Main menu

header

    Dacă aveţi părul casant, despicat sau gras şi vă doriţi un păr des, mătăsos şi suplu, apelaţi la tratamente naturiste pe bază de plante şi veţi obţine rezultate eficiente şi de durată. 
Brusturele încetineşte căderea podoabei capilare

    De la această plantă se folosesc atât frunzele, cât şi rădăcinile. Se prepară o infuzie din brunsture, punând o mână de plantă la un litru de apă. Se fierbe timp de zece minute şi se strecoară. Loţiunea obţinută se foloseşte zilnic la frecţionarea pielii capului. Acest tratament stopează căderea excesivă a părului şi elimină peliculele care apar la nivelul scalpului. 

Ghimbirul restabileşte nivelul de sebum
    Această plantă se foloseşte sub formă de băi şi este un remediu foarte bun pentru restabilirea nivelului de sebum de la nivelul scalpului. Se pun patru linguri cu plantă într-un litru de apă şi se lasă să fiarbă timp de cinci minute. Loţiunea obţinută se foloseşte pentru fricţionări zilnice sau se pune în apa pentru clătirea părului. 

Panseaua sălbatică, depurativ pentru scalp 
    Funzele şi florile de pansea sălbatică acţionează ca un adevărat depurativ pentru pielea capului. Se pune o mână de plantă la un litru de apă şi se lasă să fiarbă timp de zece minute. Se recomandă la fricţionare sau în ultima apă de clătire. E un tratament eficient împotriva peliculelor şi diverselor dermatoze ale scalpului. 

Rozmarinul şi lămâioara, tonifiante excelente
    Tratamentul cu frunze de rozmarin ajută la tonifierea pielii capului şi la regenerarea părului. Sunt folosite pentru fricţionare sau în apa de clătire. Frunzele de lămâioară au tot un efect tonifiant şi reprezintă unul dintre cele mai bune remedii naturiste pentru regenerarea părului. Se prepară o infuzie dintr-o mână de plantă la un litru de apă şi se lasă la fiert, la foc mic, cam un sfert de oră. Se strecoară şi se foloseşte pentru clătirea părului de două-trei ori pe săptămână. 

Cristina Tache