de Ştefania Băcanu
Esenţele tari se ţin în sticluţe mici, spune un proverb! Nu știm realitatea, dar pare să fie cazul lui AMI, micuţa artistă cu voce puternică şi timbru special, care şi-a câştigat locul printre fruntaşii industriei muzicale româneşti prin muncă şi determinare. Andreea Ioana Moldovan, pe numele ei real, a pierdut, a căzut, a cunoscut dezamăgirea, dar n-a renunţat, ba din contră, s-a ambiţionat şi a reuşit să îşi găsească drumul. Un drum pe care l-a vizualizat încă din copilărie. A știut că vrea să bucure inimile publicului, să cânte despre iubire și despre emoție, în toate formele lor. S-a visat pe cele mai înalte scene, iar vocea și muzica și le-a auzit pe toate posturile de radio. Ascensiunea ei a fost fulminantă. În niciun an de la primele apariții avea să își împlineacă toate aceste visuri. Spune că vocea nu este de ajuns pentru o carieră de succes, tocmai de aceea am întrebat-o care este rețeta, cum a reușit ea să fie una dintre cele mai apreciate voci feminine din România la nici 33 de ani, într-un interviu marca Taifasuri.
„Am pierdut un membru drag din familie din cauza îmbolnăvirii de COVID-19”
- AMI, ţi-ai pregătit agenda cu evenimente pentru această vară?
- Da, ușor, ușor începe să prindă contur și să fie din nou așa cum era înainte de pandemie. Deja au început concertele și nu pot decât să mă bucur, să fiu recunoscătoare că m-am întors pe scenă și că mă revăd cu publicul. Programul meu e imprevizibil, iar de făcut sunt multe întotdeauna, fiindcă apar proiecte, evenimente, interviuri și filmări noi de pe o zi pe alta.
- Îţi era dor să revenim la normal, să ne putem bucura din nou de concerte, de evenimente fără restricţii?
- Cel mai dor! Am fost ca într-un sevraj tot timpul ăsta, fiindcă eu sunt dependentă de emoția și energia care se creează la concerte între mine, muzică și public. Am avut de curând primele concerte mari cu public și n-am cuvinte să explic cum s-a simțit. Nu mai voiam să mă dau jos de pe scenă și nici oamenii nu mai voiau să plece acasă. Am văzut și în ochii lor bucuria sentimentului de libertate. A fost un dor reciproc. Ne-am zâmbit fără măști și ne-am îmbrățisat la pozele de final fără să ne mai fie așa teamă.
- Cum a fost pentru tine această perioadă, cei doi ani pandemici?
- Ca un roller coaster de stări și emoții bune, rele și foarte rele. Am trecut brusc de la agonie la extaz și invers. Începutul pandemiei n-a fost o dramă pentru mine, fiindcă, în acel moment, chiar aveam nevoie de o pauză, de timp cu mine și pentru mine, în care să-mi pun în ordine gânduri. Apoi, lucrurile au escaladat brusc în extrema cealaltă. Tot contextul mă întrista, îmi creea o stare de neputință, anxietate, nesiguranță, mă temeam pentru cei dragi și nu numai. Și totul s-a încheiat cu pierderea unui membru drag din familie din cauza îmbolnăvirii de COVID-19.
„Videoclipul «Enigma» l-am filmat separat. Tata Vlad, în Barcelona, eu, în Bucureşti”
- În perioada aceea ai finalizat şi primul tău album din carieră...
- Da. A fost vindecător, ca un fel de terapie. Pentru că albumul s-a născut din întrebările mele existențiale la care tot eu mi-am răspuns. A fost un exercițiu profund de autoreflecție din care au ieșit multe stări amestecate la suprafață. Și pentru că am început să scriu la el fix în starea de urgență, toate s-au amplificat. Așa a luat viață „Enigma” și încă sunt pe drumul misterului și scriu la el. O călătorie în care merg să mă caut, să mă descopăr, dar mă și las descoperită în fața lumii.
- Ce alte surprize pregăteşti?
- Dacă le spun, nu mai sunt surprize. (zâmbeşte) Sunt câteva în plan, dar încă n-aș intra în detalii până nu le văd finalizate.
- O surpriză a fost şi colaborarea cu Tata Vlad...
- A fost o colaborare mult așteptată de mine... Știam că îmi trebuie ceva foarte bun ca să îi trimit, care să-l inspire, altfel n-ar accepta. Deși „Enigma” a fost piesa în care am avut cea mai multă încredere, tot am stat cu ceva emoții când i-am trimis demo-ul, fiindcă n-aveam siguranța că o simte la fel și că suntem în același film. Însă a fost cu chimie de la prima ascultare și apoi ne-am apucat repede să o finalizăm. Din cauza restricțiilor, n-am reușit să ne vedem, iar videoclipul l-am filmat separat, el în Barcelona, eu în București. Mândră tare de tot de ce a ieșit și de tot feedbackul primit!
„Pentru mine B.U.G. Mafia este și va rămâne o legendă”
- „Enigma” a venit după o altă colaborare cu B.U.G. Mafia pentru „8 zile din 7”...
- Altă colaborare la care doar visam și pe care cred că am atras-o mai mult prin puterea gândului. Când m-au sunat băieții să mă invite pe piesa lor, m-am blocat! Pentru mine B.U.G. Mafia este și va rămâne o legendă în industria noastră. Și mă simt o norocoasă că am avut onoarea să cânt refrenul unui hit marca lor.
- Tu eşti o enigmă?
- Uneori nu mă mai înteleg nici eu, dar în același timp mă înțeleg bine cu mine. (zâmbeşte) Ce-i drept, încă n-am reușit să mă descifrez în totalitate. Nu știu ce urmează să mai experimentez în viața asta sau care e lecția supremă pe care trebuie să o învăț. Caut, vreau să învăț cât mai mult și să găsesc acea forță care să mă ducă până în punctul maxim al evoluției mele. Până atunci rămân o enigmă…
- Şi viaţa personală este tot un fel de enigmă...
- Mă simt mai confortabil așa şi nu las pe oricine să intre în spațiul acesta, decât dacă îmi e foarte apropiat. Sunt persoană publică, îmi asum acest lucru și știu că oamenii se întreabă, că devin curioși. Dar pentru mine expunerea n-a funcționat cum trebuie atunci când am făcut-o. Am rămas cu sechele. Și pentru că nu-mi doresc să fac un spectacol public din viața mea personală, râmân momentan mai rezervată la acest capitol.
„Sper ca femeile hărțuite sau abuzate să aibă curajul să vorbească”
- Cum este AMI, cea din spatele succesului muzical?
- Sunt doar „o fată obișnuită”, așa cum spun într-o piesă de pe album. „Ascunsă după sticlă, o fată obișnuită,/ Sunt doar un om, încă un vis nemuritor de pe Pământ,/ Sunt doar o siluetă de viață îndrăgostită”. Sunt același om pe care îl auziți și în muzica mea. Sensibil, care pune pasiune în ceea ce face, în tot ceea ce iubește, trăiește și simte.
- Cânţi atât de frumos despre dragoste, încât nu pot să nu te întreb, dacă există un bărbat în viaţa ta?
- Cânt despre și pentru iubire, pentru că iubirea există mereu în viața mea, într-o formă sau alta. I-am și scris o piesă, viitorului meu soț. Se numește „Amintiri din Viitor”, e de pe albumul „Enigma” și o să fie lansată la momentul potrivit.
- Ce cauţi la bărbatul pe care ţi-l doreşti lângă tine?
- O să admir întotdeauna un bărbat inteligent, onest, asumat, care mă respectă, mă face să râd, să mă simt liberă lângă el, să simt că nimic rău nu mi se poate întâmpla atâta timp cât e aproape de mine. Pare bărbatul perfect, dar nu e. Sunt doar calitățile unui om cu care aș putea construi perfecțiunea.
- Ai respins multe propuneri, avansuri de-a lungul timpului?
- De intenții neserioase n-a fost cazul. N-am atras astfel de bărbați în jurul meu niciodată sau am păstrat distanța în contexte de genul. Din categoria abordărilor care n-au întrecut limite și au fost cât se poate de sincere în încercarea de a mă cunoaște, unele s-au anulat de la sine, neexistând lucruri în comun, ori n-a fost pur și simplu chimie de ambele părți.
- Ai fost vreodată condiţionată sau hărţuită sexual de colegi de breaslă, producători, persoane cu influenţă din lumea artistică?
- Din fericire, nu. Colaborările mele au fost bazate în primul rând pe respect. Eu sper ca femeile care sunt hărțuite sau abuzate să aibă curajul și puterea să vorbească.
- Care crezi că este misiunea ta în această lume?
- Darul divin l-am primit, iar sufletul meu a ales să fie artist în viața asta. Poate că muzica mea are menirea să mă vindece atât pe mine, cât și alte suflete. Eu prin muzică mă caut și mă regăsesc cel mai mult. Ea mi-a scos în cale lecții mari de viață. Pe unele le-am învățat, altele urmează. Eu sper să las în urma mea un loc mai bun, mai plin de iubire, echilibru și speranță, fiindcă sunt un om care iubește armonia. Iar dacă am inspirat măcar un singur om să se apuce de muzică și să ducă mai departe menirea asta, atunci înseamnă că misiunea a fost îndeplinită.
„«X-Factor» m-a învăţat că nu e suficient doar să cânți perfect”
- AMI, îţi mai aminteşti începuturile tale?
- Emisiunea „X-Factor” a fost un pas important în cariera mea și o experiență din care am învățat că nu e suficient doar să cânți perfect. Am mers destul de timidă acolo și fără încredere, deși aveam experiență de scenă, ceva îmi lipsea, iar asta nu făcea decât să-mi scadă șansele în concurs. Faptul că n-am convins formatul, m-a demoralizat pe moment. Dar a fost pasul care m-a împins spre alte căutări. Și când cauți mult, găsești răspunsuri. Iar cu un dram de noroc, îi mai găsești și pe oamenii care să-ți pună în valoare atuurile. Atunci l-am întâlnit pe Adi Colceru și cu ajutorul lui am reușit să-mi găsesc stilul și direcția care mă avantajau și care făceau din proiectul AMI, unul autentic. Așa a ieșit „Trumpet Lights”, primul single care mi-a adus atunci și prima poziție în topurile muzicale.
- Deci, 2012 a fost anul tău...
- Știam că odată va veni un moment al meu. Eliminată de la „X Factor” și ajunsă direct pe prima poziţie la radio, nu mai înțelegeam nimic. Eram copleșită. Mă auzeam peste tot la radio, terase, mall-uri, magazine, autobuze etc. Și am realizat apoi, mai târziu, după ce am procesat toate informațiile că da, e bine să nu fii pe placul tuturor, e bine să nu te potrivești într-un format al unui concurs/show TV, pentru că locul tău e în altă parte, în fața altui public care te așteaptă până ajungi. Îmi doream să devin un artist apreciat și o voce cunoscută, să fiu difuzată la radio.
- A fost greu începutul?
- Orice început e mai greu până prinzi curaj și încredere. Toată avalanșa care a venit spre mine după primul single m-a făcut conștientă de ce lucruri minunate mi se întâmplau, un succes care a venit la pachet cu multă presiune.
„Am studiat vioara 12 ani, dar mi-a fost impusă”
- Acum cum este?
- Nu e ușor să fii artist nici la început și nici pe parcurs. Fiecare etapă vine cu noi provocări. Dacă la început e greu până convingi oamenii că meriți un loc în industrie, apoi totul devine o responsabilitate să te menții, să-ți păstrezi publicul căruia i te adresezi, să nu dezamăgești, să te reinventezi etc. Am ajuns la concluzia că e mult mai greu să fii artist în ziua de azi și să te adaptezi, în stilul tău, la noile „tendințe” cerințe și vremuri.
- De ce ai ales muzica? Cine te-a îndrumat spre muzică?
- Cred că asta a fost chemarea mea. Bunicile mele și mama îmi cântau des când eram copil. Aveau toate ceva frumos în glas și le puneam mereu să mă învețe câte un cântecel. Iar unul dintre bunici își confecționase singur o vioară și mai cânta din când în când la ea. Și tata are ureche muzicală. Dar nici unul dintre membrii familiei n-a studiat muzica, ori nu aveau vreun mare talent în direcția asta. Doar eu și fratele meu, Andrei, am ajuns să facem performanță.
- Şi tu ai studiat vioară?
- Da, am studiat în paralel și vioara timp de 12 ani și dacă mă țineam de ea, probabil că acum aș fi avut o carieră de violonistă. La un moment dat a trebuit să mă hotărăsc ce-mi doresc cel mai mult. Deși vioara mi-a fost impusă, începusem să mă atașez de instrument, să fac performanțe și parcă îmi era greu să ignor cei 12 ani de studiu intens. Am ales, însă, ceea ce mă făcea pe deplin fericită, voiam să fiu cântăreață. O dorinţă care venea din mine natural, neimpusă de nimeni.
„Paula Seling îmi este model şi m-a inspirat de când am văzut-o prima oară“
- Ai lucrat şi cu Paula Seling, în trupa de backing vocals...
- Aproximativ doi ani am cântat alături de Paula. A fost o perioadă plină de experiențe pe care le-am trăit împreună. M-a luat acasă la ea, am studiat împreună, făcea ore de canto cu mine, repetam pentru concertele ei. Mă simt o norocoasă că am prins alături de ea și Eurovisionul din 2010, când a clasat România pe locul 3 și că am trăit acele momente împreună acolo, pe scenă. Atunci am învățat ce înseamnă responsabilitatea unui artist, implicarea, și cât de mult contează munca în această meserie.
- Ţi-a fost model?
- Cu Paula mă știu de când eram copil. Mi-a dat extrem de multe sfaturi pe care nu ți le spune nimeni atunci când intri în muzică, şi îmi dă şi acum. Îmi este model şi m-a inspirat de când am văzut-o prima oară la televizor, știind că mai e și băimăreancă, îmi doream să-i calc pe urme. O apreciez mult, o iubesc și îi sunt recunoscătoare că a făcut parte din evoluția mea ca artist.