Main menu

header

902 8 2de Simona Soare Ghișea şi Sorin Dumitrescu

Cunoscut sub numele de nap porcesc, cartoful săracilor, măr-de-pământ, topinamburul a fost considerat inițial o plantă destinată pentru hrana porcilor. Cercetătorii au demonstrat însă adevăratele efecte terapeutice ale topinamburului pentru consumul uman. Această plantă perenă, numită și anghinarea de Ierusalim, ajută la prevenirea și gestionarea mai multor afecțiuni, printre care diabetul și obezitatea.

Inhibă pofta de mâncare

Tuberculii topinamburului seamănă într-o anumită măsură cu cei de cartofi, dar mugurii lor în creștere sunt similari mugurilor de ghimbir. Cercetătorii germani au demonstrat că pacienții care consumă regulat această legumă slăbesc cu până la 40% mai mult decât cei care nu îl includ în alimentație și care aleg alte diete. Acesta are rolul de a inhiba pofta de mâncare și de a regla metabolismul lipidic. Astfel, topinamburul vine în ajutorul persoanelor supraponderale și a celor obeze care își propun să urmeze o alimentație echilibrată, mai exact un stil de viață sănătos, prin care vor reuși să scape de kilogramele în plus treptat. Acesta ajută digestia, are acțiune benefică la nivelul stomacului și al tractului gastrointestinal, fiind considerat unul dintre cele mai eficiente remedii în controlul greutății corporale.

Întreţine muşchiul cardiac

Topinamburul conține cea mai mare cantitate de inulină din natură, dar și fier, calciu, magneziu, mangan, sodiu, potasiu, siliciu, zinc, proteine, vitamine. În afară de topinambur, inulina se găseşte și în rădăcinile de cicoare, de păpădie şi ale altor plante, dar în cantităţi mai mici. Inulina este un carbohidrat organic, o polizaharidă ce conține 95% fructoză. Consumul de topinambur duce la o scădere a valorilor glicemiei, dar şi la reglarea metabolismului glucidic, potrivit celor mai recente studii. În magazinele naturiste se găsesc tablete, capsule, pulbere, ceaiuri, şi, mai rar, tinctură de topinambur. Tratamentele se administrează în doze destul de mici, timp de cel puțin o lună, conform instrucțiunilor de pe prospect. Efectul apare atât la persoanele sănătoase, cât şi la cele care au prediabet sau deja suferă de diabet de tip II. Tratamentul naturist cu topinambur ar avea şi rolul de a preveni afecţiunile cardiovasculare grave, care sunt principalul pericol în cazul bolii diabetice. Astfel, o echipă de cercetători din Marea Britanie a afirmat că există posibilitatea ca topinamburul să întrețină mușchiului cardiac, putând fi indicat și în profilaxia afecțiunilor coronariene.

Extractul de topinambur este indicat și mamelor cu sugari pentru a mări lactația

Este recomandat să fie consumat în stare crudă

Un adevărat elixir pentru sănătate, sucul proaspăt de topinambur are calități remineralizante, diuretice și este un veritabil drenor hepato-biliar. Doar 200 ml suc proaspăt consumat dimineață pe stomacul gol arde grăsimile, calmează durerile de cap, dă energie, combate anemia și îmbunătățește activitatea cardiacă. Tuberculii de topinambur au un gust ușor dulceag și se recoltează toamna sau primăvara. După ce au fost recoltați, vor fi depozitați într-o cămară bine aerisită. Pot fi consumați după cel puțin două săptămâni, evitându-se în acest fel balonarea, flatulența și eventualele durerile de stomac. Nutriționiștii recomandă consumul topinamburului în salate de crudități, acesta fiind o sursă valoroasă de compuși prebiotici. Fibrele din topinambur ajută la hrănirea bacteriilor benefice din organismul uman. De asemenea, aceste bacterii ajută la digestia și absorbția alimentelor și joacă un rol important în funcționarea sistemului imunitar. Topinamburul reglează flora intestinală, are un ușor efect laxativ și accelerează curățirea organismului de toxine.