Main menu

header

651 4 1de Florica Pintea

Uleiul de ricin este considerat a fi cel mai bun tratament naturist împotriva căderii părului, datorită compoziţiei bogate în acizi graşi esenţiali şi antioxidanţi. Uleiul se obţine din seminţele de ricin şi este folosit de foarte mult timp în vindecarea diverselor afecţiuni ale organismului. În fiecare toamnă este recomandat să vă îngrijiți podoaba capilară cu ulei de ricin, mai ales că în această perioadă a anului are loc cea mai accentuată cădere a firelor de păr. Iată ce măşti de păr cu ulei de ricin vă recomandăm să încercați.

Amestec cu gălbenuş

Fortificaţi-vă firele de păr şi ajutați-vă podoaba capilară să se regenereze mai uşor cu această mască pe bază de ulei de ricin. După ce preparați masca prin combinarea ingredientelor trebuie să o lăsați să acţioneze pe păr cel puţin o oră, pentru ca acizii graşi să aibă timp să intre în structura firelor. Ingredientele de care aveți nevoie: 1/2 ceșcuță cu ulei de ricin (sau o cantitate mai mare dacă aveți părul lung şi voluminos), 1 gălbenuş și 1 capsulă de vitamina A uleioasă. Amestecați-le și aplicați-le pe părul ușor umed. Lăsați să acționeze cel puțin 30 de minute.

Combinație cu coniac

Vă surprinde combinaţia? Atunci ar trebui să ştiți că băutura alcoolică are un efect tonic asupra scalpului, stimulează circulaţia sângelui, fortifică foliculii şi contribuie la încetinirea căderii părului în sezonul rece. În combinaţie cu uleiul de ricin, coniacul îşi dublează beneficiile. Iată de ce ingrediente aveți nevoie: 1/2 ceșcuță cu ulei de ricin, 3 linguri cu coniac (dacă nu aveți, puteți folosi vodcă) și 1 ou. Bateți întâi oul, apoi adăugați uleiul şi coniacul. Puteți aplica masca fie cu degetele, fie cu o perie pentru vopsirea părului. După una-două ore vă puteți clăti cu apă călduţă, apoi este nevoie de o șamponare.

Pastă cu banană

Această mască vă va ajuta să combateți căderea părului, dar în acelaşi timp să obţineți o podoabă capilară mai strălucitoare şi mai mătăsoasă. După câteva utilizări veți vedea că părul dumneavoastră are un aspect mai sănătos şi este mult mai puternic. Iată ce ingrediente sunt necesare pentru a prepara masca de păr: 1/2 ceșcuță cu ulei de ricin, 1/2 banană pasată până când obţineți un piure fin, 1 lingură cu miere. Masca poate fi aplicată pe părul uscat sau pe părul umed. Masați-vă bine pe tot scalpul, pentru a accelera asimilarea substanţelor benefice, dar şi pentru a stimula circulaţia sângelui. După o jumătate de oră vă puteți spăla părul ca de obicei.

„Ser” cu ulei de cocos

Uleiurile vegetale sunt fantastice pentru sănătatea părului, întrucât ajută firele de păr să crească mai repede, le fortifică, previne deteriorarea lor, contribuie la regenerare şi combat căderea lor în timpul toamnei. Aveți nevoie de următoarele ingrediente: 1/2 ceșcuță cu ulei de ricin, 4 linguri cu ulei de cocos și 2 linguri cu ulei de măsline. Amestecați uleiurile şi aplicați masca pe părul umed, având grijă să o distribuiți uniform. Este bine să o lăsați să acţioneze întreaga noapte dacă vreți să obţineți cele mai bune rezultate. Şamponați-vă apoi bine părul pentru a îndepărta urmele de ulei.

Stimulent cu lapte

Ultima mască de păr cu ulei de ricin pe care v-o propunem combate căderea părului, însă trebuie să o folosiți săptămânal. Iată și ingredientele: 1/2 ceșcuță cu ulei de ricin, 5 linguri cu lapte și 2 linguri cu suc de lime. Amestecați ingredientele și aplicați masca pe păr. Lăsați să acționeze 30 de minute, apoi clătiți.