Main menu

header

723 4 1de Călin Popa şi Raluca Ogaru

Într-o lume care pune un preț atât de mare pe frumusețea fizică încât acest aspect exterior a devenit aproape o religie, există și tinere care, chiar dacă au fost desfigurate de incendii din care abia au scăpat cu viață, și-au transformat destinul și astăzi sunt modele de succes.

Catrin Pugh şi şansele de supravieţuire de 1 la 1.000

Catrin Pugh a suferit un accident, cu șase ani în urmă. A fost o cumpănă cumplită, care ar fi transformat în invalid orice om. Tânăra a avut de luptat cu arsuri pe 96% din suprafața corpului. Avea 19 ani și doar tălpile picioarelor i-au rămas neatinse de flăcări. Se întâmpla în Alpi, fata era în mașină cu antrenorul său, care a pierdut controlul volanului, mașina în care erau răsturnându-se și luând foc. Medicii care au primit-o în îngrijire i-au dat lui Catrin, inițial, șanse de supraviețuire de 1-1.000. A fost nevoie de trei luni de comă indusă și de 200 de operații, plus o rezistență ieșită din comun pentru ca tânăra să-și revină și să reînceapă să trăiască. Dar sosea cu totul „nouă” în lumea „veche” centrată pe clișeele estetice care au ajuns obsesie mondială.

Selectată pentru a fi imaginea unei colecții de rujuri

723 4 2La un moment dat, însă, Catrin a avut șansa de a deveni centrul unei campanii Avon, Stand4her, o inițiativă globală care luptă cu barierele ce le împiedică pe femei să-și atingă potențialul maxim și care are ambiția de a susține 100 de milioane de persoane dezavantajate în fiecare an. Catrin a fost selectată pentru o colecție de nuanțe nude pentru buze și a devenit primul model „diferit” al gigantului cosmeticelor. Catrin a fost numită, de asemenea, ambasador al campaniei de caritate Changing Faces, dedicată persoanelor desfigurate. „Aș vrea să văd mai multe branduri de înfrumusețare urmând acest exemplu și mai mulți oameni cu diferențe majore față de trenduri în publicitatea la produse cosmetice. Atunci când eram în spital, răsfoiam reviste și nu vedeam niciun model care să sufere de ce aveam eu”, spune Catrin.

„Industria frumuseții trebuie să fie accesibilă tuturor”

Potrivit cercetărilor Avon, cel puțin 1,3 milioane de tineri și adulți doar din Marea Britanie au suferit desfigurări semnificative, aproape 600.000 având acest tip de probleme la nivelul feței. „Ca organizație care susține persoanele cu diferențe vizibile, dorim să vedem brandurile, publicațiile și designerii lucrând îndeaproape cu oameni de toate înfățișările, în așa fel încât industria frumuseții să fie accesibilă tuturor. Oamenii care arată altfel au dreptul să fie văzuți și auziți, în special într-o industrie care prin tradiție i-a exclus”, este de părere Becky Hewitt, director Changing Faces.

Presiune accentuată şi continuă pentru „perfecţiune“

Potrivit cercetărilor, 80% dintre femeile lumii consideră că asupra imaginii lor există o presiune continuă și accentuată de a fi „perfecte”, iar 60% dintre respondentele la un chestionar internațional susțin că sunt nevoite să facă totul pentru a se adapta la un anume standard al frumuseții. Alte studii au relevat faptul că mai bine de 40% dintre femeile contemporane declară că au mari dificultăți în a se putea compara cu personalitățile publice considerate etaloane estetice.

Svetlana Alekseeva şi lupta cu trauma

723 4 3Era doar o copilă când, jucându-se cu o cutie de chibrituri, Svetlana Alekseeva a luat foc. Abia câteva ore mai târziu a fost găsită de mama sa, inconștientă, pe podea. A ajuns la spital, dar femeia nu a venit niciodată s-o viziteze. Apoi, tatăl Svetlanei a murit, iar fata avea de îndurat acasă un tratament îngrozitor din partea mamei, care ar fi încercat s-o înece în baie, o cresta mereu cu cuțitul, o lua peste picior pentru felul în care arăta și chiar i-a aplicat bătăi cu un drug de metal, notează metro.co.uk. „Am visat mereu să fiu model, dar mi se spunea că așa ceva n-o să fie posibil niciodată, din cauza cicatricelor”, își amintește Svetlana. Traumele cu care a luptat copila nu s-au oprit. În final, din cauza alcoolismului mamei, fata a fost trimisă într-un orfelinat al groazei, unde au continuat tot felul de torturi.

„M-am gândit să fac poze”

Într-o zi, Svetlana l-a cunoscut pe Andrei, actualul său partener, și întreaga viață i s-a schimbat. Are cicatrice pe jumătate din suprafața corpului, dar asta nu a oprit-o să-și urmeze visul. „M-am gândit să fac poze și să mă folosesc de rețelele de socializare”, povestește tânăra. Astăzi a devenit o adevărată senzație a internetului, mii de admiratori îi urmăresc postările și vechile coșmaruri s-au transformat într-o incredibilă poveste a renașterii. „La început, comentariile au fost amestecate, nu tuturor le plăcea felul în care arătam. Dar după ce am depășit 3.000-4.000 de urmăritori, nu au mai existat postări negative, ba chiar oamenii m-au încurajat să merg mai departe”, susține Svetlana, care și-a luat un nume „de scenă” - Sveta Ugolyok.

Își folosește succesul și pentru cauze nobile

723 4 4Popularitatea tinerei din Rusia și succesul sesiunilor foto pe care le realizează au făcut multe copile să-i transmită mesaje despre propriile lor suferințe. Venind dintr-o lume a durerii, Svetlana nu se rezumă la a vorbi despre frumusețe și complexe de inferioritate, ci își folosește succesul și pentru cauze nobile. „Pentru o tânără cu anorexie care mi-a cerut ajutorul am reușit să strâng peste 1.000 de dolari prin contul meu de Instagram”, mărturisește Svetlana, care a îndurat operații după operații, ultima la 11 ani distanță de incidentul care a desfigurat-o.

„Vreau să le arăt tuturor că orice nepotriviri cu restul lumii ați considera că aveți, nu înseamnă că ele trebuie să vă țină pe loc. Dacă vreți să realizați ceva, nu ascultați ce spun alții, ascultați-vă vocea interioară și treceți la acțiune“ (Svetlana Alekseeva)