Main menu

header

   Numeroase produse cosmetice au în componenţă uleiul de jojoba. Vă vom arăta în acest articol şi alte valenţe ale minunatelor seminţe ale arborelui de jojoba, Buxus chinensis, ce este originar din Mexic (dar care se poate găsi şi în regiunile deşertice din Arizona şi din California). Jojoba atinge înălţimi de până la doi metri, arbustul producând păstăi pline cu boabe (seminţe), ce mustesc de binefăcătorul ulei. Proprietăţile seminţelor sunt cunoscute de sute de ani de amerindieni. Aceştia le utilizau pentru mâncare, iar uleiul extras era folosit pentru uz cosmetic şi pentru tratarea rănilor.

Înlocuieşte uleiul de caşalot
    Jojoba a primit denumirea ştiinţifică dintr-o greşeală. Botanistul H.F. Link a făcut la un moment dat o călătorie în jurul lumii, pentru a colecta seminţe şi plante. Acestea erau catalogate alături de o descriere aferentă. Aflat în China, a încurcat fără să vrea seminţele de jojoba cu altele descoperite în ţara pe care o vizita. De aici denumirea de chinensis.
     Uleiul extras din fructele de jojoba este din punct de vedere chimic aproape identic cu uleiul conţinut de sperma de caşalot. De aceea, numeroşi biologi afirmă că descoperirea acestei plante a salvat de la moarte generaţii întregi de caşaloţi. 

Vine de hac dermatitelor
    Uleiul de jojoba conţine numeroşi acizi graşi (palmitic, palmitoleic, oleic, gadoleic, erucic, nervonic), dar şi săruri minerale. Prezent în numeroase produse cosmetice, acest ulei reduce secreţia de sebum, intră rapid în piele şi hrăneşte excelent epiderma. E utilizat în tratamentul psoriazisului, eczemelor, dermatitelor, acneei, ajutând pielea să devină mai moale, iar părul mai strălucitor. Uleiul mai este eficient în tratarea ridurilor şi a încreţiturilor pielii, ajutând la scoaterea la suprafaţă a celulelor noi.  

Elena Şerban