Main menu

header

949 7 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Ardeiul pasilla se află la granița dintre legume și condimente, cu aspectul său „ridat”, gustul picant și aroma de… stafide! Vedetă a bucătăriei sud-americane, acest rod deosebit al Pământului este încărcat de nutrienți foarte importanți pentru sănătatea umană.

Susține detoxificarea naturală a organismului

Pasilla furnizează calorii, proteine și cantități impresionante de vitamine, precum și minerale importante, cu numeroase beneficii pentru sănătate. De pildă, prin aportul însemnat de fibre alimentare, pasilla susține detoxificarea naturală a organismului, sănătatea digestivă și previne instalarea cancerului de colon și a constipației. De asemenea, potrivit rezultatelor unor studii științifice, compușii din acest tip de ardei ajută la dezvoltarea creierului și susțin funcțiile acestuia, ținând la distanță tulburările cognitive, de memorie, demența și boala Alzheimer. În același timp, vitamina B6 din pasilla ajută la producerea de hormoni care controlează energia, starea de spirit și concentrarea. Folatul din pasilla ajută la prevenirea defectelor tubului neural al fătului, cum ar fi spina bifida, leguma fiind astfel recomandată în timpul sarcinii. De altfel, este binecunoscut faptul că deficiența acestei vitamine din complexul B, care se găsește din belșug în pasilla, poate duce la malformații congenitale ale nou-născutului. Pe de altă parte, vitamina A din această legumă ajută la prevenirea degenerescenței maculare, iar studiile internaționale au relevat faptul că prezența pasilla în dietă poate încetini evoluția bolii Stargardt, care poate provoca pierderea vederii la tineri, potrivit healthbenefitstimes.com.

Armă redutabilă contra anemiei

Vitamina B2 prezentă în pasilla ajută la echilibrarea funcției suprarenale și a activității tiroidei și favorizează calmarea sistemului nervos, prin atenuarea stresului. Totodată, prin aportul de fier, această legumă deosebită contribuie la buna oxigenare a organismului și este un aliat împotriva anemiei. Pe de altă parte, fibrele solubile din pasilla ajută la scăderea colesterolului LDL („rău”) și scad riscul de hipertensiune arterială, sindrom metabolic și boli de inimă.

PONT. Cuprul din pasilla are proprietăți antiinflamatoare, care ajută la eliminarea rigidității și durerii asociate cu artrita.