Main menu

header

cotnari wide

673 19 1de Carmen Ciripoiu

Înzestrată de Divinitate cu un glas unic, liniștit ca diminețile de vară sau clocotitor precum volbura apelor, Saveta Bogdan are și acum aceeași dragoste pentru cântec ca-n prima zi când a urcat pe scenă. Melodiile sale nu au vârstă și sunt un veșnic dialog cu viața și cu tinerețea. Pentru că nimeni nu știe a hori cu atâta dor, măiestrie și autenticitate ca domnia sa... O „spovedanie” a vieții Savetei Bogdan, care vă va ridica sufletele în înaltul cerului alături de îngeri, o puteţi descoperi în rândurile ce urmează…

„Elena Vicică și Păuna Pintilie au fost rampa mea de lansare”

673 18 2- Cum a început povestea aceasta frumoasă de dragoste cu muzica?

- La grădiniță, la vârsta de 5 ani, am început să cânt „Sunt fată din Sângeorz Băi”. Aceasta era o melodie tradițională în locul unde m-am născut, un cântec care se interpreta atunci când mirele și mireasa veneau acasă, unde erau întâmpinați cu o cofă plină cu grâu… Am cunoscut-o pe doamna profesoară de muzică Ceuca Florica, în clasa a V-a, care mi-a spus că sunt foarte talentată. Ulterior, am început să interpretez la Căminul Cultural, iar la 12 ani am câștigat un premiu pe raionul Bistrița-Năsăud, și datorită acestuia a trebuit să merg pe regiunea Cluj. Țin minte că am plecat cu orchestra, cu niște băieți foarte talentați, Poleac, Ionică Moldoveanu… La Cluj, le-am întâlnit pe Elena Vicică și Păuna Pintilie, care lucrau în Radio. Am fost întrebată dacă mai am melodii necântate. Erau vreo 40 la număr, pe care le știam de la mama, de la bunica, altele culese de mine… Când m-a auzit, doamna Vicică și-a dorit să merg în București. Nu credeam însă că mama mă va lăsa să plec și drept urmare, am refuzat politicos. Atunci doamna Vicică mi-a cerut adresa de acasă… Parcă a fost ieri… Și mi-a trimis o scrisoare la poștă, în care a reînnoit invitația. A durat aproape un an până m-am hotărât să plec. Nu mi-a venit să cred când părinții mei mi-au dat binecuvântarea. Singura problemă era că aveam un drăguț și nu mă înduram să-l las… Sunt convinsă că Dumnezeu a făcut totul posibil, iar doamna Vicică împreună cu doamna Păuna au fost rampa mea de lansare.

- Cu alte cuvinte, cele două doamne v-au școlit în ale folclorului?

- Absolut. M-au ajutat enorm. După ce am ajuns la București, am stat câteva zile chiar la mama doamnei Vicică, perioadă în care am ajuns la Radio, unde i-am întâlnit pe marii dirijori Radu Voinescu și George Vancu. Mi-amintesc că am început să cânt, acompaniată la pian de domnul Voinescu și am fost înregistrată cu un aparat mic. Eu nu știam atunci că era un reportofon… După o lună, comisia mi-a aprobat 18 melodii. Am venit din nou la București și am înregistrat piesele. Primele mele înregistrări la Radio… Ulterior, după acestea a fost făcut și disc la Electrecord. Am cunoscut-o apoi pe Marioara Murărescu, și toate lucrurile au început să se lege după voia Domnului…

„N-am avut mare noroc în dragoste, dar încă mai cred în ea”

673 18 3- Cât de importantă e dragostea pentru dumneavoastră?

- La 16 ani și jumătate, pentru că părinții nu m-au lăsat să umblu cu drăguțul meu de atunci, am fugit la el. Am așteptat până am împlinit 18 ani și ne-am căsătorit. Din păcate însă, soacra mea nu m-a vrut, iar soțul meu nu a fost ceea ce mi-am dorit. Cât timp a fost plecat în armată, mama m-a chemat acasă ca să nu fiu chinuită de soacră… Deh, începuse lumea să vorbească… Mi-amintesc că într-o seară, la ora 20:00, la difuzor, cineva a anunțat o nouă interpretă: Saveta Bogdan. Am zis că leșin când mi-am auzit vocea, iar mama nu și-a mai găsit cuvintele. De atunci au început să mă dea mereu la radio, chiar și dimineața la ora 5:00 când plecam la lucru… Mai că-mi venea să stau acasă să mă aud cântând... (Râde) La scurt timp după ce Bogdan s-a întors din armată, mi-am dat seama că trebuie să-mi văd de viața mea, mi-am pregătit bagajele și am plecat la București. Definitiv. Doar cu o sacoșă de 26 de lei, o bluză și o fustă pe mine. M-am oprit direct la doamna Filofteia Fulchier, o franțuzoaică, al cărei soț fusese ministrul Căilor Ferate, care timp de opt ani a stat cu chirie la noi acasă, în fiecare vară, când venea să facă diverse tratamente. O minune de femeie… Mi-am dat seama că am făcut o greșeală cu soțul meu, așa că am divorțat.

„Doineam la fabrică, la Zaharoasele”

673 18 4- Şi ce-aţi făcut în continuare?

- Voiam să mă angajez, însă toate ansamblurile folclorice erau pline. La un moment dat, știu că am ajuns pe Șoseaua Viilor, la o fabrică de ciocolată, unde am văzut un anunț de angajare de muncitori necalificați. Chiar dacă nu aveam buletin de București, am zis să-mi încerc norocul… Am intrat, stăpână pe mine, spunându-le că vreau să muncesc și specificând că am și înregistrări la Radio… M-au angajat pe loc, mi-au dat un salariu, iar în timp mi-am găsit și casă cu chirie. În incinta fabricii era și un ansamblu folcloric, Zaharoasele, unde am început să cânt. Atât timp cât am lucrat acolo, am mâncat atât de multă ciocolată, că nu mai vreau să văd dulciuri nici acum. Ulterior am început să colaborez cu Ansamblul folcloric Doina Bucureștiului, apoi cu Ciocârlia, cu Rapsodia Română, cu Perinița, cu Cindrelul… Am plecat în Italia cu Ștefania Rareș și maestrul Constantin Arvinte, apoi au început să vină cântările în Germania, Franța, Italia, Olanda, vreo 12 țări. L-am cunoscut ulterior și pe al doilea soț, de care m-am despărțit după aproape 27 de ani de mariaj și cu care am o fată minunată, Maria Cătălina Ioana. N-a fost să fie… Nu prea am avut noroc în dragoste, dar încă mai cred în ea. Însă e foarte greu să găsești pe cineva pe care să te poți baza.

- Apropo de căsătorie… Care credeți că e motivul pentru care tot mai multe căsnicii se destramă?

- În primul rând, pentru că doi tineri se căsătoresc fără să se cunoască. Se grăbesc și nu-și dau timp să se descopere. Și atunci e clar că mariajul nu va dura. E ciudată viața asta… Deși nici a doua soacră nu m-a vrut, eu îi fac acum toate pomenile. De 11 ani… Și am iertat tot răul care mi s-a făcut…

„Mi-am învățat fata să nu se bazeze niciodată pe nimeni”

673 18 5- Cum a fost mama Saveta Bogdan? Un părinte dur sau un prieten pentru fiica sa?

- Am fost puțin mai dură cu ea, pentru a-i asigura protecția de care avea nevoie, și în fiecare seară o sunam la ora 22:00 pe telefonul fix, să mă asigur că e acasă. Am ținut mereu cont de sfatul tatălui meu: „Când soarele se apropie de asfințit, voi să fiți în casă”. De multe ori, Cătălina rămânea singură, cu cheia de gât. Nu a fost ușor… Chiar dacă am fost mai exigentă și am ținut-o din scurt, întotdeauna am fost ca două prietene. Am învățat-o mereu să nu se bazeze pe nimeni, să fie cuminte, să se îngrijească, să aibă banul ei, să nu depindă niciodată de nimeni. Nu e normal ca o femeie să stea în pat și să aștepte să-i aducă bărbatul. Și lucrurile acestea i le-am reamintit și când a plecat în America. Și mă întorc iar la vorbele tatălui meu: „Portofelul ți-e mamă, portofelul ți-e soră, portofelul ți-e frate. Ai bani, ai din ce trăi, pentru că nimeni nu te va opri pe stradă să-ți dea ceva”.

- Ce vă cere să-i aduceți din România când o vizitați pe fiica dumneavoastră în America?

- La început a vrut amintirile ei din copilărie, fotografiile, laptopul, unde este scris tot ce a învățat în facultate. Întotdeauna îi duc borș, semințe de salată, ceapă, castraveți sau morcovi. Mai mult, iau frunze de varză, le înfășor și plec cu ele. Fata mea e înnebunită după sarmale. De câte ori ajung în America mă roagă să gătesc sarmale sau drob de miel, bunătăți de care s-a îndrăgostit și ginerele meu. Am întotdeauna grijă să îi păstrez Cătălinei anafură și strâng într-o sticlă agheasmă de la opt sau zece biserici. Nu-i lipsește niciodată agheasma. Fata mea e foarte credincioasă. Când ajung în America, mergem să se împărtășească la o biserică greco-catolică foarte frumoasă. Mi-a spus mama că și eu sunt botezată la greco-catolici, cu puțin timp înainte să se stingă. Pe Dumnezeu îl găsești pretutindeni, trebuie doar să vrei să-L descoperi.

- Cum vă înțelegeți cu ginerele dumneavoastră?

- Foarte bine, deși nu prea știu limba. Țin minte că prima dată când am ajuns la ei am văzut că spăla vasele și am crezut că vrea să-mi demonstreze mie ce băiat bun e. Lui îi place foarte mult că eu sunt gospodină, sap, fac mâncare… Anul trecut nu am apucat să mă duc, dar anul acesta abia aștept să ajung la copii și voi sta cu ei patru luni.

- Nu v-ați gândit niciodată să vă stabiliți lângă fiica dumneavoastră?

- Niciodată nu am să plec din România. Ca să nu îmi pun în dificultate copilul când va veni momentul despărțirii, mi-am făcut acum câțiva ani și un loc de veci la Sângiorz Băi. Știu că fata mea s-a supărat atunci… E dureros, dar e necesar.

- Care sunt lucrurile fără de care nu ați putea trăi?

- Muzica şi cafeaua din fiecare dimineață, o cremă bună pe față și Dumnezeu. Când ies pe ușă, mă închin de trei ori și-l rog pe Iisus și pe Maica Domnului să fie cu mine în drumul pe care urmează să-l fac.

„După ce a murit, o inimă a bătut la urechea mea 20 de minute. Era inima mamei!”

673 18 6- Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră?

- Când am plecat din Sângiorz Băi și am divorțat de primul soț, pe care l-am iubit foarte mult. Ca dovadă, i-am păstrat numele. Moartea lui însă nu m-a marcat atât de mult, dar când au plecat părinții mei a fost o durere cumplită. Mama a trăit 81 de ani și jumătate, iar tata, 82, el a plecat la cele veșnice cu cinci ani înaintea mamei. Amândoi au murit la zile sfinte: tata, de Sfântul Dimitrie, și mama, de Sfinții Împăraţi Constantin și Elena… Cu o zi înainte ca tata să moară, ne-a chemat pe toți, fix la ora 3:00. Cinci frați au ajuns, doi nu au putut să meargă, iar eu fusesem cu puțin timp înainte. Și-a cerut iertare de la copii, i-a spus mamei să-i dea binecuvântarea ca să poată pleca, apoi a cerut o lumânare aprinsă, spunând că va muri. Și s-a stins... Și astăzi avem lumânarea aceea, cu urmele degetelor înfipte… Când a murit mama, la scurt timp după ce am fost anunțată, am auzit cum o inimă a început să bată la urechea mea timp de 20 de minute. Era inima mamei… N-am să uit lucrul ăsta cât am să trăiesc. Și toată viața îmi va lipsi binecuvântarea pe care mama mi-o dădea la telefon înainte de a pleca să cânt la un spectacol. La înmormântare, pe mama nu am dus-o cu fanfara cum a fost în cazul tatălui, ci am cântat un cântec de bocet. Nu pot să-mi explicit nici acum de unde am avut atâta putere să o cânt pe mama până la mormânt.

- Vi s-au împlinit toată visurile?

- Din punct de vedere profesional, da. Dumnezeu și muzica mi-au dat putere să trăiesc. Și, bineînțeles, fata mea. Îmi lipsește un singur lucru: un nepot sau o nepoțică. Dar sunt convinsă că Dumnezeu îmi va împlini și această dorință.

- Un gând de final pentru cititorii revistei Taifasuri…

- Le doresc să fie sănătoși, să aibă viață lungă, iar cei care au mai mult să le dea și celor necăjiți. Să nu uite că-i iubesc și să se roage Domnului, să bată la ușa Lui, pentru că orice dorință le va fi îndeplinită. Eu am ajuns la concluzia că am fost trimisă pe Pământ nu să-mi țin o căsnicie, ci să am un copil și să cânt la public!

„Dumnezeu m-a răsplătit cu două costume populare vechi, complete, cu tot cu pânzături, primite de la doi călugări care îmi sunt prieteni“

„Uleiul de ricin există întotdeauna în ritualul meu de frumuseţe“

673 18 7- Peste dumneavoastră, timpul pare că nu și-a lăsat amprenta. Ați descoperit cumva secretul tinereții fără bătrânețe?

- Întotdeauna fardul de televiziune aduce cu sine nu numai frumusețe, dar și riduri, așa că am grijă ca tenul meu să arate bine. Folosesc creme naturale, iar când plec în America am o cremă pe care o cumpăr de acolo, senzațională. Îmi masez fața cu roșii, căpșuni și orice fel de fructe moi, tai felii subțiri de castraveți, le pun în jurul ochilor și le las să acționeze un sfert de oră. Efectul se vede imediat. Nu în ultimul rând îmi fac o mască din gălbenuș și o linguriță cu zeamă de lămâie. Foarte rar merg la cosmetică să-mi îndepărtez punctele negre și să-mi fac masaj la față. Uleiul de ricin există întotdeauna în ritualul meu de frumusețe. Toată viața am avut grijă ca greutatea mea să nu depășească 57 de kilograme, iar pentru a nu avea probleme cu gâtul, nu am mâncat niciodată înghețată. Dacă beau ceva rece, se umflă amigdalele. Nu vreau nici să le scot, pentru că îmi doresc să plec de pe lumea asta cu tot ce mi-a lăsat Dumnezeu. Mă abțin de la dulciuri și nu beau niciodată. La vârsta de 3 ani am pus gura la cazanul în care părinții făceau pălincă și am băut. De unde să știu eu ce era acolo? Am stat în comă două zile și două nopți. De atunci, corpul meu nu mai suportă băutura...

„Portofelul ți-e mamă, portofelul ți-e soră, portofelul ți-e frate. Ai bani, ai din ce trăi, pentru că nimeni nu te va opri pe stradă să-ți dea ceva“

Saveta Bogdan, un giuvaier în salba unică a folclorului românesc

„În noaptea de Înviere merg să iau Lumină, pe care am să o duc copiilor mei în America“

- Cum așteptați Învierea Domnului? Unde veți petrece Paștele?

- Cu multă iubire pentru Hristos. Anul acesta voi petrece Paștele în București, acasă, alături de frații și de cumnatele mele, și cu siguranță vor veni în vizită prieteni şi vecini. Voi găti drob de miel, tocăniță, friptură, ciorbă, stufat și, bineînțeles, cozonac, chec și prăjituri și voi înroși ouă. Mă voi duce la biserică să sfințesc bucatele, apoi voi împărți pentru toți ai mei trecuți în lumea drepților. În noaptea de Înviere merg să iau Lumină, pe care am să o duc copiilor mei în America. Și întotdeauna, în ziua de Paște, eu merg la biserică să cânt. Îmi place să păstrez tradițiile, dar cel mai mult le simt la țară. Îmi amintesc că în copilărie mergeam cu frații mei la strâns ouă. Aveam fiecare câte o trăistuță, băteam la vecini la ușă, spuneam „Hristos a Înviat!”, iar aceștia ne dădeau ouă. Ulterior, ne certam care a strâns mai multe. Și nu voi uita niciodată gustul pâinii și al cozonacilor pe care mama îi făcea de Paște la cuptorul din curte. Focul acela m-a impresionat întotdeauna. Noi făceam și costume populare și lucram la o lampă cu gaz. Pentru că lampa era sus, mă urcam pe spatele unui scaun și coseam ca să nu vadă nimeni costumul meu. Să fie unic pentru marea sărbătoare a Învierii.