Main menu

header

cotnari wide

653 4 2de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

De unde vin anumite obiceiuri de înfrumusețare care astăzi par cele mai obișnuite lucruri din lume? Multe dintre ele au pornit de la motive cât se poate de pragmatice.

Războiul a dus la epilarea picioarelor

De-a lungul timpului au existat și motive grave de la care au pornit trenduri ce se mențin și astăzi. De pildă, femeile nu s-au ras pe picioare dintotdeauna. Istoria consemnează, de pildă, că pe vremea Reginei Elisabeta I se înlăturau sprâncenele și părul de pe frunte pentru a crea impresia de față mai lungă. Dar în anii celui de-Al Doilea Război Mondial guvernele au redirecționat nailonul spre producția de parașute, așa că femeile s-au trezit fără ciorapi. Nevoite să-și expună picioarele fără ei, au început să le radă. Trendul s-a menținut automat în deceniile următoare, când fustele s-au tot scurtat. Cât despre părul de la subraț, până în 1915 a fost neatins, dar o reclamă din „Harper’s Bazaar”, cu o poză elocventă, a decretat că nu se potrivește deloc cu rochiile la modă, așa încât trebuie să dispară. Și a dispărut timp de peste un secol. Trendul este totuși interesant: una din patru femei tinere alege astăzi să nu-și radă subrațul.

Sexismul a păstrat tocurile

Se cunoaște că femeia modernă nu se imaginează fără o pereche de pantofi cu toc. Dar de când și de unde vine acest obicei? La început, timp de secole, în Evul Mediu, acestea au fost o binevenită completare a ținutei unui călăreț, „contribuind la o mai bună poziție, mai ales atunci când se înălța să tragă cu arcul”, după cum explică specialista Elizabeth Semmelhack, de la Muzeul Bata Shoe, din Toronto. Mai târziu, prin secolul al XV-lea, motivul practic a fost înlocuit de unul simbolic: aristocrații își afișau rangul și clasa purtând tocuri. Era, de altfel, un mesaj pe care îl transmiteau bogații, care purtau nu doar încălțăminte nepractică, ci și haine inconfortabile, tocmai pentru a demonstra că nu au nevoie să stea îmbrăcați și încălțați mult timp la fel, ca oamenii de rând. Iluminismul a răspândit ulterior un curent direcționat spre simplitate, și tocurile au dispărut în mare parte din garderoba masculină. Dar sexismul le-a interzis femeilor să renunțe la ele, pentru că nu erau considerate „ființe raționale”.

Manichiura, declarație de apartenență socială

653 4 3Manichiura vine din urmă cu peste 5.000 de ani, de la vechii babilonieni, care își iubeau unghiile și le pictau regulat. Și dinastia chineză Ming a promovat unghiile pictate, roșii și negre. În Anglia, Elisabeta I, care stabilea trendurile în materie de modă europeană, era celebră pentru manichiura impecabilă și grija pentru aspectul propriilor mâini. Întrucât au fost întotdeauna nepractice, unghiile lungi, îngrijite și vopsite au fost un semn de apartenență la o clasă socială superioară, care nu are nevoie să muncească. Aici însă trendurile s-au succedat cu mare repeziciune: în anii ’30, manichiura franțuzească era un „must”, trei decenii mai târziu, aproape nimeni nu-și mai picta unghiile, pentru ca astăzi manichiura spectaculoasă să fie o adevărată artă.

Părul lung, semn de prosperitate

De când e lumea, femeile (în unele epoci și bărbații) au purtat părul lung. Potrivit lui Kurt Stenn, fost profesor la Universitatea Yale și autor al lucrării „Hair: A Human History” („Părul: o istorie a omenirii”), există și un motiv ancestral: „Părul transmite mesaje privind sexualitatea, puterea sau credința religioasă. Se crede în foarte multe culturi că părul lung comunică bogăție și forță. Înseamnă că persoana mănâncă bine, se odihnește și face mișcare, lucruri care implică un stil de viață ce trebuie menținut, ceea ce denotă prosperitate”.