Main menu

header

Irina Nicolae: „Prima dragoste nu se uită”

     Au trecut câţiva ani de la despărţirea de A.S.I.A., iar cele patru fete s-au apucat de diverse alte proiecte. Irina Nicolae, frumoasa brunetă, a ales o pauză artistică, în care s-a dedicat mai mult relaţiei cu cunoscutul om de afaceri şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer. Dinamică, independentă şi mereu gata de noi provocări, simpatica ploieşteancă nu are niciodată stare. Se implică în diverse proiecte singură sau alături de iubitul ei, s-a apucat de arta fotografică (a scos un album fotografic în luna februarie), se gândeşte să reintre pe scena muzicală, să îşi deschidă propria afacere, să prezinte emisiuni de televiziune, să scrie o carte pentru copii, şi asta, printre picături, pentru că Irina şi Marius sunt plecaţi mai mereu, pentru afaceri sau nu, în diverse colţuri ale lumii. La 30 de ani, împliniţi la 29 august, Irina este fericită, îndrăgostită, împlinită!

„Mi-ar plăcea să moderez un talk-show”
     Când stai de vorbă cu Irina, chiar dacă este prima oară când te întâlneşte, te surprind căldura şi jovialitatea ei. Este o persoană deschisă, care spune ce gândeşte fără ocolişuri, plină de entuziasm şi gata oricând pentru o nouă provocare. S-au scris multe despre ea, chiar şi după ce a părăsit formaţia unde a cunoscut consacrarea, multe dintre articole fiind pure speculaţii. Trebuie numai să o întrebi şi îţi va răspun­de fără ocolişuri absolut la orice întrebare.

    Vă gândiţi, probabil, că tânăra a fost cuprinsă de mirajul unui trai fără griji, plin numai de vacanţe şi de cumpărături. Nicidecum! Vorbeşte cu entuziasm despre numeroase proiecte şi, mai ales, despre muzică! „Prima dragoste nu se uită! De aceea, orice aş face, nu aş lăsa muzica deoparte. Lucrez la un album şi îmi doresc să fie foarte bun, chiar dacă îmi va lua ceva timp să îl finalizez. Am cinci melodii gata şi până la sfârşitul lunii intenţionez să realizez şi un videoclip la una dintre ele, o baladă în limba engleză”, povesteşte energica Irina.

    Cât despre televiziune, se pare că „microbul” acestei meserii i-a intrat deja în sânge şi că o vom vedea din nou pe micile ecrane, chiar dacă nu în această toamnă, pentru că ofertele „curg”. Dacă ar fi să aleagă un format, Irina crede că i-ar plăcea foarte mult să modereze un talk-show.

„Există un timp pentru toate!”
     Crescută într-o familie unită, nu este de mirare că şi Irina speră să fie într-o zi mireasă (deşi nu s-a gândit niciodată cum ar trebui să arate rochia), mămică fericită, cu mulţi copii. Entuziastă, impetuoasă, frumoasa brunetă cu ochi negri trăieşte clipa şi îşi spune că toate vin la timpul lor. „Cu mine nu se poate decât o relaţie deschisă. Marius e un tip foarte calculat, inteligent şi raţional, iar eu sunt mai nebunatică, umplu casa într-un fel sau altul.

    Ne iubim, ne respectăm şi încercăm să ne redescoperim în fiecare zi. Suntem împreună de patru ani, dar nu ne-am rutinat. E greu să te plictiseşti cu mine. În momentul acesta nu mă gândesc la căsătorie şi îmi place relaţia noastră aşa cum e, dar probabil că înainte de a deveni ceva oficial vor veni copiii. Deşi, ca orice femeie, îmi doresc să fiu mireasă, nu cred că un act va schimba ce simţim unul pentru celălalt. Eu cred că există un timp pentru toate!”, ne mărturiseşte tânăra ce a împlinit la 29 august 30 de ani. Pentru că în ultimii ani Irina şi-a sărbătorit ziua de naştere în câte un colţ al lumii, de această dată a vrut să fie ceva aparte, alături de familie şi de prieteni, acasă. Şi aşa a fost! Muzică, tort în trei culori, oameni dragi... 

„Trebuie să îl susţii pe cel de lângă tine”
     Despre relaţia ei, Irina vorbeşte cu atâta patos, încât se înţelege că iubirea este pe primul loc în inima ei. În toate planurile, ideile şi gândurile ei revine constant bărbatul care o face fericită, Marius. „În orice relaţie există divergenţe de opinie. De exemplu, la noi este şi o diferenţă de vârstă destul de mare, ce se simte câteodată în mentalităţi, nu în plan fizic. Eu am impetuozitatea şi dorinţa de a face multe, mă entuziasmez, în timp ce el a trecut deja prin aceste etape şi este mai calculat, mai cu picioarele pe pământ. Oricum, important este că există comunicare şi sprijin reciproc în tot ceea ce facem. Când îl iubeşti pe cel de lângă tine e bine să-l susţii, să nu îl opreşti să viseze, să facă lucrurile pe care şi le doreşte”, spune Irina. Şi are dreptate. La 30 de ani, ea pare să fi găsit înţelepciunea şi cheia relaţiei perfecte. 

„O să scriu o carte pentru copii”
     Aşa cum am cunoscut-o pe Irina, nu aş zice că îi va ajunge o viaţă pentru a pune în practică toate ideile pe care le-ar vrea realizate într-un timp cât mai scurt. A visat să deschidă o cafenea franţuzească, a avut o agenţie imobiliară, îl ajută pe iubitul ei la încheierea contractelor (doar a terminat Facultatea de Drept), vrea să îşi deschidă propriul business, „ceva legat de sport şi frumuseţe”, cum enigmatic spune ea, să scrie o carte pentru copii etc. „Eu aş face multe, dar îl am pe Marius să mă mai tempereze”, spune râzând vedeta.

 „Aş vrea să fac cursuri de gătit în Franţa”
    Cochetă şi foarte frumoasă, nu ai zice că Irina ar pierde prea mult timp prin bucătărie. Ei bine, realitatea este cu totul alta. Atunci când găseşte timp, Irina îşi surprinde apropiaţii cu mâncăruri tradiţionale extrem de apreciate. „Îmi place să gătesc, să experimentez, cumpăr condimente şi cărţi de bucate de peste tot unde mergem. Salata de boeuf şi delicioasa friptură de miel la cuptor sunt deja specialitatea casei! Dacă era după mine deschideam şi un restaurant. Şi pentru că îmi place gastronomia, m-am gândit să fac şi un curs de gătit în Franţa şi sigur, la un moment dat, voi pune în aplicare acest plan”, ne-a mărturisit, entuziasmată, Irina.
Kapoera, sportul favorit
Chiar dacă este mereu pe drumuri, frumoasa femeie are grijă să se menţină în formă oriunde ar fi: „Merg ca orice om la cosmetică, dar, în schimb, îmi place să fac mult sport. Am încercat tot ce se poate! Dans aerobic, jogging, pilates, kapoera, acesta din urmă fiind mulat pe firea mea. De altfel, în Budapesta merg la sala unei prietene de familie, fostă campioană de aerobic, unde sunt ca şi acasă. În plus, sunt atentă la ceea ce mănânc, pentru că am şi o intoleranţă la lactoză.” 

În sprijinul copiilor abandonaţi
    Puţină lume ştie că, de foarte mulţi ani, Marius Vizer şi Irina se ocupă şi de două centre moderne de plasament de tip familial pentru copiii orfani cu dizabilităţi din judeţul Bihor. Cei doi ajută financiar la construirea căsuţelor în care locuiesc micuţii abandonaţi, împreună cu mamele lor adoptive, precum şi la dotarea acestora cu toate cele necesare, dar fac acest gest din inimă şi nu pentru publicitate. Din acest motiv nici nu le place să vorbească prea multe despre acest lucru, fericirea copiilor şi zâmbetul lor fiind singura răsplată de care au nevoie.

Elena Schiffer


      Fotografia, o frântură din inima unui artist Printre realizările profesionale de care este mândră se numără şi crearea unui album de fotografie împletit cu impresii de călătorii. „O parte de lume... văzută prin ochii mei” este o incursiune, filtrată prin lentila aparatului, dar şi prin retina Irinei Nicolae, în universul din Kenia, Senegal, Hong Kong, Japonia, China, Dubai, Republica Dominicană, Europa. Dar acesta este numai un prim pas către un filon pe care îl va exploata mulţi ani de acum înainte. „Lucrurile ce m-au atins pe mine şi mi-au dat un sentiment aparte în călătoriile mele le-am imortalizat. Sunt o autodidactă. Mi-am cumpărat de la Londra cărţi de fotografie şi am învăţat. Am făcut şi fotografie de presă sportivă. Am avut acreditare pentru JO din China şi mi-a plăcut provocarea de a lucra contra cronometru. Marius este cel care m-a îndrumat către drumul acesta, pentru că spune că scriu foarte bine”, mărturiseşte Irina.

„Un om care îşi pierde dorinţa de a se implica în diverse proiecte, să viseze, e un om care trăieşte degeaba”
„Îmi doresc să văd lumea, să fiu cu omul pe care îl iubesc în locul în care îmi place!”