Main menu

header

600 4 1de Cătălina Tăgârță

Sprâncenele cresc deseori neregulat sau prezintă goluri parțiale. Colorarea lor cu creionul dermatograf este o soluție pe termen scurt și destul de obositoare, întrucât zilnic trebuie acordat timp acestei proceduri. Doamnele care vor să arate bine la orice oră, fără niciun fel de efort, au acum posibilitatea de a opta pentru micropigmentare. Margareta Mihai (foto), reprezentanta Salonului Vic Mar, ne-a povestit că aceasta se diferențiază de tatuaj prin modul de lucru mai blând, calitatea deosebită a culorilor și adâncimea mai mică a implantării firelor. Nuanțele sunt foarte naturale, iar aparatele de ultimă generație și substanțele folosite sunt testate și sigure. Iată ce ne-a mai spus specialista în frumusețe referitor la acest subiect.

„Rezultatul se menține circa un an”

600 4 2- Ce ne puteți spune despre tatuarea sprâncenelor?

- Există două metode de tatuare a sprâncenelor: micropigmentare și microblanding. Prima constă în umplerea golurilor cu fire artificiale, iar cea de-a doua, în trasarea unui contur plin, fiind o metodă de tatuare semipermanentă. Alegerea procedurii o face clientul împreună cu esteticiana. Sprâncenele se vor tatua numai cu nuanțe de maro, de la deschis până la închis. Acestea nu se vor tatua niciodată cu negru, pentru că se vor decolora (de la soare și solar) și vor deveni albastre.

- Vorbind strict despre micropigmentare, aceasta este permanentă?

- Nu. Rezultatul este temporar, rezultatul se menține circa un an - un an și jumătate, depinde de pigmentul pielii clientului.

- Cum se procedează?

- Sunt două etape, deci două ședințe, care se efectuează la interval de circa trei săptămâni. Ordinea este următoarea: mai întâi se face pigmentarea, apoi la intervalul de timp menționat se realizează retușul.

„Firul se alege în funcție de fizionomia feței, de culoare”

600 4 5- Clienta trebuie să se pregăteacă în vreun fel înainte de ședință?

- Da. Cu 24 de ore înainte de realizarea procedurii nu trebuie să consume cafea, ceai negru sau alcool. La începutul ședinței i se aplică local o cremă cu efect anestezic. După circa jumătate de oră se face proiectul, deci se realizează desenul în funcție de fizionomia feței, apoi se trece la micropigmentarea propriu-zisă, realizată fir cu fir...

- Înțeleg că sprâncenele naturale rămân la locul lor, practic se completează doar printre ele.

- Exact. Esteticienii noștri completează cu fire de păr acolo unde nu există, pentru a da sprâncenei forma dorită.

- De unde luați firele de păr cu care completați?

- Există un dispozitiv special în care se croiește imitația aceea de fir. E un păr artificial, care imită bine tipul de sprânceană al clientei respective. Firul se alege în funcție de fizionomia feței, în funcție de culoare... Dacă părul e blond nu putem pune maro închis. Pentru fiecare sprânceană pusă se fac măsurători exacte, fiindcă la final totul trebuie să arate perfect... În funcție de preferințele clientei putem schimba și forma sau se poate coborî/ridica sprânceana, depinde ce i se potrivește fiecăreia atât din punct de vedere fizic, cât și al comportamentului. Sunt persoane care vor să facă ceva discret și altele, ceva mai îndrăzneț, plăcându-le să iasă în evidență.

„Se pătrunde cu aparatul în epidermă circa 0,1-0,3 milimetri”

600 4 3600 4 4- Cam cât durează toată micropigmentarea?

- Poate dura între două ore și două ore şi jumătate, în funcție de grosime, desime etc. Se lucrează mai întâi capătul, apoi mijlocul și la final coada.

- Ce simte clienta în timpul procedurii, având în vedere că se folosește și un ușor anestezic? Mai simte vreo jenă?

- Foarte puțin, exact ca la un pensat obișnuit. Ideea e că specialistul trebuie să pătrundă cu aparatul în epidermă, nu are cum altfel.

- Aplicarea sprâncenelor se face prin injectare sau cum anume se lipesc ele acolo?

- Aparatul arată ca un pix și are la capăt o lamă zimțată, de unică folosință. Cu ajutorul acesteia practic se crestează pielea la suprafață circa 0,1-0,3 milimetri și se introduce firul artificial. Cu cât sunt mai dese, cu atât vor arăta mai bine la final. Pentru lipire se utilizează un tuș special, pe bază de plante, deci care nu este toxic. Acesta le ține cam un an, iar după acest interval sprâncenele încep să se curețe treaptă cu treaptă. Adică încep să se „șteargă” frumos, nu vor arăta urât dintr-o dată.

- Când trebuie reluată procedura?

- După un an se repetă procedura cu totul, fiindcă poate fizionomia feței suferă modificări, persoana se mai îngrașă, nu-i mai place forma, și așa mai departe. De aceea nu recomandăm tatuajul permanent.

Tușul trebuie accentuat după trei săptămâni

- Ce se întâmplă după trei săptămâni, deci la cea de-a doua ședință?

- Cum spuneam, în prima ședință se desenează, se realizează proiectul, se așază, se face sprânceana, iar fiindcă în cele trei săptămâni tușul intră mai puțin sau mai mult în piele, el trebuie accentuat un pic. În primele șapte zile ale procesului de vindecare sunt posibile mâncărimi, precum și o ușoară descuamare. Din acest motiv noi dăm fiecărui client acasă o cremă ce conţine vitaminele A și D, pentru îngrijire. Se aplică timp de o săptămână, de trei ori pe zi. Însă atenție! În perioada aceasta de îngrijire nu e voie să se meargă la solar, să se aplice fond de ten etc. Ideea e simplă: de îngrijirea din prima săptămână depinde ca micropigmentarea să se păstreze frumos tot anul.

- După săptămâna aceasta, clienta mai trebuie să aibă un comportament anume?

- Nu. Doar va veni la pensat normal. Însă, fiind dată deja forma, durează doar câteva minute să se ia surplusul de fire de păr. Avantajele micropigmentării sprâncenelor sunt clare. În primul rând că e mult mai comod să te trezești dimineața gata aranjată, nu mai trebuie să stai cu grijă înainte să ieși din casă. Noi avem soluții și pentru buze și alte părți ale corpului. Din ce în ce mai multe tinere apelează la astfel de proceduri, iar cele mai multe dintre ele vor să arate natural, deci optează pentru varianta fir cu fir, nu pentru sprâncenele pline, cele care arată ca o dungă.

„Pentru fiecare sprânceană pusă se fac măsurători exacte, fiindcă la final totul trebuie să arate perfect... În funcție de preferințele clientei putem schimba și forma, sau se poate coborî/ridica sprânceana, depinde ce i se potrivește fiecăreia atât din punct de vedere fizic, cât și al comportamentului“

Metoda, contraindicată gravidelor sau persoanelor cu psoriazis

- Există contraindicații ale procedurii?

- Tehnica nu este recomandată persoanelor cu psoriazis, doamnelor însărcinate sau care alăptează, celor cu diabet, herpes în perioada activă - în cazul în care se optează pentru tatuarea buzelor, celor cu infecții cutanate sau persoanelor alergice. Acestora din urmă li se va face testul alergologic.

- Cum trebuie îngrijite sprâncenele pentru a fi impecabile tot anul?

- Îngrijirea constă în: folosirea regulată a cremei posttratament, evitarea transpirației intense, evitarea solarului, saunei sau a înotului, evitarea expunerii îndelungate la soare, evitarea atingerii sprâncenelor cu mâna murdară.