Main menu

header

de Claudia Stan

Roiniţa sau iarba de lămâie, pe numele său ştiinţific Melissa officinalis, este una dintre cele mai utilizate plante medicinale din lume. Ea creşte şi se dezvoltă în regiunea mediteraneană, pe coastele pietroase şi însorite din pădurile de stejar, fag sau salcâm şi are un miros puternic de lămâie.

„Dizolvă” toxinele
Frunzele ovale şi zimţate, acoperite cu puf, sunt folosite cu succes sub formă de infuzie în tratamentul bolii Alzheimer (trei grame de frunze uscate se pun într-o cană cu apă clocotită şi se bea de două ori pe zi). Germanii sunt cei mai înverşunaţi consumatori ai ierbii de lămâie, considerând-o un panaceu pentru memorie şi reîntinerire. Graţie puterii sale de a elimina toxinele din organism asigură buna funcţionare a aparatului circulator curăţă sângele. De asemenea, acţionează ca un calmant la nivelul sistemului nervos şi previne durerile de cap. În plus, infuzia este recomandată persoanelor care suferă de insomnii severe, depresii, cefalee şi tulburări cardiace (palpitaţii, oscilaţii tensionale, tahicardie şi lipotomii).

Potoleşte crampele
Tulburările digestive precum crampe, balonări, greaţă şi vomă, colici, diaree şi constipaţie pot fi vindecate cu ajutorul tincturii. Pentru aceasta aveţi nevoie de un borcan cu filet în care adăugaţi 15 linguri cu pulbere din roiniţă uscată. Peste acestea se adaugă 400 ml de alcool etilic de 50 de grade. Se închide borcanul şi se lasă la macerat timp de două săptămâni, după care se filtrează. Tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare şi se administrează câte 50-100 de picături, diluate într-un pahar cu apă, de patru ori pe zi. Datorită uleiului volatil conţinut (ce dă şi gustul şi mirosul de lămâie), planta ajută la vindecarea ulcerului gastric şi duodenal.
Florile sunt bogate în nectar, de aceea comercianţii valorifică acest beneficiu, dând naştere uleiurilor de roiniţă, din care se fabrică parfumuri şi lichioruri.

Reţetă de „întinerire“

Se combină două gălbenuşuri cu două linguriţe cu miere, trei linguriţe cu tinctură de Melissă şi două grame de busuioc. Preparatul obţinut se consumă pe stomacul gol dimineaţa, având rol de revigorare a organismului.