Main menu

header

cotnari wide

706 16 1de Carmen Ciripoiu

Înfăloşit în costumul popular al Vărului Săndel, cu glume pline de… pită, ceapă și slană sau strălucind pe scena Teatrului de Comedie din București, popularul Sandu Pop pare o oglindire a învățăturilor lui Hristos pe pământ, împărțind în jurul său dragoste și ajutor celui în nevoie și reușind să-l ridice pe cel căzut. Talentat înainte de toate, a întors timpul în favoarea sa și a știut să rămână mereu el însuși, frate de cruce cu bucuria pe care o emană. Ce mai face omul şi actorul care răspândește frumosul, aflați din interviul următor. La TAIFASURI cu... Vărucu’ Săndel!

„Am o satisfacție uriașă că din banii mei, o dată pe lună, îi dau unui copil care chiar merită”

- A trecut ceva vreme de la ultima noastră întâlnire. Ce mai face Sandu Pop?

- Bucură lumea și se bucură la rândul său când vede că primește iubire. Nu am rețete de fericire, dar uneori îmi vine să le spun tuturor să fie atenți la mine să vadă cum se trăiește cât mai fain!

- Puțină lume știe că meritul pentru personajul Văru’ Săndel îl are regretatul Emil Hossu și soția sa, Catrinel. Cum s-a întâmplat totul?

- Era în anul 1999 și se voia un altfel de Revelion la Acasă TV, iar Emil Hossu a ajuns la mine pentru că era nevoie de un ardelean neaoș. Un fel de Amza Pellea din altă zonă… În acea perioadă, eu îmi făceam treaba la dublaje, la desene animate, unde le povesteam multe snoave. Nu mai știu exact cine i-a propus să mă cheme, m-am dus și m-a luat. Văru’ Săndel a venit după ce toți ne-am pus întrebări cine să fiu în Revelionul respectiv, fratele, vecinul gazdelor sau un văr. Și am ajuns la concluzia că un văr ar fi cel mai potrivit. Așa că, după o prezentare frumoasă de vreo două ore, am apărut la Revelion… Și am rămas Văru’ Săndel și în ziua de azi. Practic, din acel moment, a plecat Văru’ spre lume.

- E adevărat că ați susținut din banii dumneavoastră tineri studenți la UNATC? De ce ați făcut acest gest?

- Am ajutat și continui să ajut tineri, pentru că și mie mi s-a întins o mână când eram student, iar persoana respectivă mi-a spus că nu trebuie să fac nimic decât să-i aprind o lumânare când nu va mai fi. Povestea venirii mele în București se leagă de domnul Nicolae Maier, un director de la Fabrica de conductori electrici emailați, Dumnezeu să-l odihnească!, pentru că s-a prăpădit, care atunci când a auzit că un băiat simplu din Sălaj a intrat la Teatru, a fost impresionat de viața mea. După ce, altă prietenă din sat, îi şoptise că nu prea pot să mă descurc. M-a chemat la el, a spus că nu are cum să mă ajute direct pentru că este director la o instituție de stat și m-a recomandat unui prieten de-al său, de la București. Așa am ajuns la Petre Roileanu, un colaborator vechi de-al său, care mi-a spus că-mi va da dublu decât bursa. Un lucru extraordinar, pentru că am fost obligat să învăț și să obțin bursă. Acestui om îi port veșnic o amintire frumoasă și-i aprind mereu o lumânare, așa cum m-a rugat. Dumnezeu m-a ajutat, am terminat facultatea, am început să mă ridic, m-am căsătorit, a venit Maria, lucrurile mergeau din ce în ce mai bine, Văru’ Săndel începuse să facă bănuți și de atunci nu există perioadă în care să nu fi avut vreun student pe care să nu-l sprijin, la rândul meu. Am început într-adevăr cu un student la UNATC și în momentul acesta am un băiat, student la Automatică și Calculatoare, un tip tenace și muncitor care merită să fie ajutat. Am o satisfacție uriașă că din banii mei, o dată pe lună, îi dau unui copil care chiar merită și are nevoie. Așa cum și eu am avut odată...

„Rolișorul lui Horică a cucerit echipa”

706 16 2- Tradiții, peisaje pitorești, personaje încântătoare și mai ales umor autentic românesc. Toate au fost adunate în filmul „Pup-o, mă!”, o comedie savuroasă ce redă perfect spiritul optimist al românului ce are o soluție pentru orice situație și face haz de necaz. Cum ați ajuns să fiți unul dintre personajele principale din acest film?

- „Pup-o, mă!” este un proiect atât de important, că nu cred că ne-ar ajunge tot ziarul să povestim. Alin Panc, prietenul meu de 30 de ani, actor și producător, a lucrat la un moment dat cu regizoarea filmului Camelia Popa. Și au hotărât să facă o comedie împreună. În acel moment, Alin s-a gândit la mine, apoi a venit ideea să facem o comedie cu trei ardeleni, altceva decât s-a făcut până acum. Zis și făcut, iar dintr-o dată m-am trezit și producător (suntem trei producători: eu, Alin și încă un prieten), pentru că mi-am dat seama că pot face rost de ceva finanțări. De altfel, am făcut și o casă de producție pentru acest film. Am comandat ulterior un scenariu, care a ajuns să fie scris de unul dintre cei mai talentați scenariști pe care îi are România, Salex Iadma. În momentul în care l-am citit, am spus imediat că de aici iese filmul. Când o piesă este foarte bună, în teatru se spune că se joacă singură. Așa a fost și cu filmul. Am găsit locația, ne-am dus undeva prin Ardeal, la Răchițele, unde am susținere masivă în ceea ce privește producția materială și nonmaterială. Oamenii au sărit imediat să ne ajute, au fost alături de noi fără nicio pretenție. Bugetul a fost suficient, dar mic față de filmele normale, și atunci am spus că trebuie să fac bartere. Și am făcut o mulțime… am făcut rost de biciclete ca să dăm pe cazare, am avut firme care ne-au dat mâncare, am știut să cer frumos și nu m-am umilit. Și ne-au trimis de la pește, până la pui, porc, băutură și cazare pentru o echipă de 25 de oameni în fiecare zi, timp de 17 zile. Deși noi am stat acolo 25 de zile. Ne-am bucurat enorm că filmul este atât de iubit de oameni.

- Și cum a fost prima experiența ca actor al unui film de lungmetraj?

- Foarte curioasă, dar nu departe de meseria mea de actor. M-am simțit tare bine, mai ales că mi-am construit un rol pe care l-am prins repede. Rolișorul lui Horică a cucerit echipa. De multe ori ne opream din filmat pentru că se râdea atât de mult, că nu se putea filma. Am muncit mult, a fost un film făcut în ritm alert. Am lucrat 12 ore: la 8:00 dimineața începeam și la 8:00 seara terminam. Ajungeam la pensiune, mâncam, ne repetam textele, a doua zi dimineață la aceeași oră începeam treaba.

„Textul e creat în așa fel încât lumea să se bucure de fiecare secvență”

706 16 3- Filmul a avut premiera la 26 octombrie, în cinematografele din toată țara. Ce ați simțit în acel moment?

- Că pot să mai fac un film și că lumea mai vrea genul nostru de comedie. Pentru că a fost un alt fel de comedie.

- Există multe persoane care spun că filmul „Pup-o, mă!” poate fi demn de comedia anului. Ce are atât de special?

- Știi ce e special? Textul e creat în așa fel încât lumea să se bucure de fiecare secvență. Spectatorii râd și se îndrăgostesc de personaje. Situațiile sunt clare, simple, nu sunt cu nicio trimitere, cu mari metafore. Și așa lumea intră în poveste repede… Marea mea bucurie este că am făcut să se aplaude în sală ca pe vremuri.

- Sunteți plecat acum în turneu cu superba comedie. Cum sunteți primiți de cei care vă iubesc?

- În proporție de 99% este fenomenal și ne dăm seama că filmul acesta e un alt fel de aducere a oamenilor în sală. Spectatorilor le place, apoi povestesc și altcuiva, și astfel sălile de cinematograf sunt pline.

„Nu m-am mai ocupat de casă, de livadă. Sunt repetent!”

- Aveți o locuință superbă aproape de București cu piscină și saună, unde v-ați amenajat o livadă impresionantă și o grădină pe măsură. Cine are grijă de casă?

- Livada e uriașă, are peste 500 de metri, și proprietatea are 1.000 de metri. Îi am pe nenea Mielu și nenea Costică din Plătărești, care se ocupă de tot ce trebuie acolo și am grijă să nu rămân dator. Când ajung, muncesc și eu, dar uite că toamna asta am fost repetent în ceea ce privește grădina și celelalte, pentru că nu am apucat să curăț. În acest moment, încă livada e necurățată de crengi, dar până vine zăpada reușim să punem totul la punct.

- Mai e beciul plin de pălincă? Mănâncă Văru’ Săndel slană cu pită și ceapă? Sau acum gătește sofisticat?

- Nu doar pălincă, e beciul plin cu de toate, de la vin, compoturi, dulcețuri, până la mere puse la iernat, bulion… Cât privește slănina, o mănânc cu foarte mare plăcere. De exemplu, în turneul cu filmul, când credeau colegii că murim de foame, trăgeam pe dreapta și scoteam din dubița veseliei, cum îi spun mașinii mele, rezervele… adică ardei, brânză, slană și o pălincă. Ne omeneam și spuneau toți că vor ține minte totdeauna campania pentru filmul ăsta. Atât de bine ne-am simțit. Oamenii sunt pe calapodul meu, ne place să stăm unii cu alții. Dacă vorbim despre gătit, nu mă pot compara cu Maria, dar nici nu ne putem lăuda că suntem mari bucătari. Eu mă pricep foarte bine să fac ciorbă de cartofi cu rântaș sau ciorbă de fasole păstăi, cum o făcea mama, cu făină pentru îngroșat și puțin usturoi călit. O delicatesă!

„Văru’ Săndel a fost și este un personaj pe care eu l-am construit și, ulterior, am început să mă confund cu el. Acum are 18 ani, e major. De atâta timp, am trăit bine datorită lui și nu cred că am putea să ne despărțim“

„De Crăciun vom mânca un cârnat afumat cu pâine prăjită şi vom sta lângă sobă să povestim“

706 16 4- Cum reușiți să rămâneți autentic într-o lume cu totul altfel?

- În primul rând mi-am propus acest lucru, apoi nu mă lasă Văru’ Săndel să fiu altfel, pentru că el face parte din acea lume. Când apar în fața oamenilor, indiferent din ce lume aș veni, tot de acolo trebuie să fiu, din lumea lor. A fraţilor noştri...

- Cum va arăta Crăciunul de anul acesta pentru Văru’ Săndel? Ce vreți să vă aducă Moș Crăciun?

- Crăciunul va arăta la fel ca în ultimii șase ani. Tot în Sălaj, tot la țară, lângă satul meu, la părinții soției mele, ea fiind tot sălăjancă. Crăciunul este magic acolo. Oamenii încă se duc la colindat, se bucură de tradiție. Mergem unii la alții, mâncăm un cârnat afumat cu pâine prăjită moale, bem o pălincă de prună și stăm lângă sobă și povestim. E frumos tare!

- Cine face bunătățile pentru Crăciun?

- Bunica, așa îi spunem noi, adică mama soacră, și Maria. Și dacă vin acasă și frații soției mele, dau și ei o mână de ajutor. În ceea ce îi privește pe frații mei, am pregătit o zi de vizită pentru fiecare. Am trei zile de alergat…

„De multe ori ne opream din filmările la «Pup-o, mă!» pentru că se râdea atât de mult, că nu se putea filma. Am lucrat 12 ore: la 8:00 dimineața începeam și la 8:00 seara terminam. Ajungeam la pensiune, mâncam, ne repetam textele, a doua zi dimineață la aceeași oră începeam treaba“

„Aş vrea să sar cu paraşuta!“

706 16 5- Mai e loc și de alte pasiuni, într-o viață atât de agitată pe care o aveți?

- Cred că loc ar fi, pentru că sufletul e mare. Dar nu e timp. Mi-ar plăcea să merg mereu la pescuit de două ori pe săptămână dacă aș putea, să călăresc, deși nu sunt un as, și să mă dau cu parașuta. Și, până la urmă, tot cred că am să o fac. Până acum nu am avut curaj. La vânătoare nu îmi place, dar ador să trag cu arma la țintă. Am o pușcă cu alice de 6,5 și când pot, mai fac o întrecere cu prietenii.

- Ce vreți să vă aducă noul an?

- Deși pare un fel de clișeu, eu chiar vreau sănătate, pentru că sunt de toate, în rest. Și o trecere peste Ocean a filmului „Pup-o, mă!”. Și dacă anul nou vine cu o distribuție a filmului în America, atunci sunt mulțumit de tot.

- Ce le transmiteţi cititorilor revistei Taifasuri?

- Să poată trece peste tot ce e rău și să nu uite să râdă, să fie sănătoși să se bucure de viață. Aceleași urări și de la Văru’ Săndel, dar în grai ardelenesc.

„Defecte: sufăr de o hapsâneală artistică. Vreau prea mult!“

- Cine cântă în casa dumneavoastră? Cocoșul sau găina?

- Cred că găina… cocoșul răgușește câteodată. Dar important este că nu e prea mult cântec în casă și asta-i bine!

- Ce proiecte aveți pentru anul care stă să bată la ușă?

- Nu îndrăznesc să zic de noul film, dar așa se pare că va fi. Vom continua cu „Pup-o, mă!”, partea a doua. Avem și niște semnale excelente din afară, oameni care vor să producă filmul fără să ne mai implicăm noi în asta.

- Care a fost cel mai important rol pe care l-ați interpretat până acum?

- Acum cred că Horică din „Pup-o, mă!”, dar Wolfgang din „Drumeția” e la fel de deosebit. Toate rolurile sunt speciale, mai ales dacă sunt mari și am de ce să pun suflet în ele. În general, orice rol am jucat, mi-a fost aproape, m-am bucurat de el și am considerat că e valoros.

- V-ați gândit vreodată să renunțați la teatru?

- Au fost niște mici gânduri acum vreo 10-15 ani, când Văru’ Săndel a prins aripi și erau foarte multe deplasări, iar teatrul mă încurca puțin. Dar odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că am făcut bine că nu am renunțat, că am strâns din dinți și mi-am văzut de principala mea meserie. Fără ea nu știu dacă aș mai fi eu…

„Dacă drumurile m-ar duce spre film, nu aș mai avea timp de Văru’ Săndel”

- La câte cupluri ați cununat, vi se poate spune Nașul. La un moment dat însă, ați încetat să mai fiți părinte spiritual. Ce s-a întâmplat?

- Ne-am dat seama că nu mai putem face față acestei meserii de naș. Sunt mulți oameni pe care trebuie să îi vizitezi, să ai grijă de ei, să te interesezi de finuți și la un moment dat îi număram și cineva nu ieșea. Și atunci am spus că trebuie să ne oprim, pentru a ne putea descurca cu câți avem.

- Dacă ar fi să alegeți între Văru’ Săndel și teatru, unde v-ar duce inima?

- E foarte grea întrebarea, pentru că Văru’ Săndel a fost și este un personaj pe care eu l-am construit și, ulterior, am început să mă confund cu el. Acum are 18 ani, e major. De atâta timp, am trăit bine datorită lui și nu cred că am putea să ne despărțim. Dar nu se știe niciodată. În acest moment, dacă drumurile s-ar duce spre film, nu aș mai avea timp de întreținerea acestui personaj. Și atunci, aș face altfel de comedie pentru altfel de oameni.

„N-am dorit să înnoiesc emisiunea de la Etno TV”

- Pentru că tot vorbim despre Văru’ Săndel. Cum merge emisiunea de la Etno TV? Ce aduceți nou celor care vă privesc?

- Emisiunea „Cu Văru’ înainte” face foarte bine, dar am ținut să mergem pe făgașul pe care l-am creat. M-am opus eu la un moment dat să adăugăm ceva nou, deși prietenii și producătoarea îmi cereau. Pentru că m-am gândit că mai binele să nu fie răul binelui. Și m-am limitat la a fi cât mai simpli în emisiune, cu distribuții bune, cu povești frumoase. Dacă începem și complicăm, părerea mea e că s-ar putea să stric. Dar nu sunt sigur. De aceea, în noua ediție, s-a mai introdus o rubricuță, intitulată „Jos pălăria”, în care vorbim de bine și frumos despre un artist, în general de cei plecați, dar, dacă simțim noi că e nevoie, elogiem și artiști în viață. Anul acesta, eu voi fi prezentatorul Revelionului, se va filma în scurt timp și sper să fim, dacă nu mai buni, la fel de buni ca iernile trecute.

- Ce nu vă place la Văru’ Săndel? Dar la omul Sandu Pop?

- La Văru’ Săndel nu are ce să nu îmi placă, pentru că el e așa cum vrea Sandu Pop. Iar la Sandu Pop sunt multe… de exemplu, nu-mi place de mine că vreau să fac de toate și am senzația uneori că mă risipesc și asta nu e bine. Cred că sufăr de o hapsâneală artistică. Vreau să fac și divertisment, și teatru, și film, să merg și prin țară, să și scriu câte un text. Nu îmi las timp deloc. În plus, când prind un moment, repede merg să dorm și familia vrea să stea cu mine…

- Și apropo de asta. Puțini sunt cei care știu că sunteți un foarte bun textier, având colaborări cu nume sonore ale muzicii populare românești. De unde vă inspirați?

- Din experiență. Am început să scriu texte și pentru altcineva, după ce Marius Ciprian Pop, vestitul interpret de muzică populară, m-a rugat să-i fac un cântec. E vorba despre melodia aceea superbă, „Sat frumos și liniștit, la gură de Rai”. A venit apoi Cristian Pomohaci, căruia i-am construit un album și, ulterior, au urmat sute de alte texte…

Artistul şi-a împrumutat vocea lui Scooby Doo şi Omul Păianjen, motiv pentru care apropiaţii îi spuneau, în glumă, şi „Văru’ Păianjen“

„Când vreau să-mi alin dorul, închid ochii şi mă gândesc la alunii de pe deluţ“

706 16 6- Căsnicia dumneavoastră nu a scârțâit niciodată? Care este secretul?

- Cred că suntem oameni cu capul pe umeri și ne putem înțelege și frustrările, și micile sughițuri profesionale, și ne susținem unul pe celălalt. În plus, nu avem gelozii. La început, poate că mai erau și din partea mea, și din cea a soției, amândoi fiind expuși ispitei.

- Ați ținut cont de ultima dorință a mamei și ați rămas cel care reunește mereu familia…

- Da, așa e, însă de vreo doi ani nu m-am mai putut ține de cuvânt pentru că liantul nu a fost acolo unde trebuie. Dar cât pot, încerc să fac ceea ce i-am promis mamei și ea vede că eu sunt cel care îi adun pe toți. Astea sunt drumurile vieții… sora mea s-a mutat la Otopeni cu fata ei, fratele meu e în Baia Mare, sora cea mai mare e acasă la Lozna. E greu să ne adunăm uneori… dar mulțumesc lui Dumnezeu că suntem toți bine și ne bucurăm când ne vedem. Iar mama și tata se bucură și ei…

- Cum vă alinați dorul?

- Închid ochii și mă gândesc acasă. Închid ochii și văd valea, socul de pe vale, aud oamenii cosind, greierii cântând, alunii de pe deluț… Și mă plesnește câte o nostalgie a vremurilor, încât spun că am mai trecut puțin pe acolo. (Oftează)