Main menu

header

de Anda Postolache

- La 2 aprilie ar fi împlinit 94 de ani...

Cine nu a auzit celebrele melodii „Du-mă acasă, măi, tramvai!”, „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, „Bucureştiul meu iubit”, „Cele mai frumoase fete”, „Astăzi e ziua ta”, în interpretarea inegalabilă a lui Gică Petrescu? Ne amintim de el la început de aprilie, căci, în a doua zi a lui Prier, maestrul  Gică Petrescu ar fi împlinit 94 de ani.

O viaţă discretă
Ne miram cu toţii de longevitatea lui matusalemică, inventând bancuri care mai de care mai haioase - la care el însuşi râdea -, dar am fost surprinşi când, în iunie 2006, s-a gândit să plece în lumea celor drepţi. Nu poţi vorbi de Gică Petrescu fără să te loveşti de mituri şi legende. Una dintre legende spune că artistul şi-ar fi pierdut nu doar toată averea la cutremurul din 1940, ci şi actele, ceea ce l-ar fi făcut să se declare cu 10 ani mai tânăr! Adevărul nu-l vom şti niciodată, deoarece era o persoană pe cât de veselă şi antrenantă prin mesajul melodiilor sale, pe atât de discretă în ceea ce priveşte viaţa particulară. De exemplu, doar câţiva apropiaţi au aflat că soţia sa murise, artistul ducând durerea în suflet.

A rămas fără mamă la 16 ani
Tatăl său a făcut studii universitare la Geneva, a lucrat la Poştă, iar mama sa, o doamnă cu o cultură vastă, era o bună vorbitoare de franceză şi o sensibilă interpretă la pian, ceea ce îl fermeca pe fiul ei în copilărie. Din păcate, a rămas fără mamă la 16 ani. Tatăl este cel care l-a îndemnat să ia calea muzicii, s-o studieze. Gică a urmat liceul, apoi a studiat şi doi ani de Drept, după care s-a dedicat muzicii.

Îi plăceau romanţele
Primele apariţii în public, ca dizeur, cum se spunea în prima jumătate a secolului al XX-lea, le-a avut la Restaurantul „Princiar”, un local în care cânta şi celebrul naist Fănică Luca. În cartea biografică scrisă de George Sbârcea (Claude Romano) despre Gică Petrescu, artistul mărturisea: „Dacă la început îmi închipuiam că numai romanţele vechi, cele pe versurile unor poeţi consacraţi, pot mişca ascultătorii, mi-am dat seama curând că nici melodiile de dată recentă ale compozitorilor la modă, ca Fernic, Andreescu, Dendrino, Vasilescu, nu-şi greşesc efectul. Cumpăram un teanc de partituri de la librăriile bucureştene şi le descifram melodia la chitară. Celor care îmi plăceau le memoram versurile cu mare uşurinţă... Cântam după-amiaza de la 17:00 până seara la 21:00, acompaniat de orchestra condusă de tânărul compozitor Aurel Giroveanu”. Maestrul s-a confesat discret şi cu măsură în cartea amintită, cele mai multe informaţii fiind legate de sfera muzicală. Aflăm printre altele că îi plăceau foarte mult romanţele, secretul lor constând, după opinia sa, în forţa versurilor cu rimă.

Şi-a impus o severă disciplină de viaţă
Aşadar, succesul a început la „Princiar”, dar a continuat vreme de peste 70 de ani, indiferent de locul în care a cântat. Şi a cântat. Pe scenele de la Odeon, Cărăbuş, Alhambra, Tănase, în marile săli de concert şi restaurante cu stil ale Bucureştilor. A cântat alături de Jean Moscopol, Cristian Vasile, Petre Gusti, Maria Tănase, Ioana Radu, iar compozitorii i-au oferit cântece memorabile. Printre aceştia, cei mai apropiaţi de el au fost Henry Mălineanu şi George Sbârcea. A cântat romanţe, tangouri, dar şi muzică uşoară. De altfel, realizatoarea tv Florentina Satmari spunea că el este adevăratul pionier al muzicii uşoare româneşti. Cât despre secretul longevităţii sale, în cartea „Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu”, a autorului amintit, cântăreţul răspunde: „Mi-am impus o severă disciplină de viaţă, am învăţat să-mi îngrijesc şi să-mi menajez vocea - atâta câtă aveam -, nu mi-am pierdut nopţile ca atâţia dintre cântăreţii de teatru şi de local din anii războiului. Am fost luat nu o dată în tărbacă de amici, colegi cronicari, care nu-mi iertau - se pare - disciplina ce mi-o impusesem. A şi apărut într-o gazetă de seară epigrama ce-mi era adresată, sunând astfel: «Ce glas duios, / Ce note scoţi din beregată!/ Şi totuşi una-ţi stă în gât: / Nota de plată!»”. Se pare că într-adevăr era cam zgârcit.

De la patefon la mp3
Maestrul a fost solicitat în emisiunile de la radio începând cu anul 1930, apoi în studiourile caselor de discuri, iar mai târziu la televiziune. Corina Chiriac mărturisea că avea 6 ani când l-a văzut prima dată pe micul ecran pe Conu Gică şi a fost foarte impresionată de veselia muzicii lui, într-o vreme când nu erau motive mari de bună dispoziţie, în anii ‘60. Gică Petrescu ne-a lăsat vocea minunată imprimată pe toate felurile de suport: patefon, viniluri, benzi de magnetofon, casete şi CD-uri. Bineînţeles, melodiile lui Gică Petrescu sunt şi pe internet, sub forma fişierelor mp3. Ba chiar are şi un fan club cu un forum, unde admiratorii de toate vârstele schimbă între ei melodii ale artistului.

Un profesionist desăvârşit
Cei care l-au cunoscut spun că maestrul nu întârzia niciun minut, repeta cu temeinicie, venea întotdeauna foarte pregătit la înregistrări şi la concerte. Ţinuta de scenă îi era impecabilă, iar cea care îl urmărea atentă din culisele scenei şi ale vieţii era iubita lui soţie, Cezarina. Aceasta era de familie bună, absolvise Medicina şi Conservatorul, renunţase la cariera medicală pentru a se angaja ca solistă la Teatrul de Revistă. Gică s-a îndrăgostit iremediabil de interesanta şi frumoasa doamnă, a cerut-o în căsătorie după mult timp de admiraţie tăinuită şi au făcut un cuplu excelent pe scenă şi în viaţă. Cezarina i-a devenit ceea ce numim azi impresar şi consilier artistic, fiind şi autoarea multor texte ale cântecelor sale.

Admirat de Ceauşescu

Despre Gică Petrescu putem afrima că a fost un privilegiat, trăind pe vremea regilor, a regimului comunist şi a celui postdecembrist, fără ca vreuna dintre orânduiri să-i schimbe cursul vieţii. Familia Ceauşescu îl admira foarte mult şi îl chema adesea să cânte la palat. Singura politică i-a fost însă muzica. A călătorit şi peste graniţe, fără să aibă oprelişti, iar după război a fost printre primii bucureşteni care aveau automobil, un mic Ford de patru cilindri, o maşină cum sunt acelea din filmele de epocă. În 1987 a fost realizat un film despre viaţa lui Gică Petrescu, numit „Muzica e viaţa mea”, regizat de Iulian Mihu, în care artistul joacă rolul propriei vieţi, iar alături de el apar îndrăgiţii actori Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.
Dacă ar fi să îl întâlnesc pe Gică Petrescu i-aş mai spune ceva: „Maestre, veţi trăi cât lumea prin melodiile de neuitat pe care le-aţi cântat!”.
La 5 mai 2003, preşedintele Ion Iliescu l-a decorat pe artist cu „Steaua României în grad de Cavaler” (foto).