Main menu

header

739 4 2de Gabriela Militaru şi Nicoleta Gheorghe

Exfolierea pielii este esențială atunci când ne dorim să avem o dermă fără probleme. Cele mai eficiente produse sunt, cu siguranță, cele pe bază de ingrediente naturale despre care știți sigur că nu provoacă alergii. De aceea, pentru îndepărtarea celulelor moarte și a celulitei, dar și pentru o protecție antiseptică avansată, puteți folosi săpun din zaț de cafea.

Ritual de înfrumusețare de lungă durată

Dacă nu doriți să achiziționați săpunul pe bază de zaț de cafea din comerț, îl puteți face foarte ușor și acasă. Ingrediente: 3-4 linguri mari cu zaț de cafea, 2 cești cu ulei de măsline, 2 cești cu ulei de cocos, 1 linguriță cu cacao pudră, 115 g fulgi de leșie (adică o parte cenușă de lemne și cinci părți de apă lăsate timp de o săptămână la macerat), 2 linguri cu cafea măcinată, 200 ml apă rece. În plus, aveți nevoie de câteva ustensile: forme pentru săpun, termometru pentru gătit, mixer, două vase din inox, lingură din inox, înveliș de saran, pătură pentru izolare, mănuși din cauciuc. Mod de preparare: într-un bol de inox se amestecă zațul de cafea cu apa rece astfel încât compoziția rezultată să nu ocupe mai mult de jumătate din capacitatea vasului. Se toarnă apoi încet leșia în acest amestec având grijă că amestecul se va încălzi și se vor produce aburi care nu trebuie inhalați. Soluția obținută se dă la o parte. Într-un alt vas de inox se toarnă uleiul de măsline și cel de cocos și se încălzesc până la 38-43 de grade Celsius. Se măsoară temperatura soluției de leșie, iar când aceasta ajunge tot la 38-43 de grade Celsius se combină cu uleiurile într-un mixer. Se blenduiește noua compoziție timp de minimum 15 minute până ce se întărește. La final se adaugă o linguriță cu cacao și cafeaua măcinată pentru a oferi săpunului mai multă consistență. Se pot pune, de asemenea, câteva picături de uleiuri aromate pentru ca săpunul să capete un miros plăcut. La final, se toarnă soluția de săpun în forma specială și se acoperă cu învelișul de saran. Matrițele trebuie scuturate ușor pentru a elimina bulele. Se așază apoi formele cu săpun într-o pătură de izolare și se lasă timp de 48 de ore. După ce săpunul este scos din forma specială trebuie lăsat la loc răcoros timp de trei săptămâni înainte de a fi utilizat. Cantitatea de săpun obținută este suficientă pentru mai multe luni de utilizare regulată. De altfel, folosirea săpunului pe bază de zaț de cafea este recomandată pentru pielea de pe întregul corp pentru perioade lungi de timp.

Ajută în lupta cu celulita

Dacă rețeta de săpun din zaț de cafea pare un pic prea complicată, vă puteți bucura de beneficiile zațului de cafea și în alte combinații. Reziduul cafelei poate fi folosit pe post de exfoliant. Amestecați două linguri cu zaț de cafea cu o lingură cu ulei de măsline și vitamina E uleoiasă sau o linguriță cu ulei de jojoba și folosiți soluția la duș pentru îndepărtarea celulelor moarte. Zațul de cafea ajută și în lupta cu celulita. Amestecați zațul de cafea cu un albuș, aplicați soluția pe picioare, coapse și fese și înveliți zona în folie de plastic. Lăsați să acționeze 30 de minute și clătiți cu apă călduță. Reziduul cafelei are efecte foarte bune și pentru ten ca și mască antiacneică. Amestecați trei linguri cu miere, o lingură cu zaț de cafea și două linguri cu praf de scorțișoară. Aplicați pe față masca obținută și lăsați-o să acționeze 30 de minute. Clătiți apoi cu apă călduță.