Main menu

header

de Anda Postolache

Mirul de nard se extrage prin distilarea rădăcinilor acestei plante, denumite ştiinţific Nardostachys jatamansi. Ea creşte în Munţii Himalaya, la mare altitudine, între 3.000 şi 5.000 de metri.

Din această cauză a fost falsificat din cele mai vechi timpuri, iar cel autentic este foarte scump. Costul ridicat era dat şi de faptul că era adus pe distanţe foarte mari de caravane, pe Drumul Mătăsii. Pentru a obţine substanţe verzi, recoltarea plantei se face primăvara, când temperaturile la acele altitudini sunt încă scăzute.

Alungă insomnia
Proprietăţile terapeutice ale mirului ţintesc mai mult latura psihică şi spirituală a fiinţei, efectele utilizării lui fiind de calmare, înlăturare a insomniei, stimulare a memoriei, dar şi efecte ce ţin de planul fizic, cum ar fi curăţarea tenului de acnee, îmbunătăţirea funcţionării aparatului respirator şi al celui circulator. Se foloseşte şi la prepararea mirului bisericesc, proces deosebit de impresionant, ce constă în amestecul mai multor plante şi fierberea lor în timp ce ierarhii rostesc rugăciuni speciale.