Main menu

header

Dediţelul (denumit ştiinţific Pulsatilla Montana) este unul dintre cele mai importante remedii pe care le întâlnim în practica homeopatică.

 Vindecă ochii prin lăcrimare
     Dediţelul este o plantă ierboasă, perenă, ce preferă zonele deschise, cu sol nisipos şi calcaros, făcându-se remarcat prin florile sale, în formă de clopot, de culoare mov, cu nuanţă sobră purpurie şi cu un contur auriu discret. Florile se deschid în luna aprilie, iar vorbe din bătrâni spun că în perioada înfloririi, până şi simplul miros al florilor şi frunzelor rupte sau strivite provoacă dureri de cap sau iritaţii oculare. Legenda spune că zeiţa Venus a plâns atunci când a văzut dediţelul. Legat de acest fapt, fitoterapeuţii sunt de părere că dediţelul este folosit în afecţiunile cronice ale ochilor (cum ar fi petele pe cornee). Studiile au demonstrat că unele boli oftalmologice au fost vindecate în câteva luni prin administrarea extrasului de plantă.

 Durerea este inevitabilă, dar tămăduitoare
     După ce pulberea de dediţel era aplicată în ochi, pacientul simţea o durere puternică, ce producea o explozie de lacrimi, după care survenea efectul curativ. Astfel, s-a ajuns la concluzia că dediţelul este extrem de eficient şi totodată dureros. Cu toate că rezultatele sunt foarte bune, este bine să consultaţi medicul homeopat înainte de a administra picăturile de dediţel.

 Câteva picături sub limbă vă pot face bine
    Dediţelul are un gust extrem de înţepător asupra limbii şi foselor nazale, iar planta uscată păstrează multă vreme o puternică amărăciune dacă este mestecată. În general, dediţelul acţionează rapid, absorbţia sa afectând aproape imediat sistemul nervos central. Doza recomandată, în formă lichidă, este de câteva picături direct sub limbă sau diluate în puţină apă.

 Respectaţi dozele, altfel riscaţi să aveţi ameţeli!
    Dozele mai mari nu vor fi mai eficiente, dacă cele mici nu au avut efect. Pur şi simplu asta înseamnă că planta nu este indicată şi nu este compatibilă cu metabolismul vostru. Ingestia unor cantităţi mari (peste 30 de picături) poate produce efecte puternice asupra sistemului nervos, cu apariţia unei senzaţii de frig (rece), a unei transpiraţii reci şi chiar a ameţelilor, în timp ce dozele mici nu prezintă niciun fel de efecte secundare.
Ana-Maria Cocea
De folos în tahicardii
    Bolile în care se administrează intern dediţelul sunt: reumatismul articular, nevralgia, tahicardia (accelerare anormală a bătăilor inimii datorită unui efort fizic, unei emoţii, unei afecţiuni cardiace), paralizia, nevrozele de orice tip şi migrenele. În cazul administrării interne, numai medicul poate decide ce fel de comprimate pe bază de dediţel vă pot fi de folos.