Main menu

header

de Ana-Maria Cocea

Genţiana e o plantă de toamnă, folosită ca tonic digestiv al întregului organism şi, mai ales, ca remediu împotriva diferitelor toxiinfecţii alimentare. Nu este foarte populară, însă este uşor de recunoscut, pentru că are tulpinile lungi, de până la jumătate de metru, flori albastre şi mov, iar rădăcinile sunt lungi şi fine precum aţa de cusut.

Inhibă virusurile hepatice
Genţiana, supranumită şi fierea pământului din cauza gustului extrem de amar, este celebră pentru capacitatea sa de vindecare a infecţiilor din organism şi eliminarea otrăvurilor, sub diferite forme, din corp.
În caz de criză biliară şi dischinezie se administrează rădăcina de genţiană sub formă de tinctură, din care se ia câte o linguriţă, diluată într-un sfert de pahar cu apă, de trei-patru ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineaţa, imediat după trezire, şi cu un sfert de oră înaintea meselor principale.
În plus, rădăcina ajută la regenerarea celulei hepatice şi nu permite dezvoltarea virusurilor care afectează ficatul. Planta se administrează contra hepatitei cronice şi acute şi în tratamentul posthepatic, sub formă de pulbere, din care se ia o jumătate de linguriţă de trei-patru ori pe zi, în cure de câte şase săptămâni.

Vindecă dispepsia
Dispepsia reprezintă tulburarea procesului de digestie, manifestată prin dureri şi balonări. Efectele excepţionale ale genţianei duc la stimularea secreţiei, la eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei, necesare procesului de digestie. Pentru aceasta se ţin cure de câte trei-şase săptămâni cu macerat la rece de plantă, din care se ia câte un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinţă cu un sfert de oră înainte de masă.

Elimină arsurile stomacale
Tinctura de genţiană măreşte simţitor puterea de digestie şi elimină senzaţia de greutate în stomac sau de greaţă de dinainte şi de după masă. Se administrează o linguriţă cu tinctură diluată în puţină apă, cu 10-15 minute înainte de a mânca. Astfel, nu veţi mai avea probleme cu indigestiile frecvente, iar arsurile la nivelul stomacului vor fi de domeniul trecutului.

Cataplasmele se pun pe leziuni

Studiile arată că leziunile pielii cu risc de malignizare se ameliorează cu ajutorul aplicării zilnice a cataplasmelor cu rădăcină de genţiană, preparate astfel: se pune pulberea de rădăcină într-un vas în care se adaugă progresiv apă călduţă, amestecând continuu, până se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat, unde se ţine aproximativ o oră.

- Planta are puternice efecte de stimulare a metabolismului şi favorizează secreţia normală de hormoni tiroidieni.

- Rădăcina amăruie a acestei plante conţine un principiu activ numit amarogentină, care este considerată cea mai amară substanţă din lume.