Main menu

header

    Are un miros ce înnebuneşte orice persoană iubitoare de plante sau nu. Are aspectul unei mâini fine şi delicate şi poate datorită mirosului deosebit de plăcut i se spune în popor Mâna Maicii Domnului. Acest arbust, deseori întâlnit la noi, este originar din Asia (Japonia, Coreea, China). 

Ajunge la patru metri înălţime
     Se prezintă sub forma unei liane „sănătoase”, bine înfipte în pământ. Frunzele sunt semipersistente, alungite şi au o lungime ce variază între trei şi opt centimetri. Florile, deosebit de decorative, sunt albe, cu foarte puţin roz. Când sunt pe deplin dechise, ele au culoarea galben deschis. Planta ajunge şi la o înălţime de peste patru metri, dar nu mai mult de cinci.

     Mâna Maicii Domnului iubeşte soarele, dar se adaptează excelent şi în zonele de semiumbră. Cu toate acestea, dintre plantele căţărătoare, liana tolerează umbra cel mai bine. Deşi plantele tinere au nevoie de umbră, cele mature înfloresc mai abundent dacă primesc mai mult soare. Chiar dacă nu are preferinţe pentru un sol anume, creşte frumos într-un sol bine drenat.

Oferiţi-i un suport pe care să se caţere
     Mâna Maicii Domnului se udă regulat în primul an după plantare, iar apoi doar ocazional. Este una dintre puţinele tufe care suportă foarte bine perioadele de secetă. De asemenea, Mâna Maicii Domnului rezistă foarte bine frigului din perioada iernii. Ar fi de preferat totuşi ca în prima iarnă după plantare să fie protejată cu un strat de frunze.  Dacă vreţi ca planta să se caţere în curte sau pe terasă trebuie să aveţi grijă să îi oferiţi un suport corespunzător: un zid sau o scară.

Tăierile vârfurilor stimulează formarea de noi lăstari  
     Iată şi câteva sfaturi de întreţinere:  - Suportul trebuie instalat o dată cu plantarea, întrucât mai târziu veţi răni planta;  - Tundeţi-o în fiecare an după înflorire. După plantare se tund doar vârfurile, după ce frunzele încep să se desfacă, pentru a stimula formarea de lăstari laterali şi pentru a da tufei un aspect general mai stufos. O tunsoare puternică se face doar la un an sau doi; - Înmulţirea acestei plante se realizează toamna sau primăvara - prin butăşire sau marcotaj. Nu este exlus ca, dacă un lujer ajunge pe pământ, să se creeze o nouă plantă.
Elena Şerban