Main menu

header

cotnari wide

634 15 1de Luana Mare

Îi plac copiii, Celine Dion, Whitney Houston, dar şi învăţăturile profesorului doctor neurolog Constantin Dulcan şi dezvăluie că... darul cel mai de preţ pe care i l-a oferit viaţa este iubirea celor din jur. Cântăreaţa Lavinia Pârva formează de câţiva ani un cuplu cu Ștefan Bănică Junior şi se împarte între concerte, familie şi micuţii de la Şcoala de talente. Vedeta spune că 12 ani de carieră muzicală au maturizat-o şi au format-o ca pe un om capabil să ierte mult şi să se bucure de clipa prezentă. Nu mai „doarme singurică”, aşa cum cânta la început de drum artistic, şi este convinsă că Dumnezeu are planuri mari cu ea, aşa cum a crezut mereu. Are preocupări spirituale şi păstrează o legătură permanentă cu Divinitatea, practicând una dintre cele mai puternice rugăciuni ale monahilor, în tainele căreia spune că a fost iniţiată încă de copil.

„«Mi-e frică să dorm singurică» îmi este cerută să o cânt şi acum la petreceri şi în concerte”

634 15 2- Cum a fost drumul de la „Mi-e frică să dorm singurică” până la concursurile de muzică şi talente pentru copii pe care le organizezi în prezent?

- Foarte multe lucruri s-au schimbat, şi-mi aduc aminte cu mare drag de perioada în care m-am lansat, în care am avut o trupă, alături de prietena mea Doinița. „Mi-e frică să dorm singurică” este o piesă care şi-n ziua de astăzi îmi este cerută la petreceri şi în concerte. O cânt sub altă formă. M-am schimbat, m-am maturizat profesional şi, da, am învăţat foarte multe în această perioadă, iar începutul acela a contat enorm. Eu consider că am început această carieră cu dreptul. Undeva am pus cărămidă peste cărămidă şi acum, iată, am o şcoală, organizez concursul „Copiii au supertalent!” şi vreau să devină o tradiţie, pentru că suntem deja la a doua ediţie.

- Cum este viaţa de profesoară de muzică?

- N-aş spune că sunt chiar profesoară de muzică. Sunt prietena mai mare a copiilor din şcoala pe care o reprezint. Am făcut lucrul ăsta pentru că am văzut foarte mulţi copii ai amicilor care voiau să afle cât mai multe despre mine, despre cariera mea artistică, despre viaţa unui artist în general, fascinaţi fiind de această lume a scenei, şi am deschis o şcoală în care copiii învaţă să cânte, fac actorie, fac dansuri, fac tot felul de lucruri frumoase, care le dezvoltă latura artistică. Dar nu mă numesc profesoară. Sunt confidenta lor. Intru, într-adevăr, la ore, la Interpretare muzicală, dar există profesori de canto, de actorie, de dans etc., și care sunt mult mai pregătiţi pedagogic să predea.

„Şcoala de muzică este un proiect personal”

- Despre ce le vorbeşti celor mici la Interpretare muzicală?

- Alegem piesele împreună, le mai dau câte o sugestie dacă consider că nu li se potriveşte melodia pe care ei o aleg. De principiu, le hotărăsc ei, dar intervin şi eu. Îi consiliez la interpretare. Acolo unde consider că trebuie lucrat, îi ajut! Am fost plăcut surprinsă să văd că aceşti copii sunt foarte talentaţi. Şi-au făcut ei propriile piese. Şi vreau să spun că unele piese realizate de ei au fost mult mai bune decât cele ale unor producători destul de cunoscuţi din ţară, pentru că n-au bariere, sunt liberi în exprimare, şi atunci au ieşit lucruri foarte frumoase. Unele piese sunt şi imprimate, pentru că i-am dus şi la studio. Sunt ale lor şi sunt mândră că am reuşit să fac asta. I-am invitat în tot felul de locuri, la emisiuni tv, să vadă ce se întâmplă în culise, au venit şi la concertele mele, iar de un an m-am ocupat să organizez concursul „Copiii au supertalent!”, pentru că am descoperit extrem de mulţi copii talentaţi.

- De câţi ani ai deschis şcoala? Este o afacere personală, de familie, sau eşti asociată cu cineva specializat în business?

- Facem doi ani de la deschidere. Sunt implicată singură în acest proiect, dar trebuie să recunosc că am fost, cumva, iniţiată şi convinsă să fac treaba asta de buna mea prietenă Felicia Akkaya, care deţine un lanţ de şcoli şi de grădiniţe „Junior School”. Ea m-a invitat de multe ori la şcolile ei, eu i-am cunoscut copiii, am vorbit cu ei şi, din clipa în care eu am fost la şcoala ei, puştii o întrebau tot mai des când mă întorc din nou, să ne mai distrăm. Şi atunci ea a venit cu această propunere, am stat şi m-am gândit, şi uite aşa a demarat povestea. Da, sunt singură aici şi ideea s-a născut după ce am văzut că am abilitatea de a lucra cu cei mici. N-aş numi-o afacere, e mai mult un proiect de suflet, pentru că eu sunt destul de ocupată şi fac eforturi mari să fiu în fiecare sâmbătă cu ei. Marele noroc este că orele de interpretare sunt sâmbăta, de la 11:00. Eu de obicei în acea zi sunt în ţară, la concerte, dar le susţin de obicei seara, şi atunci încerc cumva să mă împart.

„Alături de cei mici sunt la fel ca ei de neastâmpărată”

- Te reprezintă munca de profesoară şi lucrul cu copiii? Cum de ai răbdare cu cei mici, tu neavând copii?

- Nu ştiu dacă mă reprezintă postura de profesoară şi nici nu vreau să mă numesc aşa, asta le-am spus-o şi lor din primul moment în care i-am cunoscut. Pot să le împărtăşesc din experienţa mea profesională. Răbdare cu cei mici... nu ştiu de unde. Cei care mă cunosc spun că sunt un om mare cu suflet de copil şi probabil că în momentul în care mă întâlnesc cu ei iese în evidenţă mai mult latura copilăroasă a mea, şi atunci îmi este foarte uşor. Când sunt la ore cu cei mici şi vin şi profesorii, trebuie să mă atenţioneze şi pe mine, ca şi pe ei, să fiu cuminte, concentrată, pentru că sunt la fel ca piticii. Cred că mă ajută faptul că mă cobor la nivelul lor.

„N-aş spune că sunt chiar profesoară de muzică. Sunt prietena mai mare a copiilor din şcoala pe care o reprezint. Am făcut lucrul ăsta pentru că am văzut foarte mulţi copii ai amicilor care voiau să afle cât mai multe despre viaţa unui artist“

„Sunt unii puşti atât de talentaţi, încât am impresia că vin de pe altă planetă“

- Dar concursul de copii talentaţi cum a venit?

- „Copiii au supertalent!” este un concurs în care rar mi-a fost dat să văd atât de mulţi copii talentaţi la un loc, încât să ne fie atât de greu, mie şi juriului, să-i alegem pe cei mai cei, câştigătorii, de fiecare dată. Mie îmi place să spun că aceşti copii vin de pe altă planetă. În juriu au fost anul trecut: fostul câştigător X Factor Florin Răduţă, Emilia Popescu şi eu, iar anul acesta au fost Mihai Pocorschi, Nico, Alice Nicolae, actriţă, şi eu. Facem concursurile pentru a-i ajuta pe aceşti copii care merită un sprijin pentru a căpăta curaj şi pentru a îndrăzni să se afirme, să iasă în față şi să se exprime artistic, în toată candoarea lor.

„Trăiesc relaţia cu Ştefan la timpul prezent, viitorul este al lui Dumnezeu“

634 15 3- Mai ai timp pentru cariera ta de cântăreaţă?

- Cânt alături de instrumentişti foarte bine pregătiţi şi cânt muzică de petrecere, adică sârbească, grecească, populară, ţigănească, pentru că, chiar şi înainte, după ce interpretam piese din repertoriul propriu, dance, latino, cântam şi câteva piese sârbeşti. Fiind de la Timişoara, mi-a fost uşor să abordez acest gen de muzică, am crescut cu el. De fiecare dată când fredonam aceste piese, oamenii se distrau foarte mult şi aveam multe cereri, pentru că românilor le place să se simtă bine, şi atunci am zis să fac un proiect mai amplu în sensul ăsta, iar astăzi cânt alături de aceşti băieţi, trupa mea, muzică de petrecere. Este o iniţiativă care are extrem de mult succes şi-mi ocupă, practic, cam tot timpul, pentru că, începând de vineri, nu prea mai ajung acasă. Încerc, cumva, să merg sâmbăta la cei mici, dar, de obicei, weekendul este foarte ocupat, pentru că noi cântăm şi la nunţi, şi la botezuri, şi la tot felul de evenimente private.

- Sunteţi o familie de artişti. Aveţi, probabil, acelaşi program. Ștefan e de acord cu al tău?

- Da, într-un fel, ăsta e un mare noroc, pentru că ne înţelegem unul pe celălalt. Sigur că şi el are foarte multe proiecte, munceşte enorm, dar noi facem ce ne place şi întotdeauna am spus că îmbinăm utilul cu plăcutul. Avem proiecte diferite, dar cu siguranţă ne sfătuim în carierele noastre. Nu prea ne-am întâlnit la concerte, unul a fost într-un capăt al ţării, altul în celălalt, şi nu ne-am reunit până în momentul de faţă la acelaşi spectacol.

„Am luat viaţa în piept de la doar 17 ani”

634 15 4- Care au fost sacrificiile vieţii de artistă?

- În primul rând, faptul că am plecat la o vârstă fragedă de lângă părinţi, la

17-18 ani, la Bucureşti. Pentru că făcusem această trupă, Spicy, şi părinţii mei au fost de acord şi au fost alături de mine. Veneau cu mine la Bucureşti. Ne cazam, stăteam o perioadă aici. Terminasem liceul, apoi m-am înscris la facultate aici. Am studiat management şi marketing la Româno-Americană. N-are nicio legătură cu ceea ce fac eu pe scenă, dar mă ajută foarte mult pe partea de business. Am făcut o alegere foarte bună. Am venit la 17 ani cu tata de mânuţă, a trebuit să iau viaţa în piept şi să mă mut la Bucureşti definitiv. Ăsta e unul dintre sacrificii. După care a trebuit să înţeleg că viaţa unei persoane publice este puţin diferită de viaţa unui om care merge dimineaţa la serviciu şi se întoarce seara acasă. A trebuit să înţeleg şi să-mi asum că, de multe ori, oamenii îmi pun etichete false. A trebuit să-i fac să înţeleagă şi pe cei apropiaţi acest lucru, pentru că au fost perioade în care ei au suferit fiind la distanţă şi citind mereu nişte articole care mă prezentau într-o lumină falsă, nefavorabilă! N-aveau nicio legătură cu realitatea mea.

- Părinţii tăi au înţeles toate acestea?

- Părinţii mei au trecut prin momente grele, poate mai grele decât mine, pentru că eu mă obişnuisem cu bârfele apărute prin presă. De fapt, problema mea nu a fost faptul că au existat astfel de bârfe, ci cum să fac întotdeauna să-i protejez pe cei de acasă, cărora le este mai greu să înţeleagă, poate şi în ziua de astăzi. Au mai fost sacrificii, cum este faptul că munceam mai mult decât ceilalţi copii atunci când eram încă foarte mică. Nu înţelegeam de ce eu, spre deosebire de ceilalţi, trebuie să lucrez mai mult. Trebuia să învăţ, pe lângă temele pe care ni le dădea doamna învăţătoare, şi o poezie, un cântec pentru serbare. Când eram la grădiniţă mereu participam la serbări cu cântece, poezii etc. Eram, cumva, vedeta serbărilor organizate la şcoală. Dar cred că au meritat, pentru că astăzi am o meserie care-mi place, care mă împlineşte şi nu mă văd făcând altceva.

„Bârfele din presă mi-au afectat părinţii”

634 15 5- Care au fost bârfele cel mai supărătoare?

- La un moment dat s-a scris că aş avea probleme cu glanda tiroidă. Nici măcar nu ştiam ce înseamnă. Cei de acasă s-au speriat şi au crezut că cine ştie ce le ascund. Eu nu pot să mă duc să fac nişte analize de sânge anuale, un control obişnuit, de rutină, că imediat se interpretează că aş fi bolnavă sau însărcinată. Trebuia până acum să nasc de vreo cinci ori, după cum au relatat ziarele. Doar că nu s-a întâmplat. Nu mă sunau să mă întrebe, dar dădeau vestea cea mare fără o confirmare. O altă bârfă foarte urâtă şi nereală a fost aceea că eu aş fi stat pe bancheta din spate a actualului meu partener, Ştefan. Deci foarte mult timp spuneau că m-am ascuns acolo sau în portbagaj. O invenţie fără suport. Nu ştiu de unde au ieşit toate acestea. Nu sunt genul de persoană care se justifică, nu am ieşit la vremea respectivă să infirm, mi se părea absurd să-şi imagineze cineva că trebuie să te ascunzi pe bancheta din spate sau în portbagaj atunci când te întâlneşti cu cineva. Cine vrea să mă cunoască poate să o facă. Foarte multe lucruri care s-au spus despre mine nu au legătură cu realitatea.

- Care sunt cele mai mari satisfacţii din cariera ta de artistă?

- Sunt enorme. Şcoala studio de dezvoltare pentru copii este o reuşită cu care mă mândresc. S-a întâmplat să vină o mămică la mine şi să-mi mulţumească, având lacrimi în ochi, pentru evoluţia copilului său, deoarece acesta era destul de timid, închis, în momentul în care a venit la noi s-a transformat într-un copil mult mai deschis, mult mai extrovertit, ceea ce e mare lucru. O adevărată satisfacţie! M-au sunat părinţi sau primesc e-mail-uri cu mesaje de mulţumire de la ei pentru cariera artistică a celor mici. E o satisfacţie să ştii că ai pus şi tu o cărămidă la dezvoltarea unui puşti. Din punct de vedere muzical, bineînţeles că sunt foarte bucuroasă pentru tot ce am realizat singură până în momentul de faţă. Sunt încântată că oamenii îmi ascultă piesele, le iubesc şi pentru că am succes la public. Am reuşit să adun la o piesă la a cărei compoziţie am contribuit peste 12 milioane de vizualizări într-un timp foarte scurt - „Aroma Del Amor”. Sunt fericită că am şansa să colaborez cu oameni talentaţi, de la care am avut foarte multe de învăţat. Sunt mulțumită că am reuşit să fac acest proiect cu bandul pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. Atunci când cânţi alături de o trupă, te poţi exprima altfel pe scenă. Formula completă este cu şase instrumentişti.

„Am practicat introspecţia în trecutul meu şi am reuşit să iert”

- Cum te vezi peste zece ani?

- Sper să fiu mai înţeleaptă, cu mai multă răbdare, şi cred că cel mai important lucru, pentru toţi, de altfel, este să evoluăm spiritual.

- Faci ceva în acest sens?

- Da, fac multe lucruri. Citesc foarte multe cărţi de dezvoltare personală, de spiritualitate, de exemplu o carte care mi-a plăcut foarte mult a fost „Conversaţii cu Dumnezeu”, de Donald Walsch. Apoi „Libertatea” şi „Călătoria”, de Brandon Bays, de asemenea îmi place Osho. Îi respect foarte mult, pentru că m-au schimbat. Am făcut „Călătoria” lui Brandon Bays. Este o introspecţie. Există o persoană care te iniţiază în această călătorie prin evenimentele care ţi-au marcat viaţa, prin trecutul tău. Intri, oarecum prin vizualizare, în interiorul tău şi încerci să ierţi toate lucrurile care te-au afectat cândva şi de care tu nu-ţi mai aduci aminte. Sunt foarte multe lucruri care pe mine m-au transformat, adică am învăţat că viaţa e altfel. Să te ierţi întâi pe tine ca să poţi să-i ierţi pe ceilalţi. Este o tehnică inventată de această doamnă, Brandon Bays, care a iniţiat câteva persoane din România şi care la rândul lor fac aceste călătorii cu tine, spre tine.

„Constantin Dulcan m-a învăţat să mă vindec cu Lumină”

634 15 6- Au mai fost şi alte experienţe spirituale?

- L-am cunoscut pe domnul Constantin Dumitru Dulcan şi a fost o experienţă extraordinară. Căutam pe internet şi am văzut un filmuleţ cu el, l-am auzit vorbind şi m-am îndrăgostit pe loc de ceea ce putea să spună. M-am dus la iubitul meu şi i-am zis: „Am văzut un om pe care vreau neapărat să-l cunosc! Dacă nu l-am văzut pe Michael Jackson în viaţă, vreau măcar să-l cunosc pe omul ăsta, care este şi român şi care trăieşte alături de noi, Dumitru Constantin Dulcan. Extraordinar om! Cum facem?”. Am făcut rost de numărul de telefon al dânsului, l-am sunat, l-am invitat la noi acasă şi ne-a acceptat invitaţia. Şi asta doar pentru că am dorit să-l cunoaştem. În momentul în care a venit a vorbit numai el, pentru că eu eram ca la televizor. L-am ascultat fascinată, fără să pot scoate câteva cuvinte. Am şi citit cărţile sale, le-am răsfoit. Îl respect foarte mult şi îmi transmite o energie foarte bună. Ne-a povestit multe, mi-au plăcut foarte multe. L-am întrebat: dumneavoastră sunteţi doctor, ce-i recomandaţi unui om bolnav? Să se vindece cu medicină alopată sau cu alternativă? Ne-a spus că, din experienţa sa, ceea ce vindecă cel mai bine este Lumina! Lumina divină, iubirea. Mi-a spus că atunci când nu mă simt bine sau când sunt bolnavă să-mi imaginez un fascicul de lumină care trece prin corpul meu. Este un exerciţiu extraordinar, care ajută foarte mult. Eu, ca şi domnul Dulcan, cred că există viaţă după moarte, şi teoria dânsului este foarte interesantă. Am mai cunoscut şi alte persoane speciale. Chiar şi pe Brandon Bays, dar numai fugitiv, pentru că a venit aici doar ca să ţină un seminar.

- Obişnuieşti des să te rogi?

- Am fost mereu credincioasă, pentru că aşa am fost crescută, părinţii mei sunt aşa şi am înţeles un lucru: atât timp cât nu faci rău celor din jurul tău, poţi primi de la Dumnezeu orice. Toţi oamenii trec prin momente mai bune şi mai puţin bune, desigur, dar sunt mai puţine cele neplăcute şi nu sunt grave. Mă duc la biserică şi-mi place la Mănăstirea Ghighiu, dar nu fac lucrul ăsta foarte des, şi mai ales în Bucureşti. Nu simt nevoia să mă duc tot timpul, dar simt că Dumnezeu este cu mine.

„M-am simţit mereu protejată de Divinitate”

- Ce-i ceri lui Dumnezeu la rugăciune?

- Practic „Rugăciunea inimii” în permanență, nu numai noaptea sau dimineaţa. De când eram mică. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”. Am învăţat-o de la părinţii mei, dar acum o simt altfel, pentru că acum conştientizez altfel, simt lucrurile altfel. Este o rugăciune extraordinară, foarte puternică, şi sfătuiesc pe oricine să spună rugăciunea asta ca şi cum ar respira. Să o poarte în suflet şi în gând. Mereu o spun, chiar şi acum, când stau de vorbă cu tine. Mă rog la Dumnezeu pentru înţelepciune, pentru iertare, pentru sănătate, pentru toţi oamenii din viaţa mea şi pentru toţi oamenii în general. Dacă sunt toţi ceilalţi bine, ştiu că această stare se va răsfrânge şi asupra mea.

- La mormântul lui Arsenie Boca ai fost?

- Am fost şi merg des aici, lângă Bucureşti, la Drăgănescu, la biserica pe care el a pictat-o. Am fost de două ori şi la Prislop. Am simţit lucruri extraordinare. Am simţit o linişte care nu se poate exprima în cuvinte. Domnul Dulcan spunea despre Arsenie Boca faptul că este, poate, cel mai mare sfânt pe care l-a avut România vreodată.

- Ai simţit prezenţa lui Dumnezeu vreodată în viaţa ta?

- Da, mereu, şi am fost ferită de Dumnezeu, pentru că am avut lângă mine oameni care m-au iubit foarte mult. Mi-a scos Dumnezeu în cale oameni de la care am învăţat mult şi, cumva, am fost protejată.

„Am fost, pur şi simplu, hăituită când am oficializat relaţia cu Ştefan”

- Care au fost momentele care te-au marcat şi care te-au schimbat?

- Momentul în care am oficializat relaţia cu Ştefan. Am fost pur şi simplu hăituită de presă. A fost un moment foarte dificil. A trebuit să-i liniştesc şi pe cei de acasă. Nu e ușor când citeşti articole contradictorii zi de zi. Mi s-a pus o etichetă care n-are nicio legătură cu cine sunt eu. Nu am făcut nimic... Era o presiune foarte mare pe amândoi, şi la momentul ăla nu cred că am ştiut să o gestionez foarte bine, în sensul că m-am lăsat afectată, dar am învăţat şi din asta. E foarte greu să ieşi din casă şi fiecare pas să-ţi fie urmărit. Să-ţi urmărească maşina, să fii pusă în postura de a face accidente, multe lucruri urâte. M-am calmat până la urmă. Ştefan a fost întotdeauna alături de mine. Un an întreg cam aşa a fost.

„Îmi place să gătesc, mai ales salată boeuf”

- Dacă ţi-ar ieşi acum în cale cel mai frumos bărbat, cel mai deştept, cel mai „cel”, crezi că ai rezista tentaţiei unei noi iubiri?

- Mi-e foarte greu să răspund la întrebarea asta, pentru că mi-e bine acum, sunt ok, sunt fericită, sunt împlinită şi cred că nimic nu e întâmplător în viaţa asta. N-am de unde să ştiu ce se va întâmpla peste un an, doi, cinci, zece...

- În relaţia ta cu Ştefan trăieşti în prezent sau în viitor?

- În general, încă învăţ să trăiesc în prezent, doar prezentul contează. Oricare om îşi face planuri de viitor, dar ştii cum se zice: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să zâmbească, spune-i planurile tale de viitor. Eu cred că toate vin la momentul potrivit, vin dacă trebuie să vină şi mai cred că nu trebuie să îngrădeşti pe nimeni, să nu sufoci partenerul de viaţă şi să oferi libertate, fiindcă şi eu îmi doresc asta.

- Îţi place să găteşti?

- Îmi place să gătesc, am învăţat de la mama, dar recunosc faptul că şi acum stau cu telefonul în mână atunci când fac mâncare. O sun şi-i cer sfarturi. S-a întâmplat ca de un Crăciun să-mi iasă sărmăluţele mai bune decât ale mamei. Norocul începătorului. Fac o salată boeuf foarte bună şi o fac întotdeauna numai eu de Sărbători aici, acasă, în familie. Fac sărmăluţe, salată boeuf, chem toţi prietenii şi sunt foarte mândră. De obicei, Crăciunul îl facem acasă, alături de familie şi de prietenii noştri.

„Îmi exersez responsabilităţile de mamă pe Richy al meu”

634 15 7- Într-adevăr, s-a comentat mult despre faptul că ai fi însărcinată. Este adevărat? Vine barza în cuplul Lavinia - Ştefan Bănică?

- Nu sunt însărcinată şi n-am să fiu când vrea presa, ci când vrea Dumnezeu. Cred că mai am nevoie de timp. Cred că ţine de ce doreşte cel de Sus. Dacă Dumnezeu vrea să apară un bebe, eu îl aştept.

- Până atunci exersezi responsabilităţile de mamă cu Richy?

- Da! Richy, căţeluşul meu! Îl ador! Este viaţa mea, este copilul meu. Richy este un Yorkshire Terrier, acum e la bunici, are 8 ani, şi cred că e singura fiinţă care m-a determinat să-mi fac programul în funcţie de el. E obişnuit cu afecţiune, trebuie scos de trei ori pe zi, joacă fotbal, trebuie plimbat. Este destul de mofturos şi de alintat. E ca un copil şi chiar mai mult. Are, la Timişoara, camera mea de când eram copil şi nu intră oricine în ea. Acum este acolo, dar va venit din nou acasă, aici, la noi. Este un membru important al familiei noastre.

- Ce proiecte de viitor ai?

- Am lansat o piesă, „Sfârşitul lumii”, cu un text pozitiv, care te îndeamnă să trăieşti clipa ca şi cum ar fi sfârşitul lumii. Este făcută în colaborare cu Cabron, înregistrată la Marius Moga în studio. Am lansat-o în urmă cu două luni. Vreau să mai lansez o piesă pe care am scris-o eu. Este în lucru. Îmi doresc această piesă. Am compus linia, tema şi urmează să lucrăm. Apoi am multe spectacole cu bandul meu şi intenţionez să fac asta şi în continuare.

„Sfătuiesc pe oricine să spună «Rugăciunea inimii» ca şi cum ar respira. Să o poarte în suflet şi în gând. Eu o spun mereu şi simt că mă protejează!“

„Duhovnicul m-a găsit pe mine“

- Ai un duhovnic? Te spovedeşti? Te împărtăşeşti?

- M-am spovedit şi m-am împărtăşit de-a lungul timpului, mai ales înainte de Sărbători, dar nu aveam un duhovnic al meu, personal. Într-o zi, de curând, m-am oprit la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti să aprind o lumânare. Am intrat în biserică, am întâlnit un preot şi l-am rugat să-mi spună şi mie o rugăciune, simţeam nevoia. A fost foarte drăguţ, m-a primit, m-a întrebat dacă am un duhovnic şi i-am spus că nu am. A fost atât de bun, încât m-a întrebat: „Nu vrei să fiu eu duhovnicul tău?”. Am plecat de acolo cu o stare foarte bună, pentru că în sfârşit am primit acest dar pentru care m-am rugat mult. Aşa se face că o să mă duc acolo pregătită de spovedanie, întrucât am acum duhovnicul meu. Cred că trebuie să fim pregătiţi de spovedanie tot timpul.

„Fac sport zilnic şi mănânc până-n ora 19:00“

634 15 8- Ţii diete, cure de slăbire? Cum îţi menţii forma fizică?

- Sunt o persoană pofticioasă, dar când depăşesc kilogramele încerc să nu mai mănânc nimic după ora 7:00 seara. Încerc să fac sport, dar sunt foarte des în sala de repetiţii, dansez, şi asta compensează. Merg şi la sală, dimineaţa, la prima oră. E extraordinar să te trezeşti la 6:00 dimineaţa să te duci în sala de sport. Eu la ora 11:00 seara adorm. Este ora critică pentru mine. Nici acum, după ani de spectacole, nu m-am dezobişnuit. Mănânc ananas mult, iar acum intenţionez să ţin o cură de detoxifiere cu pepene roşu. Nu e indicat mai mult de cinci zile. Pepene roşu gol. E sănătos şi chiar poţi slăbi. Doar cu pepene. Nimic altceva.

- Ai ritualuri de frumuseţe?

- Frumuseţe? Niciodată nu pot să dorm fără să mă demachiez, iar seara folosesc o loţiune tonică pentru faţă şi o cremă hidratantă. Dimineaţa, la fel, loţiune tonică, o cremă. Poate, destul de rar, măşti naturale învăţate de la mama: ou cu miere și iaurt. Foarte mult ulei de cocos când mă bronzez, în păr, pe față, la plajă. Am uleiul de cocos luat din Republica Dominicană şi-l folosesc obsesiv. Fac masaj des şi cam atât. Înot, merg cu rolele, călăresc, deși n-am mai făcut asta de mult.