Main menu

header

de Elena Şerban

Varza obişnuită, recunoscută la noi în ţară atât pentru gustul ei bun, cât şi pentru tratarea diverselor afecţiuni, are un concurent străin - varza Kale. Aceasta deţine mai multe calităţi nutriţionale.

Dăunătorii nu o pot distruge
Numele ştiinţific al acesteia este „Brassica oleracea”, iar culoarea sa poate fi verde sau roşie. Culmea popularităţii sale a fost atinsă în timpul celui de-al doilea război mondial, iar din punct de vedere al efectelor sale terapeutice, varza Kale este considerată de specialişti mai apropiată de cea sălbatică decât de formele domesticite. Un alt avantaj al ei îl reprezintă faptul că este mai uşor de crescut, dăunătorii nereuşind să o distrugă.

Ţine mintea tânără
Specialiştii susţin că „Brassica oleracea”, datorită substanţelor pe care le conţine (calciu, luteină, vitaminele A, C, E, K şi fier), încetineşte declinul performanţei mentale cauzat de îmbătrânire. În plus, conţine mangan, betacaroten şi antioxidanţi, graţie cărora ajută la întărirea sistemului imunitar şi luptă contra artritei reumatoide.
Deşi nu există studii suficiente, specialiştii afirmă că fitochimicalele naturale din varza Kale pot oferi protecţie împotriva tumorilor. Astfel, un studiu efectuat în 2004 relevă că sulforafanul ajută la oprirea înmulţirii celulelor ce provoacă afecţiuni precum cancerul la sân. De asemenea, consumul acestei legume poate reduce dezvoltarea cataractei şi, mai mult, diminuează nivelurile de colesterol şi zahăr din sânge.

Important! Persoanele cărora li se administrează anticoagulante trebuie să nu mănânce varză Kale, deoarece aceasta creşte nivelul de vitamina K (lucru pe care anticoagulantele, de tipul Warfarinei, încearcă să îl micşoreze).