Main menu

header

589 23 1de Gabriela Niculescu

Arta presării florilor îşi are originea în studiul botanic. Cu aproximativ 500 de ani în urmă, pasionaţii acestui domeniu colectau şi presau diferite specimene de plante, le lipeau pe hârtie cu o etichetă alături, alcătuind ierbare. Treptat, plantele au fost aranjate într-un mod mai artistic, însoţind poemele şi scrisorile de dragoste, şi până la naşterea unei noi arte nu a fost decât un pas. De-a lungul anilor, arta presării florilor a evoluat prin introducerea unor noi tehnici de presare şi uscare, plantele păstrându-şi mai mult timp culoarea naturală. În ultimii 30 de ani, această formă de expresie artistică a cunoscut o revenire în forţă, câştigându-şi popularitatea în numeroase ţări din întreaga lume, printre care şi Japonia, unde poartă numele de Oshibana. Adela Talpeş (medalion) este specialistă în artele verzi şi ne-a oferit câteva dintre secretele acestei arte.

„Era practicată de samurai, ca formă de meditaţie înaintea luptelor”

589 23 2- Ce înseamnă, concret, Oshibana?

- Oshibana este denumirea japoneză pentru arta florilor presate. Oshi înseamnă a presa, iar bana înseamnă plantă. Este o artă străveche japoneză practicată pe vremuri de samurai, ca formă de meditaţie înaintea luptelor. Această artă presupune toate etapele, de la procurarea materialului vegetal, partea de presare până la realizarea lucrării finale.

- Pentru a reda cât mai fidel o imagine este nevoie şi de decuparea petalelor şi a frunzelor. Cum se decupează pentru a nu se fărâmiţa?

- Cu foarte multă răbdare şi cu ajutorul unei lame fine. Eu folosesc o lamă chirurgicală, dar există lame fine şi în magazinele de hobby.

„Înrămarea sub sticlă, cea mai bună metodă de protecție”

589 23 3- Ne poţi oferi câteva sfaturi practice?

- Vă ofer chiar o listă de verificare pentru fiecare etapă de lucru, pe care vă recomand să o parcurgeţi și să o respectați pentru a obține un material vegetal reușit și pentru a prelungi viața lucrărilor din flori presate.

Etapa de recoltare: culegeţi plantele când umiditatea atmosferică e minimă (în jurul prânzului) și pe vreme însorită, pentru a beneficia de un conținut maxim de pigment. Dacă presaţi plante tăiate, țineţi-le câteva ore în apă cu soluție conservantă (se găsește la unele florării). Plantele să fie uscate, fără picături de apă, rouă. Dacă nu puteţi aștepta să se usuce de la sine, tamponaţi-le ușor cu un șervețel de hârtie absorbant.

Etapa de presare: presaţi plantele cât mai repede după ce le-aţi cules sau le-aţi scos din apă. Dacă se ofilesc, devin foarte greu, unele chiar imposibil de aranjat, iar culoarea se modifică rapid. Dacă axul florii (receptacul, partea de care sunt prinse petalele, staminele) este mare și dur și/sau petalele sunt dispuse pe mai multe straturi, ca în cazul trandafirului sau al bujorului, desprindeţi petalele și presaţi-le separat. Alegeţi florile cele mai tinere, care au receptaculul mai puțin dezvoltat (de exemplu, la părăluță, margaretă, gălbenea). Nu îngrămădiţi plantele pe suprafața de presare, pentru a avea loc „să respire”, adică pentru a nu se forma umiditate prea mare. Folosiţi pentru presare hârtie absorbantă, hârtie obișnuită de scris, nu hârtie lucioasă. Așezaţi între două straturi de plante un strat suficient de gros de hârtie/cartoane pentru a absorbi toată umiditatea dintre ele. Schimbaţi acest strat absorbant în fiecare zi, pentru a înlătura cât mai repede umiditatea extrasă din plante. Așezaţi presa în cel mai uscat loc disponibil.

589 23 4Etapa de depozitare: asiguraţi-vă că plantele sunt perfect uscate înainte de a le depozita. Așezaţi foile cu plante presate în plicuri și, din nou, în cel mai uscat și întunecat loc din casă.

Etapa de creație: lucraţi într-un mediu fără umiditate. Aplicaţi o cantitate minimă de lipici, care trebuie să fie fără solvenți şi acid, transparent şi fluid. Dacă este vâscos, nu se întinde bine, mai ales la petalele subţiri. Țineţi lucrarea la presat între hârtii absorbante atât pe parcursul lucrului, cât și la final.

Etapa de protejare a lucrării: Dacă până în etapa de creație aţi reușit să țineţi umezeala la distanță și aţi obținut plantele presate la calitatea dorită, adevărata provocare începe abia din momentul expunerii lucrărilor. Există mai multe metode de protecție din care puteți alege în funcție de tipul lucrării cu flori presate, dar trebuie să știţi că niciuna nu poate oferi protecție 100%, mai ales împotriva razelor solare. Aceste metode sunt plastifierea (laminarea); acoperirea cu hârtie de calc sau folie transparentă, două opțiuni de protecție foarte potrivite pentru felicitări, invitații (de nuntă, botez) și mărțișoare, adică lucrări care au un impact de moment, fără a fi necesară o protecție de durată; lacul cu filtru UV - eu recomand varianta spray, pentru că este ușor de aplicat; înrămarea sub sticlă - este cea mai bună metodă de protecție pentru tablouri, mai ales dacă se combină cu un protector UV, fie lac, fie sticlă UV.

„Culegeţi plantele în jurul prânzului și pe vreme însorită, pentru a beneficia de un conținut maxim de pigment“

„Ţineţi cont de cei doi mari duşmani ai plantelor: umiditatea şi lumina soarelui!“

589 23 5- Păstrarea culorilor şi ferirea plantelor de mucegai sunt cele mai mari provocări la capitolul flori presate. Cum rezolvăm aceste probleme?

- Dacă transformarea culorii scapă într-o anumită măsură controlului nostru, mucegaiul poate fi evitat, cu siguranță, respectând câteva reguli simple. Voi începe cu ceea ce nu putem schimba. Unele plante își modifică radical culoarea prin presare, indiferent ce metodă am folosi și oricât de strict am respecta regulile. Practic, sunt foarte puține plante care rămân complet neschimbate și după trei, patru sau mai mulți ani. Majoritatea, chiar cele care își păstrează culoarea în primul an, începe să și-o schimbe treptat, mai mult sau mai puțin estetic, în anii ce urmează. Este un proces firesc pentru orice material natural, viu, cu atât mai mult cu cât vrem să ne bucurăm permanent de frumuseţea creațiilor din flori și frunze presate, și astfel le expunem luminii și umidității din aer. Revenind la ceea ce putem schimba, trebuie să țineţi cont de cei doi mari dușmani ai plantelor presate care provoacă modificarea culorii naturale și mucegăirea și care sunt: umiditatea (proprie plantei și cea din atmosferă) și lumina soarelui.