Main menu

header

de Elena Şerban

Artrita este o afecţiune care, netratată la timp, poate distruge articulaţiile. Ea se localizează cel mai des la picioare, genunchi şi mâini şi poate apărea la persoanele al căror sistem imunitar este afectat, care au suferit infecţii sau care au avut leziuni ce au dus la slăbirea articulaţiilor. Se caracterizează prin roşeaţă, umflare şi durere locală. Medicii sunt cei care stabilesc diagnosticul, dar, o dată ce acesta este pus, tratamentele medicamentoase pot fi ajutate şi cu preparatele naturiste. Iată câteva dintre plantele cu efecte antiinflamatoare folosite în aceste cazuri.

Reduc inflamaţiile cu 50%
Salcia albă (Salix alba).
Medicaţia pe bază de ibupofren poate fi înlocuită cu succes de extractul din salcie albă. Spre deosebire de unele preparate naturiste, acesta nu deranjează digestia şi nici nu irită stomacul. De altfel, despre salcia albă se ştie că are efecte analgezice, antitermice, tonice, antireumatice, astringente, antiseptice, sedative, uşor hemostatice.

Cireşele. Adulţii care suferă de artrită sigur ar trebui să îşi facă un obicei din mâncatul cireşelor. Studiile cercetătorilor americani au arătat că un consum regulat şi susţinut al acestor fructe (măcar o jumătate de kilogram zilnic) reduce în timp inflamaţiile articulaţiilor cu 50%.

Se recomandă regim alimentar
Ghimbirul.
Despre acest rizom, care aproape că nu lipseşte din preparatele alimentare asiatice, se ştie că vindecă afecţiunile stomacale. Iată însă că cercetătorii americani au descoperit că un regim alimentar bogat în ghimbir poate trata cu succes afecţiunile inflamatorii.

Curcuma. Cunoscută pentru numeroasele beneficii aduse sănătăţii, curcuma, membră a familiei ghimbirului, stimulează circulaţia sângelui, are rol antioxidant şi antiinflamator. Este un ingredient activ, ce oferă rezultate imediate. Ar fi bine totuşi ca, înainte de a urma un tratament pe bază de preparate de curcumă, să consultaţi un fitoterapeut.

Gheara-diavolului. Aceasta este o plantă originară din sud-estul Africii, al cărei nume provine de la fructele neobişnuite acoperite de „gheare” miniaturale. În România nu există această plantă, însă la magazinele de specialitate poate fi găsit un extract natural. Pentru a trata artrita, tratamentul de şase luni cu preparate din gheara-diavolului face minuni.

Important! Reţetele prezentate nu au cantităţi specificate, deoarece este obligatoriu să mergeţi la un fitoterapeut şi să îi explicaţi exact ce plante vreţi să folosiţi. În general, ele pot avea efecte adverse dacă sunt utilizate în doze mari, pot interacţiona cu alte medicamente şi chiar cu alimentele consumate.