Main menu

header

646 4 1de Luana Mare şi Adrian Barna

Toamna aceasta se anunță a fi una nonconformistă din punctul de vedere al tunsorii, al coafurii și al culorilor abordate. Cele mai noi tendinţe în domeniu se apropie mult de moda britanică, în detrimentul celei franţuzeşti, după cum ne-a explicat hairstylistul Cristi Pascu (foto), inițiatorul concursului „Cel mai bun hairstylist din România” și al Academiei de profil ce-i poartă numele. Doamnele care vor să fie în pas cu moda internaţională vor putea aborda tunsorile care fac ravagii în saloanele londoneze sau în cele de la Paris. Hairstylistul ne dezvăluie principalele tendințe demne de urmat în următorul sezon.

„Începeţi noul sezon cu tratamente de hidratare!”

646 4 2- Cum ne pregătim părul pentru sezonul de toamnă, cu temperaturi mai scăzute?

- După sezonul estival, când părul a fost agresat ca urmare a expunerii la soare puternic, vânt sau apa sărată a mării, este nevoie de o hidratare intensivă a firelor de păr. Acest proces se poate face cu ajutorul măştilor pentru păr fie profesionale, la coafor, unde beneficiem de ajutor specializat şi unde se aplică masca apoi se stă la cască, pentru ca substanţele hidratante să pătrundă în firul de păr şi să-l repare, fie acasă, unde va trebui ca, timp de 10-15 spălări, să utilizăm o mască, eventual fiole. În toamnă, părul are nevoie de o doză „de şoc” de hidratare. De asemenea, este indicat să scurtăm părul cu 1-2 centimetri, vârfurile despicate fiind imposibil de reparat. Acestea se agaţă între ele la fiecare periat şi „defectul” va urca pe firul de păr, distrugându-i textura.

- Care sunt principalele tendinţe în tunsorile acestei toamne?

- Am observat că femeile s-au săturat de clasicul bob, iar acest lucru se observă acum și la doamnele trecute de prima tinerețe. Clientele își doresc coafuri versatile, iar tunsorile scurte și franjurate vor fi căutate în perioada următoare. Motivul este simplu: printr-o singură tunsoare poți obţine mai multe tipuri de coafură și eviți astfel un look plictisitor.

„Accent pe tunsori inedite”

646 4 3- Care este tunsoarea preferată a momentului?

- Un „must have” al sezonului este bretonul. Dar nu bretonul lung, cel care acoperă fruntea, ci scurt, după moda britanică, cel adoptat de Sharon Stone, Halle Berry. Este un breton retezat de un centimetru sau chiar de unde începe fruntea, la baza podoabei capilare. Sunt multe avantaje ale unui asemenea breton: luminează faţa, pune în valoare ochii, fruntea, trăsăturile. Acest gen de breton se potriveşte unei figuri cu o frunte nu prea înaltă. De asemenea, trebuie evitat de persoanele cu faţa rotundă. Se potriveşte atât tunsorilor scurte, cât şi celor de lungime medie sau mare.

- Dar care sunt tendinţele în moda internaţională, inspiraţională pentru hairstyliştii români?

- Cât despre tunsorile acestei toamne, putem vorbi despre stilurile texturizate, franjurate, ce se pot adapta oricărei fizionomii. Există și femei care vor cu tot dinadinsul să fie remarcate, iar acestea vor apela la tunsorile de tip undercut. Pe părțile laterale vor fi tunse foarte scurt, iar cele mai curajoase se și rad. Veţi vedea în perioada următoare multe femei care vor afișa tot felul de modele pe părțile laterale. Acestea sunt inspirate din arta tatuajului, astfel că variațiunile sunt nelimitate. Putem întâlni de la motive tribale până la inițiale sau flori. Doamnele care își doresc ceva puțin mai temperat vor apela la tunsorile pixie, adică scurt, ciufulit. Ideea de pixie a evoluat foarte mult şi ţine de limita imaginaţiei fiecărui hairstylist. A plecat de la scurt ciufulit, de desene animate, ciobit, scurt. A evoluat şi putem alege pixie pe rotund, ca un bob foarte scurt, sau pixie scurt.

„Verdele turcoaz și violetul, tonuri în trend”

646 4 4- Care sunt culorile acestei toamne în materie de păr?

- După părerea mea, vedeta culorilor în această toamnă va fi tot arămiul. Acesta a invadat piața în ultimele sezoane, iar lumea prinde curaj și începe să adore această culoare. A câştigat mult teren în preferinţele doamnelor, iar brandurile de vopsele au scos nuanţe puternice de arămiu. Mai sunt culorile decente, de bej-rose, nuanţe de la tabac închis la gri-rose. Gri-petrol până la alb-gri. Acestea sunt foarte pretenţioase, dar mai ales ca realizare, pentru că se obţin doar pe păr decolorat, şi nu toate tipurile de păr suportă decolorarea cu pudră sau decolorări repetate. Apoi sunt clasicele culori de toamnă - maro, roşcat, „latino”, ciocolată cu lapte.

- Culorile extravagante continuă să câştige teren?

- Violet, albastru, verde turcoaz și roz rămân încă în tendințe pentru vârste de până la 25-30 de ani. Epoca lor încă nu s-a încheiat. Trebuie menţionat că sunt game separate de vopsele, dar şi de produse de mentenanţă.

„Pregătirea părului pentru sezonul de toamnă trebuie să înceapă cu tratamente de refacere a podoabei capilare agresate în sezonul estival“

„Buclele lungi şi stilul retro rămân la modă“

646 4 5- Pentru cele care au părul lung, ce variante de coafură sugeraţi?

- În continuare, buclele libere. Continuă moda împletiturilor lejere, dar mai ales cu accesorii de păr: bentiţe, cleme, agrafe, extensii, pietre, coroniţe, turbane. De asemenea, continuă moda retro stilizat, genul coafurilor interbelice, atât scurte, cât şi pentru păr lung.