Main menu

header

31-13-1de Gabriela Niculescu

Nicoleta Luciu, proaspăt devenită în acte Nicoleta Csergo, ne oferă un exemplu clar de mamă modernă. La scurt timp după naşterea tripleţilor Kim, Karoly şi Kevin, focoasa brunetă s-a ambiţionat să-şi recapete silueta de dinainte de sarcină şi să nu-şi neglijeze cariera. Dacă în ceea ce priveşte telenovelele a luat o pauză, a considerat oportun momentul pentru o relansare muzicală. Şi cum ţara o vrea, Nicoleta se pregăteşte cu sârg să-şi lanseze un album muzical în această vară. Programul său din această perioadă este aglomerat şi se împarte între cei patru copii, sala de fitness, studioul de înregistrări, campania de promovare în reviste şi în diverse emisiuni de televiziune şi... luna de miere. Între toate aceste activităţi am reuşit să o abordăm pentru câteva subiecte arzătoare din viaţa sa: relaţia cu Zsolt, activitatea de mamă eroină, cariera muzicală şi proiectele de televiziune.

„Am ajuns la 54 de kilograme şi mă opresc aici cu slăbitul”
Nicoleta Luciu a demonstrat încă de la prima sarcină că pune mare preţ pe aspectul fizic şi că este foarte ambiţioasă, astfel că în patru luni de la naşterea tripleţilor a reuşit să slăbească 40 de kilograme, iar încrederea în forţele proprii şi-a recăpătat-o complet o dată cu operaţia de remodelare a sânilor. „Nu am avut o dietă strictă, pentru a nu-mi pune sănătatea în pericol. Am mers constant la cabinetul doctorului Kasem, am avut grijă să am aport de proteine şi de vitamine, am consumat batoane bogate în fibre şi am fost la sală şi la înot. Am ajuns la 54 de kilograme, adică cele dorite, şi mă opresc aici cu slăbitul. Acum am grijă în continuare la alimentaţie, pentru că vreau să mă menţin, şi merg la sală de patru ori pe săptămână sau de câte ori am timp”, ne-a spus focoasa brunetă.

„Mi-ar plăcea foarte mult să am o colaborare cu Jay Z”
Dacă din punct de vedere fizic Nicoleta nu-şi mai doreşte nicio schimbare, din punct de vedere profesional consideră că nu trebuie să piardă vremea: „Sunt foarte mândră de ce am realizat până acum în cariera mea, nu regret nimic şi consider că mai am foarte multe lucruri de făcut, astfel încât copiii mei să fie mândri. Tocmai de aceea am şi dorit să revin în plan muzical. Mi-am propus să scot un album în vara aceasta cu piese în care abordez diverse stiluri muzicale: pop, dance, house. Până acum am înregistrat patru piese şi mai am patru în lucru, toate compuse de Mihai Alexandru şi de Gabriel Băruţa de la formaţia Hotel FM.” Şi dacă tot se află în plină promovare cu piesa „Ready for love”, cea care va da şi numele albumului, am vrut să aflăm de la Nicoleta cu cine şi-ar dori să colaboreze. Nu mică ne-a fost mirarea când proaspăta doamnă Csergo ne-a spus: „Îl apreciez foarte mult pe Jay Z, este un interpret extraordinar şi un compozitor talentat. Mi-ar plăcea foarte mult să am o colaborare cu el.” Cum tot ce şi-a propus până acum a realizat, nu ne mai rămâne decât să-i urăm succes şi să aşteptăm piesa!

31-13-3„Când sunt acasă stau tot timpul cu ei”
Poate mulţi dintre dumneavoastră s-au întrebat când are timp Nicoleta să se ocupe şi de siluetă, şi de cariera muzicală, cu patru copii acasă. Ei bine, am aflat că nu doar vitalitatea este atuul său, ci şi mama şi soacra sa, care îi dau o mână de ajutor, dar mai ales cele două bone care îi au în atenta supraveghere pe Zsolt Junior şi pe tripleţii Kim, Karoly şi Kevin. „Nu am un program anume pentru copii, mesele lor nu au ore fixe şi, în plus, am început de ceva timp diversificarea cu o masă de fructe şi una de legume. Atunci când sunt acasă stau tot timpul cu ei, dar mă ajută şi bonele”, ne-a spus frumoasa mămică.
Înainte ca tripleţii să vină pe lume, Nicoleta căuta de zor nume cu iniţiala K şi ne-a spus de ce: „Pentru că eu şi Zsolt ne-am hotărât, după ce l-am adus pe lume pe Zsolt Junior, să mai facem un bebe. Dacă ar fi fost fată, ne doream să îi punem numele Kim, iar dacă ar fi fost băiat, Kevin suna perfect şi ambele nume erau pe placul amândurora. Însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi şi ne-a trimis trei îngeraşi. Atunci am păstrat cele două nume şi cum ambele aveau iniţiala «K» şi cel de-al treilea trebuia să fie la fel, să nu facă excepţie. Atunci am cerut şi sfaturile fanilor mei prin intermediul site-urilor de socializare, ei mi-au trimis foarte multe nume, iar într-un final am ales Karoly din toată lista de propuneri.”

„Zsolt Junior îi răsfaţă pe micuţi”
Ca în orice familie cu fraţi de vârste diferite, geloziile copiilor mai mari sunt normale, însă Zsolt Junior pare să nu fie invidios pe atenţia acordată micuţilor tripleţi, ba din contră: „Niciunul dintre copii nu are timp să se simtă neglijat, pentru că li se acordă tuturor atenţie. Fiul nostru cel mare se simte foarte bine într-o familie numeroasă şi se bucură foarte mult că are trei frăţiori. Este foarte grijuliu cu ei, mă şi ajută atât cât poate. Nici nu se pune problema să fie gelos. Înţelege că ei, fiind mai mici, au nevoie de îngrijire specială şi, cum îi iubeşte enorm, chiar el îi răsfaţă pe micuţi.”
Nicoleta s-a bucurat de prima vacanţă în formulă extinsă la Miercurea Ciuc, iar acum se relaxează în luna de miere. „Copiilor le-a plăcut tare mult drumul Bucureşti - Miercurea Ciuc şi retur, a fost o adevărată distracţie pentru toţi. Şi eu m-am bucurat că am făcut faţă cu brio deplasării cu toţi cei patru copii. A fost o adevărată plăcere să ne reunim acolo şi să fructificăm fiecare clipă împreună. Încă profităm de luna de miere, care a fost împărţită în mai multe excursii, pentru că am plecat în locuri diferite, câte trei-patru zile.

31-13-2„Am simţit fiecare nevoia să fim o familie şi în faţa lui Dumnezeu“

Relaţia Nicoletei Luciu cu Zsolt Csergo a fost una specială. Ambii au dat dovadă de multă răbdare, de încredere şi de înţelegere pe parcursul celor şapte ani de când sunt împreună. Şi asta pentru că Zsolt este un afacerist de succes şi activităţile sale se desfăşoară la Miercurea Ciuc, iar ipostazele de asistentă tv, defilările pe podiumurile de modă şi rolurile primite în telenovele o solicitau pe Nicoleta la Bucureşti. Având o personalitate puternică şi fiind extrem de ambiţioasă, frumoasa brunetă nu s-a mulţumit să aibă un soţ bogat, alături de care să stea zilnic şi care s-o întreţină, aşa cum ar fi preferat multe femei. Ea şi-a dorit foarte mult să fie o femeie independentă şi nu a vrut niciodată să renunţe la evoluţia sa în plan profesional. A luptat să-şi câştige propriii bani şi să-şi clădească un nume de care Zsolt să fie mândru. Astfel, ei s-au întâlnit doar în week-end-uri, de foarte multe ori chiar şi o dată la două săptămâni, motiv pentru care momentele petrecute împreună au fost mult mai preţuite, şi, după cum ne-a spus Nicoleta, şi-au dat timp să li se facă dor unul de celălalt. „La începutul relaţiei noastre mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu distanţa, apoi m-am obişnuit. Iar de când au venit copiii pe lume, îmi ocupă timpul în proporţie de 100% şi nu mai am răgaz să mă gândesc, dar vorbim des la telefon, iar când vine în Bucureşti sau când plecăm în vacanţe profităm la maximum de timpul petrecut împreună”, ne-a mărturisit interpreta. De fiecare dată când era întrebată de căsătorie, Nicoleta spunea că nu este nevoie de acte în relaţia sa cu Zsolt, dar iată că nunta lor s-a petrecut pe nerăsuflate, la Miercurea Ciuc. Cât timp ea a fost internată pentru o atentă supraveghere a sarcinii, Zsolt a început să se ocupe de toate detaliile nunţii, iar singura implicare a partenerei sale de viaţă a fost aceea de invitat, după cum glumea ea. De ce au hotărât să se căsătorească? „Acum am simţit fiecare nevoia să fim o familie şi în faţa lui Dumnezeu.”

„Vreau să mai joc în seriale de televiziune“

31-13-4Viaţa Nicoletei Luciu a fost mereu pe un făgaş ascendent, chiar ea recunoaşte că nu a avut parte de prea multe momente nefericite şi că a învăţat să fie foarte optimistă şi pozitivă în orice situaţie. Cu un astfel de psihic a reuşit să-şi îndeplinească toate visurile, şi chiar dacă acum primează cariera muzicală, microbul televiziunii nu a dispărut: „Deocamdată mă concentrez să lansez în vara aceasta albumul «Ready for love». Urmează să filmez şi un videoclip piesei ce va da numele albumului şi să termin înregistrările pentru celelalte melodii aflate în lucru. Dar nu voi spune nu unor eventuale propuneri de colaborări în televiziune. De altfel, vreau să mai joc în seriale de televiziune, pentru că m-am simţit extraordinar în această ipostază, care mi-a încununat cariera. În rest, tot ce-mi mai doresc este să am multă putere de muncă, pentru că am o mulţime de lucruri de făcut, şi să avem sănătate atât eu, cât şi familia mea”.