Main menu

header

29-13-1de Gabriela Niculescu

- Se împlinesc doi ani de la trecerea în nefiinţă a Mădălinei Manole

La 14 iulie se împlinesc 24 de luni de la trecerea în nefiinţă a regretatei artiste Mădălina Manole. Au fost ani grei ca de plumb pentru familia sa, cu atât mai mult cu cât în urma tragicului eveniment lucrurile au rămas tulburi între soţul interpretei, Petru Mircea, şi socrii săi. Am vrut să vedem cum a crescut fiul „fetei cu părul de foc”, Petru Jr, în cei 3 anişori de viaţă şi am constatat că tatăl său a găsit puterea de a-l feri pe micuţ de vâltoarea evenimentelor nefericite, iar acesta este un copil în ochii căruia se citesc liniştea şi fericirea. Ne-a surprins faptul că Petru Jr este foarte conştient de noţiunea de mamă, şi asta pentru că tatăl său îi vorbeşte zilnic despre ea şi îi alină dorul cu piesele înregistrate de artistă pe CD-ul „Cutiuţa muzicală”.

„Nu vreau să plec din ţară, pentru că nu sunt lucruri ce nu pot fi puse la punct”
Sâmbătă, 7 iulie, Petru Mircea a făcut parastasul de doi ani pentru soţia sa, la biserica din Otopeni, acolo unde artista mergea adesea. Poate că alţi bărbaţi reuşesc să treacă peste decesul jumătăţii lor în această perioadă de la dispariţie, dar timpul se pare că nu a fost în favoarea lui Petru Mircea. E drept că toate suferinţele şi atacurile acestei perioade negre l-au întărit şi l-au făcut mai puternic decât şi-ar fi imaginat vreodată că poate fi, dar tristeţea de pe chip nu a dispărut. „Fiul nostru îmi dă putere să mă întorc la o viaţă cât de cât normală. Încercăm să ne ducem traiul de zi cu zi cât mai firesc, cu tot ce înseamnă plimbări, joacă, aşa cum ar fi fost şi cu mama sa alături”, ne-a spus soţul artistei, cu gândul la singurul catalizator al acţiunilor sale, Petru Jr.
Am încercat să mă pun în locul lui Petru Mircea, şi primul gând care mi-a venit în minte a fost să-mi iau copilul şi să plec din ţară, cel puţin până s-ar calma lucrurile, dar răspunsul său a venit prompt: „Asta aş fi făcut şi eu dacă nu aveam părinţi, care, din fericire, mă şi ajută să-l cresc pe fiul meu. Dar nu vreau să plec din ţară, pentru că nu sunt lucruri ce nu pot fi puse la punct”.

CD-ul „Cutiuţa muzicală”, cu melodiile mamei, preferatul lui Petru Jr
Petru Mircea a fost susţinut în toată această perioadă de câţiva oameni foarte apropiaţi, prieteni comuni ai săi şi ai Mădălinei, de vecini şi de colegii de serviciu. Toţi cei apropiaţi spun că viaţa sa a fost mult mai grea decât s-a văzut din afară, poate şi prin prisma dezinformărilor. „Am ajuns să preţuiesc cu adevărat clipele de linişte, zilele pe care le petrec cu copilul meu şi momentele de tihnă la mormântul soţiei mele”, ne-a dezvăluit Petru. Fiul Mădălinei a crescut extraordinar de frumos, este un prinţişor cu păr şaten şi cârlionţat, cu ochi verzi ca smaraldele şi cu un zâmbet ştrengăresc. L-am găsit foarte vesel, iar explicaţia a venit de la tatăl său: „Mi-am propus ca el să nu simtă nimic din ce am simţit eu în plus faţă de durerea pierderii soţiei şi a mamei sale. Vorbim în fiecare zi despre mami, ascultăm împreună cântecele de pe CD-ul «Cutiuţa muzicală», care sunt preferatele sale deocamdată şi care-l liniştesc. Îi recunoaşte vocea mamei sale, pentru că asta făcea şi împreună cu Magda, cât a fost foarte mic. Acum a început să asculte şi ultimul său album. Îi plac gadgeturile, calculatorul, laptopul şi îl fascinează comenzile de pe consola play-station, ca pe orice copil de vârsta sa. Îi place să descopere tot felul de ghiduşii tehnice.”
Petru Jr îşi petrece timpul fie în Bucureşti, fie la Botoşani, la bunicii săi, iar din toamnă va merge şi la grădiniţă.

„Cel mai dureros e să te atace apropiaţii”
Am încercat să aflăm dacă Petru Jr are înclinaţii spre muzică, provenind dintr-o familie cu talent nativ în acest domeniu, dar tatăl său nu-şi doreşte să-l influenţeze pe micuţ în alegerile sale: „Ideea mea şi a Magdei (n.r. - Mădălina Manole) a fost de la bun început să nu împingem copilul într-o direcţie, pentru că va apărea cu siguranţă, după o perioadă, ceva ce-i va plăcea şi-l voi susţine în orice va alege să facă în viaţă.”
Petru chiar a încercat anul trecut să meargă într-o minivacanţă cu fiul său, dar dispoziţia sufletească nu prea a fost una propice deplasării. „Copilul simte imediat când părintele este preocupat de ceva, deşi încerc mereu să-l protejez şi să-l apăr de toate stările pe care le am eu de doi ani încoace. Am să fac tot posibilul să trag o linie şi să pun capăt lucrurilor care nu-şi au rostul şi care au încercat să păteze imaginea Magdei. Cel mai dureros este faptul că aceste lucruri nu au venit de la un străin sau de la un duşman ascuns”, a conchis el.

„Sunt un soţ văduv şi n-am nicio intenţie să dau verigheta jos”
Petru Mircea încă poartă verigheta pe deget, nu are de gând să renunţe la ea, iar când i se aduce în discuţie faptul că ar putea să-şi refacă viaţa sau că Petru Jr ar avea nevoie de o mamă, pare că nici nu s-a gândit la asta: „Eu nu sunt un bărbat divorţat, sunt, din păcate, doar un soţ văduv şi n-am nicio intenţie să dau verigheta jos. La câte lovituri am primit în toată această perioadă, n-am încercat să-mi fac niciun plan. Iau viaţa pas cu pas, alături de copilul meu.”
E uşor să critici şi să arunci cu piatra atunci când priveşti o stituaţie din exterior, dar dacă fiecare dintre noi am închide ochii pentru câteva secunde şi ne-am imagina viaţa zdruncinată brusc de-un fulger, care ne-ar lăsa într-o fracţiune de secundă fără perechea alături de care ne-am imaginat până la sfârşitul vieţii şi cu un copil de numai un an de crescut, poate ne-am mai gândi o dată înainte să ne lansăm în afirmaţii care de multe ori lasă răni uriaşe în sufletul cuiva. Unii suntem mai slabi, alţii mai puternici şi le suportăm mai uşor. Se spune că Dumnezeu nu dă decât cui poate duce”. Petru Mircea crede în destin, cel puţin aceasta este senzaţia pe care mi-a lăsat-o. Poate chiar ideea aceasta îi dă forţa să meargă mai departe: „Din moment ce fiecare urmăm în viaţă un anumit traseu, într-un fel, şi nu în altul, probabil că asta înseamnă destin. Nu ştiu dacă cineva l-a creionat înainte, dar în vremurile pe care le trăim, multă lume discută despre acest lucru, despre acest drum al fiecăruia prin viaţă.”

29-13-2„Privindu-l în ochi mă liniştesc fantastic”
După aceşti doi ani, speranţa lui Petru este ca lucrurile să intre pe un făgaş normal şi liniştit. Niciodată nu mi-a lăsat impresia de om care s-a luat la trântă cu viaţa. Ba dimpotrivă, când alţii aleg să-şi încheie socotelile confruntând direct problemele, el preferă să le lase să se stingă singure: „Nu sunt genul de persoană care să încheie socoteli. Tot timpul, când m-am lovit de un zid, m-am dat doi paşi înapoi şi am aşteptat ca zidul să se transforme în nisip fin, să pot trece mai departe, probabil şi pentru că sunt zodia Racului. Există suficiente alte metode de a rezolva lucrurile fără agresivitate. Ajungem iar la destin, probabil acesta este drumul pe care trebuie să-l urmez eu în viaţă, poate aşa este destinul meu.”
La final am vrut să ne spună Petru ce-ar mai trebui să ştie publicul despre el, dar ne-a mărturisit că niciodată nu a fost dorinţa sa să devină persoană publică: „Am devenit persoană publică prin prisma tragediei pe care am trăit-o. Asta nu înseamnă că sunt un tip ascuns, dar a trebuit să fac slalom printre jurnalişti, care am descoperit că sunt de toate felurile, dar Dumnezeu m-a ajutat să-mi păstrez cumpătul, să rabd cu stoicism şi să aştept zile liniştite. Privind copilul în ochi şi atingându-l mă liniştesc fantastic, iar acest lucru mă face să văd foarte mici lucrurile de culoare închisă”, a încheiat Petru Mircea.

29-13-5„Urmează să apară un album cu piesele Magdei, care n-au apucat să fie lansate pe piaţă“

Petru Mircea ne-a asigurat că mai sunt lucruri frumoase din partea artistei Mădălina Manole, care trebuie scoase la iveală, însă până acum nu a fost momentul potrivit în toată perioada de zbucium. „Urmează să apară un album cu piesele înregistrate de Magda, care n-au apucat să fie lansate pe piaţă, imediat cum va fi momentul prielnic, când nu va mai exista nimeni care să murdărească imaginea sa şi tot ce a însemnat Mădălina Manole”, a anunţat soţul artistei.

„Am ajuns să preţuiesc cu adevărat clipele de linişte, zilele pe care le petrec cu copilul meu şi momentele de tihnă la mormântul soţiei mele“

29-13-4„Mi-am dorit să readuc în viaţa mea lucrul care ne-a legat, muzica“

Muzica şi lucrul cu sunetul sunt pasiunile lui Petru Mircea, iar Dumnezeu l-a ajutat să-şi facă şi o meserie din acestea. Muzica este cea care l-a adus aproape de mama copilului său şi după cum chiar el spune: „Lăsând la o parte tot ce a fost, este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla unui om într-o viaţă”.
Pornind de aici, Petru a pus bazele trupei Recover Band, alături de şase prieteni. „Mi-am dorit în primul rând să încerc să readuc în viaţa mea lucrul care ne-a adus alături şi ne-a legat pe mine şi pe Magda, muzica. A fost şi un mod de a sta fizic puţin mai departe decât reuşeam de tot ce înseamnă atacuri şi vorbe dure. Bazele trupei le-am pus în noiembrie anul trecut şi este un concept party cover band (n.r. - trupă de hituri pentru petreceri). Cântăm în manieră proprie hiturile diferitelor decade şi, poate mai târziu, vom încerca să cântăm şi câteva melodii proprii. Acum repetăm foarte mult, astfel încât să ne prezentăm în faţa publicului în cea mai bună formă. Am cântat în cluburile din Bucureşti, avem şi câteva spectacole pe litoral, iar publicul ne-a primit foarte bine, semn că produsul pe care-l prezentăm este unul de calitate. Încercăm să ne facem treaba cât mai bine şi să cântăm muzica ce ne place”, ne-a declarat Petru.

29-13-3„Simt o forţă din interior dată şi de sufletul mamei băiatului meu“

L-am întrebat pe soţul artistei care este cel mai greu lucru de îndeplinit ca tată singur, iar răspunsul său a fost neaşteptat. „Nimic nu este prea greu de îndeplinit atunci când este vorba despre copilul tău. Există şi o energie, şi o putere care vin din interior, mai mult ca sigur date şi de sufletul mamei copilului meu. Dacă nu simţeam ceva de genul acesta, nu reuşeam să străbat aceşti doi ani tulburi, într-un tumult de dezinformări, de minciuni şi de tot ce-am trăit. Eu simt cu toată fiinţa mea legătura spirituală dintre mine şi Magda, chiar dacă din afară pot părea poveşti sau poate alţii iau foarte uşor aceste lucruri. Dar eu sunt convins că două suflete care apucă să se armonizeze pe Pământ, aşa cum am făcut-o noi doi, rămân aproape. Dacă unii iau cu uşurinţă acest lucru, înseamnă că Dumnezeu nu le-a dat să trăiască aşa ceva”. Ca o ironie a sorţii, relaţia dintre Petru şi Mădălina a început când artista a venit la studioul unde Puiu, aşa cum îl alinta ea, lucra ca muzician şi inginer de sunet, pentru a-şi orchestra piesa „Omul sufletului meu”.

„Când m-am lovit de un zid, m-am dat doi paşi înapoi şi am aşteptat ca zidul să se transforme în nisip fin, să pot trece mai departe“