de Georgiana Mihalcea
Sinceră, talentată, sensibilă și puternică în același timp, este o plăcere să stai de vorbă cu Feli. Zâmbește cu seninătate atunci când vorbește despre lucurile frumoase din viața ei, râde cu poftă despre propiile imperfecțiuni și e extrem de serioasă atunci când vine vorba despre muzică. Scena a chemat-o încă de mică, a simțit dintotdeauna că acesta este drumul ei. O artistă desăvârșită, o voce inconfundabilă, un om care a știut că succesul are în spate sacrificii și multă muncă ne spune astăzi povestea sa de viață, cu bune și cu mai puțin bune, cu urcușuri și coborâșuri.
„În casă la noi s-au ascultat multe genuri de muzică”
- Orice poveste începe cu „a fost odată ca niciodată”. Dacă ne-am întoarce în timp, cum era odată ca niciodată în lumea conturată de creioanele colorate a micuței Feli?
- În lumea mea ideală de copilă, viața ar fi început și s-ar fi trăit doar în momentul lui ACUM. Fără frici și „de ce”-uri, doar bucurie, visare și curaj. Feli mică s-a născut cu Visarea, Curajul și Bucuria. Prietenii de nădejde cu care orice suflețel vine pe Pământ. O lume într-adevăr colorată și plină de muzică, încă de la începutul vieții.
- Prietena ta din copilărie ți-a spus pentru prima dată că ești „un satelit natural al muzicii”. Cum se simțea atunci și cum e acum această gravitație?
- Cred că prietena mea din copilărie, Ica, mă cunoaște mai bine ca oricine. Nu mi-a spus prin vorbe mereu, dar dintotdeauna a văzut că totul în viața mea dansează în jurul muzicii și eu în jurul ei. Orice aș fi făcut atunci, tot ce fac și acum, chiar și o dimineață la tarabele pieței în care fac cumpărături, tot la muzică ajunge. Mă inspir din tot ce mă înconjoară: natură, oameni, gesturile lor. Apoi imaginația mea zboară. Poate, amintiri ce trebuie cântate revin, și uite așa, mereu ajung la vers, la muzică. Trăiesc o bucurie continuă atunci când realizez (că viața de adult face să mai uit uneori) că muzica e peste tot cu mine și în interiorul ființei mele.
- Care erau artiștii tăi preferați pe vremea în care erai doar o copilă?
- Nu aveam unul sau câțiva artiști preferați. În casă la noi s-au ascultat multe genuri de muzică. Aproape în fiecare gen am găsit ceva care urma să mă contureze ca și compozitoare de text sau fel de a compune linii melodice. Am iubit de mică folclorul, fiind iubirea mamei, am iubit și muzica lăutărească, rock-ul, pop-ul, artiști de la noi, internaționali. M-a impresionat puternic Whitney Huston și știu că la fel ca pe mine au atins milioane de oameni vocea și piesele ei. Lauryn Hill, Sade, Celine Dion, Boyz 2 Men, tot ce însemna muzică soul, pop, r’n’b. De la noi, am crescut cu muzica Mădălinei Manole, Laurei Stoica, Monicăi Anghel, dar am avut o slăbiciune mare pentru Mălina Olinescu atunci când am descoperit-o la Școala Vedetelor.
„Am cumpărat pe ascuns vopsea ca să semăn cu «Fata cu părul de foc»”
- Era o piesă anume pe care o cântai din tot sufletul, imaginându-ți că ești în pielea acelui artist?
- Da! Visam că sunt Mădălina Manole. Îmi doream enorm să fiu un artist ca ea. Mereu am văzut-o și am simțit-o ca fiind un artist aparte. Voce inconfundabilă, emoție, transmitea atât de frumos fiecare vers cântat. Ba chiar îmi amintesc cum, pe la 13 ani, am cumpărat pe ascuns o vopsea de păr și m-am vopsit roșcată fără să știe mama, pentru că atât de mult îmi doream să fiu și eu „Fata cu părul de foc”!
- Unii copii desenează pe pereți, tu acolo găseai loc de așternut versuri. Ai inclus în vreo melodie rimele de odinioară?
- Din păcate, nu mi le amintesc. Eram micuță tare. Îmi amintesc în schimb versuri pe care le scriam la 12 ani. Dar le țin pentru mine. Nu erau ceva... Azi când mai fredonez melodia respectivă, destul de bacoviană în versuri, mă amuz. Eram tare împotriva lumii și a iubirii în scriere. Deși pe atunci habar nu aveam ce înseamnă vreuna din ele. Am acasă câteva caiete cu poezii din acea vreme. Poate o să public câteva. Aștept să văd când vine curajul. (râde)
„La 16 ani munceam să strâng bani să mă mut în alt oraș pentru a-mi urma visul către muzică. Uneori lucram şi 10 ore pe zi”
- Povestește-ne cum a fost prima dată când ai cântat în fața unui public.
- Eram în clasa a V-a la serbarea școlii, în Sebeș, şi eu trebuia să deschid spectacolul. Cântam o rugăciune care fix așa se numea: Ruga. Aveam pantofi albi de lac, noi, pe care i-am zgâriat puțin înainte în podeaua scenei, care era dată cu ceva soluție care mi-a făcut pantofii din alb în negru. Stăteam cu picioarele strâmbe înainte să se deschidă cortina. Simțeam cum curg râuri de emoții pe spinarea mea și aveam mii de fluturi în stomac. Înainte să se deschidă cortina, uitasem versurile. Dar când ea s-a ridicat, am cântat cu atâta trăire, încât totul a ieșit minunat. Ba chiar unul dintre domnii mei profesori mi-a dăruit un trandafir. Nu voi uita niciodată. Acolo, pe scenă, mi-am dat seama că eu asta vreau să fiu. Asta vreau să trăiesc. Și deși de atunci au trecut ani buni, azi încă am emoții înainte să urc pe scenă. Indiferent că e în fața unui public de 5 oameni sau de 5.000.
- Cum a reacționat familia ta la vestea că vrei să ai o carieră muzicală?
- Nu îmi mai amintesc dacă am vorbit exact și punctat că eu asta vreau să fac. Ei au știut dintotdeauna că muzica pentru mine înseamnă viață. Au crezut în mine, dar nu au crezut că e posibil, având în vedere că trăiam într-un oraș mic în comparație cu Cluj sau Timișoara, poate. Să mă gândesc să vin în București era aproape imposibil. Dar mama mea mi-a dat curaj. Și ea ar fi vrut să îi dea părinții ei curajul ăsta pentru că și ea cânta frumos și își dorea să fie artistă de muzică populară. Însă bunicilor mei le-a fost frică. Așa că mama acum își trăiește visul și se bucură pentru tot ceea ce trăiesc. Le trăiește odată cu mine.
- Dar atunci când le-ai spus că abandonezi liceul pentru a-ți urma visul?
- A fost târziu când au aflat asta. Eu deja munceam să strâng bani să mă mut în alt oraș pentru a-mi urma visul către muzică. Mama mereu a avut încredere în sufletul, mintea și acțiunile mele. Nu am fost genul de copil răsfățat. Nu am zis „Eu vreau să fiu artistă” și nu am așteptat ajutor financiar sau favoruri. Am muncit. Mult. Oriunde puteam să mă angajez, mergeam. Uneori lucram 10 ore pe zi, la 16 ani, pentru că orele suplimentare însemnau extra bani și o jumătate de pas mai aproape de vis. Mama a văzut toate astea. O perioadă am muncit chiar și cu ea și atunci a văzut că eu chiar îmi doresc să ajung să fiu artist. Nu îi mulțumesc destul, însă, pentru câtă răbdare a avut și pentru curajul și puterea de a mă lăsa să zbor.
„Îmi vindec rănile cu ajutorul terapiei pe care o recomand puternic”
- Din păcate, cam în aceeași perioadă, părinții tăi divorțau. Ce impact a avut asupra ta acest moment?
- A fost o perioadă neagră și urâtă. Încă am urmele divorțului lor și copilul meu interior încă nu înțelege lucruri și se simte nedreptățit. Probabil nu simt nimic mai special față de alți copii care au trecut prin aceleași trăiri. Dar viața merge înainte, azi sunt o femeie în toată regula, adult care are acces la informații cum părinții noștri la vremea lor, poate, nu au avut și îmi vindec rănile cu ajutorul terapiei pe care o recomand puternic.
- Erai practic un copil când ai lăsat Sebeșul în urmă și te-ai mutat la Cluj. Cum ai reușit să supraviețuieșți în lumea „oamenilor mari”?
- Cred că Dumnezeu mă iubește foarte mult! Nu am simțit cu adevărat că e greu. Deși a fost enorm de greu. Mereu am simțit că sunt protejată și susținută de El, așa că sentimentul că are grijă de mine m-a ajutat să merg mai departe. Așa am cunoscut persoane care au contribuit la tot ce aveam să devin ca om. Sunt o norocoasă și binecuvântată că am întâlnit în viață oameni și cu rele, dar mai ales cu bune, care, indiferent că mai sunt sau nu acum în viața mea, au pus câte o cărămidă la ceea ce sunt eu azi ca suflet, în primul rând.
„Viaţa pentru mine este a trăi în simplitate, linişte şi armonie”
- Ești una dintre persoanele publice care a vorbit deschis despre depresie. Cum ai reușit să depășești acest moment dificil de viață?
- Viața pentru mine este a trăi în simplitate, liniște și armonie. Mereu în câte o perioadă de tristețe sau chiar depresie, îmi aminteam ce vreau să trăiesc ca om, dincolo de muzică. Îmi aduceam mereu aminte ce îmi doresc să fiu și cu timpul am învățat să cer și să accept ajutor. Așa m-am confesat prietenilor, am mers la terapie, am citit și am vorbit deschis despre asta.
- Toate aceste trăiri se regăsesc în muzică ta?
- A nu se înțelege că muzică mea e depresivă (râde), toate trăirile vieții mele cu rele, dar mai ales cu bune sunt regăsite în versurile și în muzica mea.
- Reprezintă „Vocea României” rampa ta de lansare?
- Categoric. A fost primul punct în care toată țara a auzit vocea mea. Nu am să uit niciodată.
- Cum ai reușit să scapi de comparația cu „Adele” de după emisiune?
- Încă nu am scăpat. La început de „Voce”, mă frustra această comparație. Pentru că îmi doream ca lumea să vrea să o cunoască pe Feli, nu pe „Adele de România”. Târziu am înțeles ce onoare e să fiu comparată cu ea.
„Pe scenă, când cântăm, e ceva din altă lume. Se creează o emoție între mine şi Smiley pe care nu știu să o descriu în cuvinte”
- Ai spus despre Smiley că este sufletul tău pereche din punct de vedere muzical. Cum ai descrie colaborarea voastră?
- Din punct de vedere managerial, ca și viziune de artist asupra altui artist, Smiley a fost primul om care a crezut în mine fără vreo... „virgulă”! Sunt 8 ani de când sunt artist Hahaha Production, casă de producție care îi aparține, și niciodată nu mi s-a spus „Nu” în ceea ce ține de muzica mea. Nu am auzit niciodată „Nu e ok ce scrii”. Smiley mă susține și mă respectă, pentru că el crede în mine. Pe scenă, când cântăm, e ceva din altă lume. Se creează o emoție pe care nu știu să o descriu în cuvinte. Nu cred că există ceva ce gândesc sau simt legat de muzică și Smiley să nu știe, mereu vorbesc deschis cu el. El e un artist mare și un business-man foarte bun. Îi doresc să nu uite niciodată de lumina pe care o emană atunci când scrie și cântă cu sufletul.
- Ești una dintre cele mai calde și puternice voci autohtone. Ce înseamnă pentru tine celebritatea?
- Eu mereu fac glume cu prietenii și spun că sunt „vedetă!”. (râde) Am un fel de a glumi mai aparte. De asta mă autoalint „Zâna narcisistă” pe social media. Nu conștientizez celebritatea pentru că nu am căutat-o niciodată. Eu de mică mi-am dorit să cânt în fața a cât mai multor oameni. Nu lumina reflectoarelor mă bucură, ci îmbrățișările și mesajele de genul „Feli, am ascultat piesa ta pe repeat în perioade în care nu eram bine și m-ai scos din stările alea de multe ori cu muzica ta”. Astea sunt bucuriile mele cele mai mari.
„Nora Luna mă transformă în cea mai strălucitoare versiune de femeie a mea. Mă simt frumoasă, bună și curajoasă, datorită ei”
- Ne-ai topit inimile tuturor cu piesa „Două inimi”. Cum s-a schimbat viața ta după ce ai adus-o pe lume pe Nora Luna?
- Aș vrea să pot să descriu în cuvinte. Nora Luna e comoara mea de neprețuit. E cel mai bun învățător. E ceea ce iubesc și am nevoie să simt după o zi de adult încărcată cu „de-ale vieții”. Are o iubire mare și necondiționată, e un copil bun, sensibil, curajos, încăpățânat. Un bun învățător pe lecția răbdării și a iertării. Că oricât de tare ne „certăm”, e prima care vine și zice „Iartă-mă, mami! Te iubesc!”. E un copil înțelept la 4 ani și jumătate. Și mă transformă în cea mai strălucitoare versiune de femeie a mea. Mă simt frumoasă, bună și curajoasă, datorită ei.
- Ți-ar plăcea ca fiica ta să-ți calce pe urme?
- Îmi doresc pentru Nora Luna să își ducă în lume visurile. Eu am să fiu acolo să o susțin în orice alegere va face. Observ că îi place mult să danseze și să fie teatrală. (râde) Nu știm ce drum va alege când va fi mare, dar deja am încredere în ea și în alegerile ei.
- Ce lucruri vă place să faceți împreună?
- Să mâncăm dulce. (râde)
„În această lună voi lansa o piesă inspirată de oamenii care îşi vând bunătăţile la tarabele din Piaţa Obor“
- Urmează să ne surprinzi cu o nouă piesă?
- Am foarte multă muzică în studio gata să fie împărțită cu oamenii mei. Am pregătit pentru luna aceasta o melodie frumoasă pe care am scris-o în 2017 și care se numește „Iubirea ca la piață”. O piesă pe care am scris-o inspirată fiind de oamenii care își vând bunătățile la tarabele din Piața Obor. Abia aștept să o ascultați.
- În ce alte domenii te-ai implicat în ultima vreme?
- Aș spune că în lumea copiilor și nu numai. Sunt implicată trup şi suflet în tot ceea ce înseamnă Institutul Autism Voice care este un centru multifuncțional de cercetare și dezvoltare pentru copiii, adolescenții și adulții cu autism. Noi credem în recuperarea copiilor cu autism 100%. Institutul a creat pentru ei programe specializate de terapie, astfel încât să fim împreună și să-i ajutăm să învețe tot ceea ce pot, să aibă timp petrecut alături de alți oameni, să aibă un spațiu specializat, care prețuiește starea lor de bine și fericirea zilnică. Intrați pe site-ul lor www.institut.autismvoice.ro și găsiți foarte ușor variante prin care să vedeți cât de frumos putem ajuta.
„Am grijă de pielea mea, folosesc creme şi seruri de hidratare şi merg la tratamente faciale sau corporale“
- Când nu face muzică, ce face Feli?
- Petrece timp cu familia, cu prietenii, singură, doarme, se uită la desene, plânge, râde, scrie și își promite că de luni merge la sală! (râde)
- Care sunt ritualurile tale de frumusețe? Practici un sport anume?
- Că tot spuneam de sală mai sus! (râde) Nu mi-am făcut, din păcate, o prioritate din sală în ultima vreme. Am foarte multe lucruri de rezolvat, iar eu sunt o fire agitată când mintea mea e ocupată cu alte treburi, așa că mă mai bucur de timpul liber când mai ies cu Nora Luna pe afară, de un pic de soare și de stat în aer liber. După ce trec de agitația asta, o să merg cu prietena mea la pilates. Nu am făcut niciodată. În rest, am grijă de pielea mea, de ten, nu dorm machiată niciodată, folosesc creme și seruri de hidratare și merg la tratamente faciale sau corporale când îmi dau voie să am un timp de răsfăț doar pentru mine.