Main menu

header

  Folosită timp de mulţi ani numai ca o sursă de fibră de ţesut, cânepă şi-a făcut remarcate proprietăţile medicinale datorită uleiului obţinut din seminţe, bogat în acizi graşi (Omega 3).

  Preîntâmpină atacul de cord
  Planta a fost promovată ca tratament de vindecare pentru o multitudine de boli, captând atenţia medicinei naturiste, mai ales pentru rezultatele benefice asupra sistemului cardiovascular. Uleiul din seminţele de cânepă îmbunătăţeşte profilul lipidelor din sânge, protejează membranele celulare, prevenind atacul de cord. Totodată reduce intensitatea durerilor articulare, controlează hipertensiunea arterială şi ajută la scăderea colesterolului, fiind un bun „paznic” al inimii. Pentru scăderea nivelului de colesterol se consumă zilnic trei linguri cu ulei de seminţe de cânepă.

  Asigură buna funcţionare a glandelor
  Componentele-cheie ale uleiului de cânepă (acizii graşi) i-au determinat pe nutriţionişti să-l recomande în consumul zilnic, acesta acţionând ca un supliment de multivitamine. Un efect terapeutic îl are şi în cazul problemelor legate de hormoni, asigurând buna funcţionare a glandelor. Graţie puterii de revitalizare a organismului, cânepa este de foarte mare ajutor convalescenţilor, apărându-i de bacterii şi fungi.
  Această plantă vindecătoare este ideală în cazul persoanelor agitate, calmând intensitatea crizelor de nervi. Acizii graşi Omega 3 ajută la păstrarea sănătăţii emoţionale a unei persoane, combate depresia şi boala Alzheimer.

  Utile în constipaţie
  Surprinzător, seminţele de cânepă sunt utile în controlul constipaţiei, deoarece au un conţinut mare de ulei, ce ajută la un bun tranzit intestinal şi la uşurarea scaunelor. Pentru utilizarea ca laxativ se amestecă o lingură cu seminţe într-o cană cu apă şi se bea de trei ori pe zi. Pot fi folosite şi în cazul infecţiilor urinare sau al „pietrelor” la rinichi, pentru că seminţele de cânepă dizolvă cu succes calculii renali.
Claudia Stan
  Pont! Seminţele de cânepă sunt produse alimentare, ce pot fi adăugate la băuturi, pâine şi produse de coacere!
 
  Garanţia unghiilor sănătoase
  Problemele asociate pielii, cum ar fi acneea, eczema, insolaţia şi multe altele au răspuns favorabil la tratamentul cu ulei din seminţe de cânepă. Acizii graşi asigură părului şi unghiilor o viaţă sănătoasă, revitalizează pielea şi previne exfolierea şi ruperea unghiilor.