Main menu

header

de Ana Trifan

Varicele de pe picioare apar atunci când venele din zonă se dilată din cauza unui defect al valvelor ce există pe ele sau a lipsei parţiale a acestora. Venele se lărgesc, se dilată, îşi subţiază pereţii, iar picioarele capătă un aspect inestetic şi devin „grele”, dureroase.

O problemă dureroasă, cauze multiple
Primul semn al varicelor sunt umflăturile ce apar de-a lungul venelor de la picioare. Acestea pot fi însoţite de crampe musculare şi de senzaţia de greutate şi de oboseală în picioare. Cauzele exacte ale apariţiei varicelor nu se cunosc, însă printre factorii care le favorizează sunt constipaţia, sedentarismul, un regim alimentar dezechilibrat, fumatul. Statul în picioare pe perioade lungi şi purtatul de haine strâmte le pot, de asemenea, favoriza. S-a observat că deseori varicele apar în urma sarcinilor, pentru că atunci presiunea asupra abdomenului şi pelvisului creşte, ceea ce duce la îngreunarea circulaţiei sângelui dinspre picioare spre inimă. Obezitatea poate duce, de asemenea, la apariţia varicelor, din cauza presiunii exercitate de kilogramele în plus asupra picioarelor.

Comprese cu spânz
Iată remediile naturiste care vă pot ajuta să trataţi această problemă inestetică şi deseori dureroasă. Gălbenelele sunt un tratament eficient în cazul varicelor. Preparaţi o infuzie dintr-o mână de flori de gălbenele la o jumătate de litru de apă. Aplicaţi apoi comprese înmuiate în această infuzie pe zonele afectate. Repetaţi în fiecare seară.
Năprasnicul, sub formă de infuzie (două linguri cu plantă la o cană cu apă, fierte împreună timp de cinci minute), se foloseşte în comprese, cu care vor fi acoperite zonele afectate de varice în fiecare seară, înainte de culcare.
Cu tinctură de spânz se masează uşor zonele cu varice. Tinctura o puteţi prepara şi în casă, din spânz tăiat în bucăţi mici şi lăsat la macerat în alcool timp de trei săptămâni.

Frunzele de salvie, o binecuvântare pentru picioare
Faceţi băi călduţe cu infuzie de rozmarin sălbatic sau de frunze de castan sălbatic (se pot pune şi cojile verzi de la castane în apa de baie).
Obişnuiţi-vă să consumaţi zilnic două căni cu infuzie de păpădie, pentru a stimula şi din interior circulaţia sângelui.
Pentru a atenua durerile şi senzaţia de greutate în picioare, obişnuiţi-vă să faceţi pe zonele cu varice duşuri scoţiene: apă caldă, apă rece. Alternaţi comprese calde cu comprese reci. Sunt eficiente, de asemenea, împachetările cu nămol.
Puneţi comprese reci din infuzie şi frunze de salvie pe picioarele dureroase.

Mâncaţi sănătos!

Dacă aveţi varice, este indicat să introduceţi în alimentaţia dumneavoastră cât mai multe fructe şi legume proaspete, dar şi sucuri preparate din acestea. Încercaţi ca măcar două zile pe lună să mâncaţi doar fructe şi nimic altceva. Luaţi vitaminele C şi E, pentru că s-a dovedit că reduc crampele provocate de varice. În plus, renunţaţi la orice condiment, la băuturile alcoolice, cafea, ceai negru, făinoase şi zaharoase.