de Gabriela Niculescu

- Cei 5 juraţi ai show-ului de televiziune vă dezvăluie secretele din vieţile lor

De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Pro TV sărbătoreşte 17 ani de existenţă şi are un îndemn pozitiv pentru spectatorii săi: „Gândeşte liber - România e a ta!” În prag de ceas aniversar am stat de vorbă cu cei cinci juraţi ai show-ului „Dansez pentru tine”, Wilmark, Beatrice Rancea, Mihai Petre, Emilia Popescu şi Edi Stancu. Anul acesta a fost unul plin pentru ei, unii au devenit părinţi pentru prima sau a doua oară, alţii se pregătesc să devină, însă fiecare a acceptat să ne împărtăşească bucuriile momentelor importante şi mai ales speranţele.

Wilmark: „Mă pasionează ezoterismul şi îl cercetez destul de aprofundat“

Wilmark iubeşte România, dar îşi încarcă bateriile în ţara natală, Columbia. Aici este fericit pentru că are libertatea pe care şi-a dorit-o, o soţie frumoasă şi doi fii, Lucas, în vârstă de 4 ani, şi Nacio Joaquin, de aproape 9 luni. Despre peripeţiile prin care a trecut datorită notorietăţii, familie şi pasiuni ne-a vorbit în interviul de mai jos.

„Al treilea copil aş prefera să fie fetiţă”
- Ce iubeşti cel mai mult la România?
- Faptul că aici se poate orice. Am simţit din prima clipă când am venit aici că aceasta este ţara tuturor posibilităţilor.

- Ai mai fost să-ţi revezi ţara natală, Columbia?
- Da, de foarte multe ori. Îmi place atmosfera, e o sursă de energie, o gură de aer proaspăt, acolo mă umplu de bucuria de a trăi. Aici am stat în cercul acesta de oameni care muncesc tot timpul, de workaholici, este nevoie şi de timp pentru relaxare, pentru suflet. În Columbia mi-l regăsesc, cu toate că nu mai am decât o parte din familie acolo, am prieteni şi merg cu familia mea de aici să ne distrăm.

- Ştiu că ţi-ai dorit o fetiţă, dar a fost tot băieţel. În acest moment vă mai doriţi o fetiţă?
- Am spus că ar fi foarte frumos să avem în familie şi o fetiţă, s-a nimerit să avem doi băieţi, dar nu am avut niciodată preferinţe, sunt foarte bucuros de ei. Cu toate acestea, dacă ar fi să aleg al treilea copil, chiar aş prefera să fie fetiţă, însă mai e cale lungă până acolo.

- Ce pasiuni ai, exceptând dansul?
- Îmi plac gadgeturile, tot ce ţine de electronice, mi-aş dori să studiez electronica doar ca hobby. Un alt domeniu care mă pasionează este ezoterismul şi îl cercetez destul de aprofundat. O pasiune este pentru mine şi să petrec timpul cu copiii mei.

„A fost un tir... Am văzut moartea cu ochii”
- Ai terminat o facultate care nu are legătură cu arta. Dacă nu reuşeai să te afirmi în dans, ce altceva te-ai fi văzut făcând?
- Am avut înclinaţii artistice de mic, părinţii mei au încercat să mă îndrume spre pictură sau muzică. Faptul că tata este scriitor a avut, de asemenea, o influenţă foarte mare asupra mea. Tatăl este, de obicei, exemplul copilului. Orice aş fi făcut, tot în artă aş fi rămas, asta dacă nu se întâmpla cumva nenorocirea să mă angajez ca inginer petrolist.

- Povesteşte-mi o situaţie amuzantă pe care ai trăit-o datorită notorietăţii tale.
- Eram la un eveniment, trebuia să intru pe scenă, şi văd o gaşcă de fete care începuseră să se agite: „Oau, ia uite-l, e aici!”, la care eu, bineînţeles, încântat: „Salut, salut!”, pentru ca mai apoi să aud: „A venit Alex Velea!”.

- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?
- Dacă să iei 5 la facultate înseamnă să treci la limită, da, am făcut asta de fiecare dată când nu îmi plăcea foarte mult materia sau consideram că atât este nevoie să îmi bat capul cu ea, nu mă văd ca pe un exemplu. O situaţie într-adevăr la limită am trăit tot în perioada facultăţii, când mă aflam în maşină cu un prieten şi am fost cât pe ce să intrăm sub un tir, am avut noroc cu el, era un şofer foarte bun.

„Lucas este atras de sport şi adoră să joace cărţi“
- Lucas dă semne să-ţi calce pe urme la cei 4 anişori sau e pasionat de altceva?
- Lucas preferă altceva, el dansează mai mult de socializare şi pentru că vede ce fac adulţii. Este mai degrabă atras de sport şi adoră să joace cărţi.

- Cum se simte Lucas de când Nacio Joaquin a apărut în viaţa voastră, este gelos?
- Nu este deloc gelos, Joaquin este fratele pe care îl iubeşte foarte mult, îl apără, îl ajută, îl fereşte de lucruri rele, este prietenul său. Nu am văzut niciodată din partea sa vreun semn de gelozie sau de duşmănie faţă de Joaquin. Singurul lucru pe care îl face, atunci când vede că cel mic primeşte prea multă atenţie, este să ne spună: „Hei, vreau şi eu!”.

„Faptul că tata este scriitor a avut o influenţă foarte mare asupra mea. Orice aş fi făcut, tot în artă aş fi rămas, asta dacă nu se întâmpla cumva nenorocirea să mă angajez ca inginer petrolist“

Edi Stancu: „Îmi place să cred în unitatea poporului“

Pentru Edi Stancu, anul 2012 a adus multe schimbări radicale. În luna februarie s-a căsătorit cu Silvia, în luna mai, cei doi pasionaţi de dans au devenit părinţii unui băieţel, iar în acest sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”, Edi a trecut de partea cealaltă a baricadei, devenind, din consilier al coregrafilor, jurat. Despre pasiunea pentru dans care a devenit profesie din mijloc de cucerire a fetelor  şi despre „meseria” de tătic ne-a vorbit coregraful baletului „Dansez pentru tine”.

„Doi ani şi jumătate am lucrat în Coreea de Sud, într-un parc de distracţii”
- Ziua de 1 Decembrie are vreo rezonanţă aparte în sufletul tău?
- Eu sunt un tip naţionalist, îmi place să cred în unitatea poporului. Dacă aş sta la casă, mi-aş ancora drapelul naţional, aşa că îmi place 1 Decembrie.

- De unde a plecat pasiunea ta pentru dans şi cum s-a transformat în profesie?
- Pasiunea pentru dans a început în adolescenţă, când dansam hip-hop. Era modalitatea de a socializa cu fetele... dacă dansai şi bine erai exact ce trebuie. Dansul este însă molipsitor şi nu mai poţi scăpa de el. La un moment dat am renunţat şi la facultate pentru dans. Doi ani şi jumătate am lucrat în Coreea de Sud, într-un parc de distracţii, iar pe la 19 ani am făcut coregrafia clubului de noapte de la Intercontinental.

- Care e stilul de dans preferat?
- Între hip-hop şi contemporan... undeva pe acolo.

- Cum a fost pentru tine trecerea de la consilier al coregrafilor la „critic” al lor?
- Trecerea asta mi-a cam dat bătăi de cap, pentru că îi iubesc, îi respect, sunt colegii mei, iar acum a trebuit să-i judec. Şi acum îmi iese destul de greu. Pe de altă parte, ei ştiu că au în mine un aliat şi un prieten şi încerc să fiu acolo mai mult pentru a explica telespectatorilor ceea ce se întâmplă la repetiţii, cum evoluează ei şi când nu sunt în faţa camerelor.

„Pavel Bartoş mi-a plăcut cel mai mult dintre toţi concurenţii”
- Ce vedetă-concurentă ţi-a plăcut cel mai mult dintre toate ediţiile „Dansez pentru tine”?
- Pavel Bartoş mi-a plăcut cel mai mult dintre toţi concurenţii. A reuşit să combine toate stilurile de dans cu actoria. Ceea ce a făcut el este reţeta mea preferată de divertisment.

- Cum e să fii tată de băiat? Cum ţi-a schimbat viaţa Robert Andrei?
- Să fii tată de băiat e un sentiment supertare! Orice gest face, orice mimică... pentru tine, ca părinte, e o mare realizare. Dacă întinde mânuţele spre tine, dacă râde... e o superbucurie. Redescopăr lumea prin ochii fiului meu, şi asta mă face să mă redescopăr şi pe mine.

- Dacă nu ai fi fost coregraf, ce altceva te-ai fi văzut făcând?
- Probabil nu aş fi renunţat la facultate, iar acum eram inginer. (Râde!)

- Ştiu că ai o trupă de dans alături de care mergi la diverse evenimente. O şcoală de dans ai?
- Nu am, dar este în plan. Probabil în scurt timp se va şi îndeplini această dorinţă a mea!

„În 100 de ediţii de emisiune am făcut peste 300 de coregrafii“
- Care a fost cea mai mare provocare din cariera ta?
- Să fac o trupă pentru „Dansez pentru tine”. În cele 100 de ediţii câte am avut până acum am făcut peste 300 de coregrafii...

- Presupun că la un volum atât de mare de muncă au existat şi accidente. Care a fost cea mai severă accidentare pe care ai suferit-o?
- În sezonul opt am avut ruptură de muşchi la gambă, a trebuit să stau cu piciorul în ghips şi am ieşit din tonus, a fost foarte dificil. Am tras foarte mult de mine şi asta m-a costat destul de scump.

„Eu sunt un tip naţionalist, îmi place să cred în unitatea poporului. Dacă aş sta la casă, mi-aş ancora drapelul“

Mihai Petre: „Abia aştept să îmi văd copilul şi să fim trei!“

Fiecare concurent care păşeşte în ringul de dans şi aşteaptă notele după prestaţia avută are emoţii când privirile i se opresc la Mihai Petre. Şi asta nu pentru că ar fi cel mai sever membru al juriului, ci pentru că este un perfecţionist, iar aşteptările sale sunt mari. Dincolo de lumina reflectoarelor, Mihai se ocupă intens de academia sa de dans şi de venirea pe lume a primului său copil. Probabil că Sărbătorile de iarnă vor prinde familia Petre în formulă de trei, iar emoţiile se simt.

„Sunt un perfecţionist şi poate aşteptările mele sunt ceva mai mari”
- Ce ţi-ai dori să se schimbe în România?
- Aş vrea să renunţăm la atitudinea „Lasă, mă, că merge şi aşa!” şi să încercăm, să ne dăm silinţa să facem lucrurile cât mai bine. Când vrei, se poate!

- Spuneai despre cursanţii tăi de la academia de dans că atunci când te văd au reţineri până ajung să te cunoască. Dincolo de ecranul televizorului ai aceeaşi severitate?
- Am spus în nenumărate rânduri că eu nu sunt un tip sever, sunt un tip sincer, care spune ce gândeşte, iar asta este de multe ori interpretată ca fiind severitate. Sunt, în general, un perfecţionist şi poate aşteptările mele sunt ceva mai mari.

- Îţi este dor de competiţiile de dans?
- Există o evoluţie clară în viaţa fiecărui dansator. Eu particip în continuare la competiţii de dans, dar în calitate de arbitru. De curând m-am întors din Hong Kong, unde am arbitrat Campionatul Mondial de Dans Sportiv.

„Filmul a fost o experienţă interesantă şi nouă pentru mine”
- Dar de platoul de filmare al unui film, cum a fost „Aniela”?
- Filmul a fost o experienţă interesantă şi nouă pentru mine. Toate evenimentele şi activităţile din ultima vreme m-au ţinut însă atât de ocupat, încât nici măcar nu mi-am mai pus problema dacă îmi este dor sau nu.

- În luna decembrie vei deveni tătic. Ai emoţii?
- Foarte mari! Sunt supercurios şi abia aştept să-mi văd copilul şi să fim trei!

- Ştiu că ai aflat sexul copilului, dar îl ţii secret. De ce? Eşti superstiţios?
- Nu e vorba despre superstiţie, ci despre intimitate. Cred că sunt lucruri personale, de care vreau să mă bucur în voie alături de soţia mea.

- Cum te vezi ca părinte? Eşti pregătit pentru această etapă a vieţii?
- La Academia de Dans am lucrat şi lucrez foarte mult cu copii şi, zic eu, întotdeauna am avut o legătură specială. Nu ştiu în ce mă califică asta să spun că voi fi un tată bun, dar pot să vă spun cu certitudine că voi încerca să fiu cel mai bun!

- Care este cel mai bun lucru pe care ţi l-a adus celebritatea? Dar cel mai puţin plăcut?
- Întotdeauna există lucruri bune şi mai puţin bune. Eu încerc întotdeauna să văd partea plină a paharului.

„Academia de Dans este un vis devenit realitate“
- Nu de multă vreme ţi-ai deschis o şcoală de dans. Cui i se adresează şi ce stiluri de dans se pot învăţa acolo?
- Academia de Dans „Mihai Petre” este un proiect pe care şi eu, şi Elwira ni l-am dorit foarte mult. Este un vis devenit realitate. Cursurile noastre se adresează atât celor care vor să facă performanţă, cât şi celor care îşi doresc să înveţe mişcări de bază în dans, celor care vor să facă mişcare într-un mod frumos şi plăcut. Printre profesori ne numărăm şi eu, şi soţia mea, iar cei care ne trec pragul pot învăţa de la vals, cha-cha până la rumba, jive sau salsa. Mai multe detalii despre cursuri se pot găsi pe site-ul www.mihaipetre.ro.

Emilia Popescu: „Mi s-a împlinit visul, rolul Arkadina din «Pescăruşul» lui Cehov“

Pe Emilia Popescu o puteţi vedea nu doar în juriul „Dansez pentru tine”, ci şi pe scena Teatrului de Comedie în piesele „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” şi „Casa Zoikăi” şi, în curând, şi în alte două piese ce vor avea premierele în prima parte a anului 2013. Talentata actriţă este împlinită în plan sentimental şi are o fiică în vârstă de 16 ani, pasionată de arte plastice. Despre aşteptările sale de la România, prietenia cu Ştefan Bănică Jr şi mentorul său citiţi în cele ce urmează.

„Eu şi Ştefan... suntem rude, ce mai!”
- Dacă tot suntem în prag de 1 Decembrie, ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiţi la România?
- Îmi iubesc ţara şi mi-aş dori ca valorile să fie puse la locul lor, să se oprească jaful făcut de clasa politică. Mi-aş dori, de asemenea, ca doctorii, profesorii, artiştii şi cercetătorii să-şi recapete demnitatea. Aşa n-ar mai pleca părinţii de lângă copii şi invers şi am vizita planeta aceasta ca simpli turişti, respectaţi. Vreau nişte lucruri normale, nu? Eu încă mai cred în miracole.

- Ce v-a adus experienţa de jurat al show-ului „Dansez pentru tine”?
- La emisiunea „Dansez pentru tine” am cunoscut oameni extraordinari, care m-au făcut să mă analizez cu atenţie şi să mă gândesc de două ori înainte să mă plâng de ceva.

- De Ştefan Bănică Jr vă leagă o lungă şi onestă prietenie. Care sunt lucrurile ce v-au apropiat atât de frumos?
- Pe mine şi pe Ştefan ne leagă nu numai spectacolele făcute împreună, ci şi faptul că am fost alături în cea mai frumoasă perioadă a vieţii noastre. Apoi ne mai leagă prietenii, copiii şi familiile noastre prietene... suntem rude, ce mai!

„Sper ca şi fetiţa mea să aibă puterea să trăiască din artă”
- Aveţi o carieră strălucită, în slujba căreia toţi cei care v-au urmărit au putut observa că v-aţi pus nu doar talentul, ci şi sufletul. Există un proiect, o piesă, un rol, ceva ce vă doriţi de mult să realizaţi şi n-aţi avut ocazia până acum?
- Mi-am dorit enorm rolul Arkadina din „Pescăruşul”, de Cehov. Este singurul rol la care am visat. Acum voi începe repetiţiile la această piesă, alături de Ştefan Bănică Jr, în regia lui Claudiu Goga, la Teatrul de Comedie. După aceea, musai să trec la alt vis, pentru că durează ceva vreme să se împlinească. Vom avea premiera la sfârşit de februarie cu „Pescăruşul”, iar după aceea, prin aprilie, o nouă premieră la Teatrul Metropolis, o piesă contemporană olandeză.

- Vă e dor să jucaţi într-un film?
- Sigur că mi-e dor de film. Dar filmului nu-i e dor de mine, aşa că...

- Dacă nu mă înşel, fiica dumneavoastră, Maria-Alexandra, are 16 ani. Cum eraţi dumneavoastră la acea vârstă şi cum este ea?
- Maria este un adolescent sensibil şi talentat, un copil cum mulţi părinţi şi-ar dori să aibă! Protejată şi protectoare, iubitoare şi ambiţioasă, visătoare... cam aşa eram şi eu, doar că aveam mai multe greutăţi. Aşa era atunci. Dar ele m-au întărit. Sper ca şi copilul meu să aibă puterea să trăiască în artă - căci face arte plastice - şi, mai ales, din artă. Sper asta pentru toţi copiii talentaţi din ţara asta.

- Dacă în plan profesional sunteţi împlinită, cum sunteţi în plan sentimental?
- Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt un om împlinit pe toate planurile şi mă voi lupta să rămân cât mai mult timp aşa.

„Moţu Pittiş mi-a dat şansa să devin actriţa Emilia Popescu“
- Spuneaţi cândva că unul dintre colegii de breaslă care v-au marcat destinul este mult regretatul Florian Pittiş. Spuneţi-mi una dintre amintirile dragi pe care le aveţi din perioada în care vă dădeaţi replicile pe scenă.
- Nu pot acum să spun o anume întâmplare cu Moţu Pittiş. El a fost mentorul meu şi mi-a dat şansa să devin actriţa Emilia Popescu. Părintele meu spiritual îmi lipseşte şi raportez tot ce fac la el: „Ce ar spune Moţu dacă m-ar vedea acum?” Moţu Pittiş este foarte prezent în sufletul şi în conştiinţa mea.

Beatrice Rancea: „Sunt mult mai împlinită când dansez decât atunci când regizez“

Beatrice Rancea este managerul Operei Naţionale din Iaşi, iar de curând s-a reîntors şi la pasiunea pe care a abandonat-o în urma unui accident ce i-a schimbat viaţa: dansul. Este o femeie puternică, dar totodată are un suflet sensibil şi, fiind o mare iubitoare de animale, creşte în propria casă 22 de căţei adunaţi de pe stradă!

„Mi s-au oferit două dintre cele mai frumoase roluri, şi nu am putut să refuz”
- Care sunt cele mai puternice lucruri ce vă leagă de România?
- Faptul că sunt româncă, familia mea şi căţeii şi, nu în ultimul rând, toate lucrurile frumoase şi amintirile care îmi vin în minte atunci când sunt plecată şi abia aştept să revin acasă.

- V-aţi întors pe scenă după o pauză de câţiva ani buni. Cum a fost revenirea?
- Fizic mi-a fost foarte greu. Am fost nevoită să slăbesc opt kilograme într-o lună, să mă antrenez serios şi am avut o febră musculară de nici nu puteam să respir. A fost însă un sentiment extraordinar, pentru că, acum câţiva ani, când am renunţat la dans, eram convinsă că nu mai am nevoie de dans şi m-am retras în spatele scenei, ca regizor. Însă atunci când marea coregrafă Yvette Bozsik mi-a oferit două roluri, unele dintre cele mai frumoase pe care le-am avut vreodată, nu am putut să o refuz. După ce-am dansat, mi-am dat seama ce dor mi-a fost, de fapt, de scenă, iar acum, când dansez şi mă întreabă lumea de ce o fac, răspund că o fac pentru sufletul meu. Până la urmă, cea mai mare satisfacţie o ai tot ca interpret. Eu mă simt mult mai împlinită atunci când dansez decât atunci când regizez.

„Mă simt foarte singură. O să încerc să-mi iau un căţel cu mine la Iaşi”
- Cum reuşiţi să vă împărţiţi timpul între Iaşi şi Bucureşti?
- Mai mult stau la Iaşi, am foarte mult de muncă acolo, dar am mare noroc cu emisiunea „Dansez pentru tine”, că aşa reuşesc şi eu să ajung câteva ore acasă. Casa noastră e în Bucureşti. Am avut o premieră cu Andrei Şerban, am şi luat un premiu pentru cel mai bun spectacol al anului, iar el pentru regie. Îl mai rog pe soţul meu să vină să mă viziteze la Iaşi, pentru că mă simt foarte singură. O să încerc să-mi iau un căţel cu mine. Pe 13 decembrie avem încă o premieră, iar pe 30 decembrie, o altă premieră. În ianuarie voi sta şi eu puţin mai mult acasă, vom avea o binemeritată pauză de o săptămână.

- Câţi căţei mai aveţi? Vă simt lipsa când sunteţi la Iaşi?
- Au mai murit dintre ei... ei duc boala pe picioare până în ultimul moment şi, dacă nu sunt eu să-mi dau seama şi să îi tratez, din pripă e mai greu. Nici n-au vrut să-mi spună că s-au îmbolnăvit sau că au mai murit, pentru că ştiau că aş fi venit imediat de la Iaşi. Acum am 22.

- Spuneaţi la un moment dat că aţi înfia patru, cinci copii. Credeţi că veţi avea vreodată timp pentru a împlini această idee?
- Nu, cum spuneam, abia apucăm să avem grijă de noi şi de căţei. Copilul este o responsabilitate pe viaţă, eu nu am timpul necesar şi cred că nu mai am nici vârsta. Copiii trebuie făcuţi la tinereţe, cred eu.

- Aţi trecut prin schimbări majore în viaţă şi aţi luat decizii radicale. Sunteţi o fire puternică sau una sensibilă?
- Poate par puternică dintr-o mare sensibilitate, şi din cele două extreme a ieşit persoana mea.

„Opera e ca un sport de performanţă“
- Cum este lucrul cu noua generaţie de artişti a Operei, ţinând cont de faptul că aceasta nu are aceeaşi determinare pe care au avut-o generaţiile ce o precedă?
- Eu am lucrat dintotdeauna cu tineri, în toate spectacolele mele am avut debuturi importante, mi-am impus tineri care au avut roluri mari. Tot timpul mi s-a părut esenţial să ajuţi tinerii, noua generaţie, iar acum, la Iaşi, avem patru solişti tineri nou-angajaţi. Sunt oameni care ştiu cum e să stai şi în ansamblu, şi eu am stat şapte ani în ansamblu şi făceam tot ce e nevoie, duceam şi tava, orice. Până să capeţi statutul de solist trebuie să asiguri toate rolurile în care eşti distribuit. Unii sunt foarte serioşi şi foarte muncitori, hotărâţi să-şi facă meseria. Opera e ca un sport de performanţă, se spune că o pauză de trei zile înseamnă o săptămână de regres, deci, dacă te opreşti, trebuie să o iei de la capăt. Tinerii au mult mai multe oportunităţi, mai ales în teatru, cei care sunt foarte buni în operă au şansa să profeseze în afara ţării, iar acum chiar ne putem mândri cu români pe toate marile scene internaţionale.