Main menu

header

de Liliana Simidon

Din cauza stilului de viaţă din ce în ce mai agitat, tot mai multe cupluri se confruntă cu eşecuri în viaţa sexuală. În aceste momente este important ca partenera de cuplu să nu facă reproşuri partenerului, ci să încerce, cu blândeţe, să rezolve problemele printr-o discuţie amicală, deoarece este cunoscut faptul că impotenţa sexuală psihogenă este mult mai frecventă decât cea organică.

Încă de la primele eşecuri puteţi începe, împreună, să găsiţi soluţii. Eliminaţi stările conflictuale, stresul de zi cu zi, consumaţi mai puţin alcool şi renunţaţi la fumat. De altfel, tandemul alcool + tutun poate conduce la tulburări erectile foarte grave, în special în cazul bărbaţilor care obişnuiesc să bea frecvent tării, căci în acest mod, în organism, se petrec modificări chimice semnificative, unele ireversibile.

Cu răbdare şi încredere vă veţi bucura din nou de o viaţă sexuală armonioasă. Pentru aceasta puteţi folosi şi suplimente ce pot avea beneficii în timp, dar şi pe cele cu efect imediat, precum şi diverse plante ce vă vor „condimenta” viaţa de cuplu.
Totuşi, dacă situaţia nu revine la normal în două-trei săptămâni, apelaţi la un medic specialist în sexologie.

Remedii naturale
- ginsengul este un adaptogen de excepţie şi un puternic stimulent hormonal. Poate temporiza procesul firesc de îmbătrânire şi revigorează corpul. Se foloseşte fie rădăcina proaspătă, fie ceai (două căni pe zi). Este interzis hipertensivilor;
- cuişoarele sunt catalogate ca fiind unele dintre cele mai puternice afrodiziace naturale. Vă ajută să scăpaţi de oboseală mentală şi fizică, putând fi un bun stimulator al memoriei. Puteţi mesteca zilnic una-două linguriţe;
- muştarul: în cazul în care stomacul nu este foarte sensibil, aceste bobiţe ajută la stimularea glandelor sexuale. Se vor consuma două-trei linguriţe sub formă de pulbere;
- vanilia (sub formă de baton) creează o stare de bine, combate astenia sexuală şi acţionează asupra sistemului nervos central. Se poate adăuga pisată în băuturile afrodiziace. Totuşi, este bine să nu se abuzeze;
- schinduful are efect tonic sexual de excepţie, cu certe proprietăţi afrodiziace. Se dau prin râşniţă două linguriţe cu seminţe, doar cât se consumă o dată. Nu se păstrează sub formă de pulbere, căci îşi pierde din proprietăţi;
- ţelina este un foarte cunoscut afrodiziac, ce aduce un aport substanţial de vitamine (A, B, C şi PP), dar şi minerale ce ajută la stârnirea apetitului sexual. Este foarte utilă pentru muşchi şi ajută la fluidizarea sângelui. Se consumă sub formă de salată sau de sirop;
- ghimbirul vă scapă de stările de epuizare, astenie şi greţuri, fiind un tonic sexual apreciat. Trebuie folosit în stare proaspătă, atunci când sunteţi obosiţi;
- coriandrul are efect euforic, în special pentru femei. În schimb, bărbaţii trebuie să îl folosească cu moderaţie. Pentru femei: două-trei linguriţe râşnite proaspăt. Pentru bărbaţi: o linguriţă cu pulbere (ocazional).

Recomandări

Produse cu efect în timp (trei-patru luni de tratament cursiv)
FEMITONE - pentru femei cărora le lipseşte apetitul sexual, oferindu-le satisfacţii deosebite. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
1 TOP - este un afrodiziac ce îmbunătăţeşte viaţa sexuală şi vă dă un plus de încredere, fiind foarte util în cazul stărilor de oboseală accentuată, a stresului şi în perioada de convalescenţă. Administrare: o capsulă de două ori pe zi.
SPERMOTONE - amplifică efervescenţa sexuală, combate ejacularea precoce, creşte libidoul, contribuind astfel la satisfacerea partenerei. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
MASCULIN - îmbunătăţeşte performanţele în pat, fiind util în disfuncţii sexuale masculine. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
CONIMED POTENT - poate ajuta în cazul tulburărilor de erecţie şi ejaculare precoce, dar poate fi util şi în cazul infertilităţii, cu condiţia ca tratamentul să fie ţinut şase luni. Administrare: trei-patru linguri pe zi.
Produse cu efect imediat
TIAN LI - a reuşit să facă mii de bărbaţi fericiţi, a alungat inhibiţiile şi teama de nereuşită. Poate prelungi actul sexual spre satisfacţia ambilor parteneri. Se consumă o fiolă cu 30 de minute înainte de începerea actului sexual.
PUTERE MASCULINĂ - este un tonic sexual foarte bun chiar şi pentru hipertensivi şi diabetici. Administrare: o tabletă cu 30 de minute înainte de actul sexual.
GUM YAK DAI WAN spray - stimulează funcţia sexuală, fiind binevenit în ejaculare prematură şi impotenţă. Se aplică pe organul genital cu o oră înainte de actul sexual.
JU GEN BU DAO - ajută la întărirea imunităţii organismului şi stimulează funcţia sexuală masculină. Este foarte bun pentru o persoană obosită care nu poate duce actul sexual la bun sfârşit. Administrare: o capsulă cu 30 de minute înainte de actul sexual. Este interzis cardiacilor şi persoanelor devitalizate.