt luni, dar, vorbind strict de studio, sunt sute de ore, poate peste 400. Am fost foarte mult ocupat în a găsi fondurile pentru acest concert. Oamenii care au bani evită să te ajute, dar am întâlnit câţiva oameni generoşi care m-au sprijinit. Însă cei pe care-i consideri prieteni şi care ştii că au foarte mulţi bani în bănci, când le ceri ajutorul încep să dea din colţ în colţ şi apoi nu-ţi mai răspund la telefon. E greu să laşi o firimitură de cultură în urma ta.

- De ce lansezi album dublu?
- De fapt e triplu. Dar pe cel de-al treilea îl pun deoparte şi îl lansez mai târziu. Eu am pregătit 47 de lucrări din trei categorii: arii celebre din operă, canţonete şi pop clasic. M-am gândit că trebuie să înregistrez ariile în mai multe stiluri, preclasic, clasic, romantic şi postromantic. Canţonetele sunt dintre cele mai cunoscute de public, ca de exemplu „O sole mio”, „Funiculi Funicula” şi la pop clasic am înregistrat piese pe care le ştie întreaga planetă, care au fost cântate de marii artişti ai lumii şi mi-am dorit şi eu să le cânt. Le mulţumesc celor care m-au „suportat” şi care m-au ajutat în acest proiect, mai ales că am primit un ajutor de unde mă aşteptam mai puţin, totul culminând cu amabilitatea Angelei Gheorghiu de a înregistra o piesă alături de mine pentru acest proiect cultural, iar pentru mine înseamnă o mare onoare.

- Ce-i aşteaptă pe spectatori la 28 aprilie, la Sala Palatului?
- Mi-aş dori să se simtă bine, nu este ceva încorsetat, pentru că nu vreau să dau o lecţie de muzică, ci să le mulţumesc prin aceste albume pentru iubirea şi respectul pe care mi le-au acordat de-a lungul timpului şi să le ofer o altă perspectivă a lui Marcel Pavel. M-am gândit la acest spectacol, cu 140 de instrumentişti, pentru a împărtăşi publicului larg toate cunoştinţele muzicale şi profesionale pe care am reuşit să le acumulez până acum, ca de altfel şi truda mea de-o viaţă. Îmi doresc să fie în număr cât mai mare la Sala Palatului la 28 aprilie, chiar în ziua sfântă de Florii, la ora 19:00, să fie alături de noi la un spectacol de gală la care se vor simţi foarte bine.