Main menu

header

de Elena Şerban

Dacă numele ştiinţific al acestei plante este Geum urbanum, popular este cunoscută drept cerenţel, rădichioară, crânceş sau cuişoriţă. Planta are o tulpină dreaptă, iar frunzele au formă trifoliată. Florile sunt galben-aurii şi au formă regulată şi sunt aşezate de obicei în vârful tulpinii.

Rădăcina are proprietăţi terapeutice
De la această plantă, ce creşte prin păduri umede, cum ar fi cele de stejar sau de fag, ori prin locuri umbroase de la marginea apelor curgătoare, este utilizată cu efecte bune rădăcina. Cerenţelul înfloreşte din mai până în octombrie. Rădăcinile conţin o substanţă cu miros plăcut de cuişoare, numită eugenol, ce îi conferă proprietăţi terapeutice. Planta se recoltează în general primăvara şi toamna, deoarece concentraţia în eugenol este mai mare în aceste anotimpuri. Eugenolul este o substanţă cu aplicaţii în medicină şi stomatologie. Cerenţelul mai conţine tanin (între 10% şi 18%), amidon, zaharoză, substanţe amare, gumirezine, săruri minerale.

Înlătură spasmele musculare
Principiile active din cerenţel au acţiune astringentă (provoacă strângerea ţesuturilor, înlăturând spasmele musculare), analgezică (înlătură temporar durerea) şi antiseptică (împiedică infecţiile microbiene, prin modificarea mediului în care se dezvoltă acestea, şi putrefacţia).
Graţie acestor aspecte, cerenţelul se utilizează în diaree şi în dispepsii gastrice, în enterite infecţioase, în stări de vomă cauzate de tulburări ale ficatului şi ale bilei. Anumite preparate din cerenţel sunt folosite în uz extern, pentru tratarea hemoragiilor, hemoroizilor, menstrelor dureroase, a plăgilor sau a gingivitelor sângerânde. De asemenea, infuzia de cerenţel amestecat cu sunătoare şi mentă este excelentă în gargarele ce vindecă  amigdalitele.

Întăreşte gingiile
În general, cerenţelul opreşte sângerarea gingiilor afectate de parodontoze, dezinfectează rănile şi vindecă diareea. Se prepară un decoct din două liguriţe cu rădăcină mărunţită la o cană cu apă rece, ce se fierb timp de 30 de minute. Se administrează intern, în trei doze, după mesele principale. Ceaiul se bea neîndulcit sau îndulcit cu zaharină, de preferinţă pe stomacul gol. Unii specialişti consideră că efectul terapeutic poate fi intensificat în cazul în care cerenţelul este folosit în amestec cu alte plante cu proprietăţi asemănătoare, cum ar fi sunătoarea, menta sau muşeţelul.
Pentru uz extern (aplicaţii locale sub formă de comprese şi gargară), decoctul trebuie să fie mai concentrat. Se folosesc trei linguriţe la o cană cu apă rece.

Recomandat în abcese
Cerenţelul este recomandat în abcese dentare, amigdalite, gingivite, plăgi ale cavităţii bucale. Este un bun dezinfectant şi calmant în diareea infecţioasă şi în enterocolite, opreşte hemoragiile, fiind recomandat în metroragie, epistaxis şi în dismenoree, şi calmează durerile hemoroidale şi menstruale. Datorită conţinutului în tanin se recomandă şi în alte afecţiuni ale stomacului, precum şi pentru calmarea simptomelor provocate de tulburările ficatului sau ale bilei.
Decoctul de cerenţel se foloseşte pentru dezinfectarea rănilor, în amigdalite şi pentru oprirea sângerării gingiilor.
O altă metodă de a consuma cerenţel, poate cea mai bună, este salata. Se prepară din frunze, ce au foarte multă vitamina C. Puteţi să folosiţi aceste frunze singure ori în combinaţie cu lăptuci sau cu păpădie.

Atenţie! Cerenţelul nu se va folosi de persoanele care suferă de afecţiuni cronice renale sau hepatice. În caz de supradozaj, cerenţelul poate provoca greţuri şi vărsături!