Main menu

header

de Maria Petrache

Deşi s-a retras de pe micul ecran de un an şi jumătate, de când a devenit mama unei fetiţe superbe, Andreea Marin Bănică se află în continuare în atenţia presei şi a publicului care a urmărit-o în cei nouă ani de „Surprize, surprize”. Implicată în diverse proiecte caritabile, vedeta a efectuat la începutul acestui an o nouă incursiune în Africa. Ambasadoare a Bunăvoinţei pentru UNICEF, Andreea Marin-Bănică îşi urmează glasul inimii acolo unde este nevoie de ea şi niciun efort nu este prea mare pentru a aduce un zâmbet pe chipul celor nefericiţi. Cu o carieră extraordinară şi o familie frumoasă, vedeta este un exemplu care ar trebui urmat de cât mai mulţi. Admiratorii Andreei o pot urmări, mai nou, şi în „A beautiful life” (O viaţă minunată), în care joacă alături de Ştefan Bănică jr, film ce rulează în prezent şi pe marile ecrane din România. Mai multe despre viaţa sa, în interviul de mai jos.

„Experienţa pe care o ţii minte o viaţă!”
- Cum a fost în Africa?
- Foarte cald (veneam de acasă, unde era iarnă). Din această pricină este epuizant să te trezeşti la 6:00 şi să lucrezi pe teren până seara în condiţii care nu seamănă cu acelea de acasă. Dar poate cu atât mai mult cu cât nu e tocmai simplu să te simţi bine la finalul unei asemenea incursiuni, pentru că a schimba vieţi în bine, alături de oameni din alte ţări veniţi acolo să pună umărul alături de tine, nu e o experienţă de lepădat, ci o ţii minte o viaţă!

- Ce te-a impresionat cel mai mult?
- Situaţia copiilor şi a mamelor de pe o mică insulă a Oceanului Atlantic, parte din Cote d’Ivoire, a cărei plajă era de vis şi ar fi putut fi transformată într-un colţ de Rai printr-o investiţie majoră. Dar realitatea prezentă mi-a arătat un loc cu oameni care trăiau rudimentar, fără posibilităţi minimale din punct de vedere medical sau educaţional, lăsaţi în voia sorţii până când primul sprijin umanitar a ajuns acolo şi le-a dat întâia şansă la evoluţie. Şi totuşi, copiii lor erau isteţi şi dornici să comunice, mai aveau puterea să ne primească zâmbind, să intre în joc alături de noi, să se bucure sincer de venirea noastră. Nu ne făceau decât să ne simţim mult mai responsabili şi să conştientizăm că merită orice efort, că Africa nu e ca un sac fără fund în care, oricât de mult ai pune, e inutil, căci se pierde. Dimpotrivă, fiecare ajutor către oamenii de acolo îşi dovedeşte rostul lui, vezi rezultatele, simţi că are un folos ceea ce faci…

„Nu mă ghidez după o hartă anume când vine vorba despre ajutorul umanitar”
- Cum te-au primit mămicile de acolo?
- Cu speranţă, cu întrebări, cu căldură şi respect, pentru că ştiu să preţuiască oamenii care vin cu soluţii şi cu bunăvoinţă pentru lumea lor, măcinată de atâtea probleme, dureri şi nelinişti, încât nu mai poate renaşte prin ea însăşi, ci doar cu sprijin din exterior. Şi ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că, atunci când primesc un ajutor, oamenii aceia nu-ţi dau senzaţia că „li se cuvine”, că e normal să vină cei din lumea civilizată şi să-i scoată din zona de neputinţă, sentiment pe care, din păcate, îl întâlneşti adesea acasă. Sunt convinsă că vi s-a întâmplat şi vouă să vreţi să ajutaţi pe cineva, să întinzi un deget şi să ţi se ia toată mâna, ba chiar să ţi se şi reproşeze că ai făcut un bine. Mă bucur doar că nu sunt decât excepţii, pentru că, altfel, o asemenea atitudine te determină să-ţi vezi de treabă şi să nu mai vrei să ajuţi, pur şi simplu. În experienţa mea de 15 ani în zona umanitară am întâlnit însă, în România, mult mai mulţi oameni sensibili şi pozitivi, care au reuşit să echilibreze balanţa şi să pună în umbră efectul pe care îl au cei răuvoitori. Aşa că merg înainte! Atât cât îmi stă în putere, ajutând şi în România, şi în afara ţării. Eu nu mă ghidez după o hartă anume când vine vorba despre ajutorul umanitar pe care îl pot eu oferi alături de oamenii pe care îi cunosc şi care adesea îmi oferă sprijinul lor. Mă implic acolo unde simt că merită, uneori, poate subiectiv, cum e şi firesc, pentru că aşa suntem noi, oamenii, subiectivi: punem tot sufletul acolo unde simţim că vibrăm, în cauze care ne mişcă inimile, în funcţie de propriile experienţe lăsate în urmă, de propriile sensibilităţi.

- Ai plecat împreună cu alte ambasadoare din ţările vecine. Sunt şi ele persoane cunoscute în ţara lor?
- Da, bineînţeles, sunt modele pentru mamele din ţara lor. Unele proveneau din zona artistică, altele din televiziune, o altă doamnă ambasador era medic... Important e că fiecare reuşea să convingă prin propriul exemplu cât mai multe mame din lumea civilizată să pună umăr lângă umăr pentru a ajuta la eradicarea unei boli, ca unică şansă de împlinire a acestui lucru. Tetanosul este o problemă atât de răspândită... Afectează 47 de ţări, dintre care doar 17 sunt în Africa, astfel încât e nevoie de un efort la nivel mondial pentru eradicarea bolii până în 2012. Altfel nu se poate.

- Ţi-ai adus vreun suvenir din Africa? Colecţionezi aşa ceva? Care îţi este cel mai drag şi de ce?
- Nu, n-am avut timp de cumpărături, iar eu nu mai sunt la prima călătorie în Africa, când m-am întors încărcată de suveniruri. În casa mea există obiecte de artă aduse de pe continentul negru din incursiunile anterioare.

„Radu Ştefan şi Violeta se iubesc şi se înţeleg de minune”
- Ai spus că Violeta este o fire energică. Cu cine seamănă mai mult?
- Cu amândoi! Se dovedeşte a fi foarte ageră şi sigură în mişcări, iubeşte muzica şi dansează la primul acord pe care îl aude, învaţă repede şi este foarte sociabilă.

- Cum merge relaţia dintre cei doi frăţiori, Radu Ştefan şi Violeta?
- Frăţiorii, care seamănă foarte mult fizic, se iubesc şi se înţeleg de minune.

- Ai trecut printr-o operaţie de cezariană. Ce sugestii le dai tinerelor care doresc să devină mame?
- Eu am făcut cezariană pentru că aceasta era decizia cea mai sigură în cazul meu, având în vedere faptul că am avut nenorocul ca două sarcini anterioare să se finalizeze cu o operaţie de extrauterină. Aşadar, mai aveam încă două operaţii exact în acelaşi loc şi nu era bine să risc o complicaţie în momentul travaliului, pentru o naştere naturală. Am avut o situaţie specială, de aceea nu pot da un sfat mămicilor din acest punct de vedere. Cred că fiecare caz în parte are particularităţile lui şi medicul care urmăreşte sarcina trebuie să ştie cel mai bine care este varianta optimă.

- Cât de mult te ajută Ştefan la creşterea micuţilor?
- E acolo pentru noi mereu când avem nevoie de el, dar, mai mult decât atât, sunt fericită pentru faptul că este un tată în adevăratul sens al cuvântului: se implică în educaţia, în joaca, în timpul necesar copiilor, nu dă impresia unui tată mereu ocupat cu propria carieră, nu-i lasă pe copii să simtă asta, deşi e lesne de înţeles că nu e uşor. Suntem amândoi pe aceeaşi lungime de undă, şi un copil are de câştigat când părinţii săi îl aşază pe primul loc în viaţa lor.

- E adevărat că nu-ţi concurezi soţul şi viceversa?
- Să-l concurez în ce fel? Avem preocupări diferite. Noi construim împreună, suntem o familie, nu ne aflăm în competiţie.

Pe marile ecrane, într-o producţie americană

Filmul „A beautiful life”, în care joacă Ştefan Bănică jr şi Andreea Marin, poate fi vizionat şi pe marile ecrane din România. Actorul interpretează rolul unui proxenet, care are o aventură cu o dansatoare dintr-un bar de striptease, iar Andreea Marin este conducătoarea unei bande de femei care fac trafic de droguri.
„A fost o experienţă frumoasă, inedită şi haioasă, mai ales că am jucat cu soţul meu, eu fiind şi gravidă în trei luni. Accept convenţia de a nu fi actriţă numai pentru că am intrat într-o singură scenă; am învăţat lucruri noi, am văzut un regizor premiat şi actori mari”, spune Andreea Marin. În privinţa rolului pe care l-a jucat, vedeta a mai adăugat: „Sunt o şefă de bandă formată din gagici care fumează tot timpul. Apariţia mea în film este extrem de scurtă, desfăşurându-se pe parcursul a doar două minute. Merg cu fetele la colţ de stradă pentru a plasa droguri, însă eu niciodată nu mă îndepărtez de maşină, le trimit pe ele, iar eu stau şi fumez. Sunt o şmecheră sexy de cartier şi câteodată exagerată. Mă consider o femeie frumoasă, dar mai ales periculoasă, pentru că am un pistol. Dacă nu aş mai avea pistol, toată acea senzaţie de putere ar dispărea, probabil. Personajul din film este cu totul opus mie”. Partenerul de film şi de viaţă al Andreei Marin a declarat: „Nu-mi plac amatorii cu pretenţii de profesionişti, asta o ştiu de la tatăl meu. Dar filonul există în fiecare dintre noi. Şi nu trebuie să fi făcut actoria ca să fii un actor bun. Andreea s-a descurcat excelent”.

„Sunt fericită pentru faptul că Ştefan este un tată în adevăratul sens al cuvântului... Suntem amândoi pe aceeaşi lungime de undă, şi un copil are de câştigat când părinţii săi îl aşază pe primul loc în viaţa lor”

„Minciuna se vinde mai bine”

- Cum rămâne cu Kanal D şi apariţia ta la televiziune?
- Voi fi foarte clară, am mai spus-o şi o repet: nu a existat nicio negociere a mea cu Kanal D pentru nicio emisiune, cu atât mai puţin m-ar interesa o copie după emisiunea soţului meu. Cum am fost întotdeauna un deschizător de drumuri, nicidecum un om fără inspiraţie, ar fi de-a dreptul hilar să stric acum bunul obicei de a surprinde cu lucruri noi. Interesant este însă faptul că de foarte multe ori presa publică atât de uşor o informaţie fără să o verifice. Mai mult decât atât, unii colegi din presă chiar m-au sunat să mă întrebe dacă e adevărat, dar n-au publicat după aceea răspunsul meu. Adevărul e lipsit de interes, se pare că minciuna se vinde mai bine!