de Ana Trifan

Rooibos este un ceai natural, fără cofeină, care se obţine din arbustul Aspalathus linearis, ce creşte doar în regiunea de nord-vest a Africii de Sud. În africană, cuvântul „rooibos” înseamnă „tufiş roşu”. Denumirea vine de la faptul că, deşi frunzele ca nişte ace ale acestui arbust sunt verzi, capătă o nuanţă de roşu aprins după ce sunt tăiate şi uscate la soare.

Se cultivă numai în Africa de Sud
Planta de rooibos face parte din familia legumelor (înfloreşte, dar face şi păstăi şi boabe), aşa că e diferit de celelalte ceaiuri. Creşte doar în regiunea Cedarberg din Africa de Sud, unde plouă foarte rar. Acolo, pământul este nisipos, foarte acid şi nu conţine nitrogen - un element esenţial pentru plante. Şi totuşi, această plantă rezistă în zonă, iar încercările de a o naturaliza în alte părţi din lume au eşuat. Unul dintre secretele supravieţuirii stă în rădăcina foarte lungă, care poate pătrunde şi până la doi metri în pământ pentru a culege şi cea mai mică picătură de apă. Astfel poate supravieţui şi în cele mai secetoase condiţii. Ca legumă, rooibos îşi poate „procura” propriul nitrogen prin bacteriile de pe rădăcini, care iau substanţa necesară din atmosferă şi o „fixează” în plantă. Aşadar, nu are nevoie de irigare sau de fertilizare. Culegerea ei se face la fel ca acum multe sute de ani, fără vreo intervenţie specială.

Multe cosmetice conţin extract de rooibos
De secole, ceaiul de rooibos a fost băut de membrii tribului Khoisan, din Africa de Sud, care-l foloseau şi ca remediu naturist. În 1904, un emigrant rus pe nume Benjamin Ginsberg a început să îl comercializeze pe pieţele din întreaga lume, numindu-l „ceaiul de munte”. Datorită succesului înregistrat, localnicii africani au început să cultive în mod organizat planta, care a căpătat o mare popularitate, în special în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când ceaiul negru, care se aducea în mod normal din Asia, era foarte greu de procurat.
În 1968, o mamă din Africa de Sud, pe nume Annique Theron, a pus din greşeală câteva frunze de rooibos în ceaiul pe care-l prepara pentru fetiţa sa şi a observat că, după ce bebeluşul l-a băut, era mai calm, nu mai vomita şi nu mai avea crampe stomacale. Femeia a scris în presa locală despre descoperirea sa, iar informaţiile despre calităţile medicinale ale acestei plante le-au fost de ajutor şi altor mămici ai căror bebeluşi aveau probleme asemănătoare. Dorind să împărtăşească descoperirea întregii lumi, Annique Theron a scris o carte despre proprietăţile antialergice ale extractului de rooibos. Mai târziu a lansat o întreagă gamă de produse cosmetice, care conţineau acest extract şi aveau ca scop tratarea pielii uscate, iritate sau alergice.
În 1997, World Intellectual Property Organisation a decorat rooibos cu medalia de aur pentru proprietăţile sale antialergice, iar în 1998 a premiat-o pe Annique Theron ca „femeia descoperitor al anului”.

Folosit şi în pancreatite
Rooibos este un ceai natural fără cofeină, care conţine mai puţin de jumătate din taninele pe care le are un ceai obişnuit (acestea dau gustul clasic, uşor amărui, pătează dinţii şi pot împiedica absorbţia fierului). Este deosebit de bogat în antioxidanţi, substanţe care combat radicalii liberi din corp şi are calităţi antispasmodice, antiinflamatoare şi antialergenice. Problemele de sănătate care pot fi rezolvate consumând acest ceai includ durerile de cap, colicile, astmul, febra-fânului şi insomnia. Este benefic şi în tratarea pancreatitelor şi calmează durerile cauzate de refluxul gastric.
Rooibos este, de asemenea, excelent pentru tratarea unor probleme ale pielii, cum ar fi eczema, psoriazisul sau dermatitele. Calmează mâncărimile şi iritaţiile pielii cauzate de scutece şi vindecă acneea. Poate fi aplicat direct pe piele sau poate fi folosit la clătirea părului, pentru a trata scalpul uscat şi iritat. De asemenea, este folosit în produse cosmetice precum săpunuri şi creme (spitalele din Africa de Sud utilizează pentru copiii cu alergii săpunuri pe bază de rooibos şi, de asemenea, dau celor mici să bea ceai din această plantă).

Preîntâmpină apariţia tumorilor
Rooibos este folosit şi pentru a calma tensiunea nervoasă, a uşura durerile de stomac şi de intestine şi îndepărtează simptomele provocate de boli ale sistemului urinar, cum ar fi cistitele sau inflamarea prostatei, datorită unui antiinflamator puternic pe care-l conţine, numit quercetin. În plus, beneficiile aduse în cazul problemelor prostatei au fost demonstrate ştiinţific.
Cercetătorii studiază efectele rooibosului asupra sănătăţii şi unii dintre ei consideră că această plantă ar putea fi declarată oficial medicament, datorită calităţilor excepţionale. A fost demonstrat că previne cancerul indus de alimentaţie şi influenţele nefaste ale mediului înconjurător. În experimente de laborator s-a demonstrat că rooibosul încetineşte sau chiar stopează mutaţiile care duc la cancer ale celulelor.

Nu necesită îndulcire

Multe persoane beau ceaiul de rooibos ca şi pe cel negru, uneori adăugând în el puţin lapte, o felie de lămâie sau o lingură cu miere. Poate fi reîncălzit de câte ori doriţi şi veţi observa că nu-şi schimbă gustul. Deoarece este mai puţin amar decât cel negru şi uşor dulceag, vă poate ajuta să renunţaţi la adăugarea zahărului. Alternativ, poate fi servit cu gheaţă ori cu suc de fructe sau cu vin. Poate fi folosit şi la gătit, înlocuind lichidul necesar în unele reţete şi oferind mâncării o culoare şi o savoare deosebit de plăcute. De altfel, în Africa, foarte multe supe, feluri de carne şi de peşte, salate şi chiar budinci includ rooibos. De asemenea, se poate folosi la fezandarea cărnurilor.

- În jur de 8.000 de tone de ceai de rooibos sunt produse în fiecare an. Jumătate din cantitate se consumă în Africa de Sud, iar restul merge la export, în special în Germania, Olanda şi Japonia.

- Deoarece nu conţine cofeină este indicat şi copiilor.