Main menu

header

de Ana-Maria Cocea

Ţintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante, fiind o plantă ce despovărează organismul, mai ales acum, în prag de iarnă, de toate otrăvurile cu care este intoxicat. Înainte de începerea sezonului rece, organismul are nevoie de a scăpa de toxine, pentru a putea face faţă schimbărilor de temperatură şi totodată pentru a acumula nutrienţii de care are nevoie.

Mai amară decât pelinul
Ţintaura (Centaurium erythraea) se recunoaşte, în primul rând, după florile roşii-roz, ce cresc în mici ciorchini, evidenţiindu-se uşor printre ierburi. Planta depăşeşte rar 30 cm, tulpina sa fiind simplă, cu frunze cu codiţa scurtă, înguste şi cu vârful oval. Dacă doriţi să o gustaţi, trebuie să ştiţi că ţintaura este mai amară decât absolut tot ceea ce aţi gustat până acum (inclusiv pelinul).

Cel mai bun protector hepatic
Pentru a scăpa de orice intoxicaţie cu care vă confruntaţi, se administrează două căni cu infuzie combinată de ţintaură pe zi, pe care o puteţi cumpăra din magazinele cu specific naturist. Compoziţia favorizează eliminarea toxinelor prin scaun, urină şi transpiraţie. Ţintaura este unul dintre cei mai buni protectori hepatici, regenerând cu succes celulele hepatice.
Hepatita virală de tip A, B, C se vindecă prin înghiţirea a patru linguriţe cu pulbere de ţintaură pe zi, în cure de o lună, cu şapte-zece zile de pauză. Este foarte eficientă în fazele incipiente ale bolii, încetinind foarte mult ritmul de evoluţie a virusului hepatic.

Stimulează secreţia biliară
Dischinezia biliară se poate trata cu ajutorul curelor ce se ţin trei săptămâni, timp în care se administrează, înainte de fiecare masă, cu un sfert de oră, câte o linguriţă cu extract hidroalcoolic de ţintaură, diluat cu puţină apă. Tratamentul stimulează musculatura prezentă la nivelul vezicii biliare, fiind eficient şi în prevenirea colecistitei şi mai ales a litiazei biliare.

Vinul curăţă colonul
Pentru a vă curăţa colonul se iau după fiecare masă până la trei linguri cu vin de ţintaură, ce are un intens efect de stimulare a întregului tub digestiv, inclusiv a colonului, ajutând astfel la eliminarea materiilor reziduale prin scaun. Acest remediu stimulează capacitatea de digestie şi normalizează apetitul, îmbunătăţind totodată asimilarea mineralelor şi a oligoelementelor.

Ameliorează dispepsia
Dispepsia (tulburare a procesului de digestie, manifestată prin dureri, balonări) este prevenită cu cinci minute înainte de a mânca, luând o linguriţă cu extract hidroalcoolic de ţintaură, pe stomacul gol. Tratamentul este simplu şi stimulează secreţia de sucuri digestive, secreţia de bilă şi normalizează şi uşurează digestia. Este foarte util acest remediu şi în cazul indigestiilor uzuale.