Main menu

header

900 8 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham au pus în evidență capacitatea cafelei de a contribui la scăderea în greutate și, în același timp, de a ajuta la evitarea instalării diabetului de tip II.

Declanșează acțiunea grăsimii brune

O ceșcuţă cu cafea fierbinte pe zi stimulează organismul, declanșând arderea caloriilor prin activarea grăsimii brune, care topește zahărul, arată un studiu de dată recentă. Potrivit specialiștilor, care și-au publicat concluziile în revista „Scientific Reports”, cafeina este responsabilă cu un adevărat start pentru întregul organism, care intră în modul de consum al caloriilor. Pentru a-și testa observația, experții au recurs la voluntari în vârstă de 27 de ani, cărora li s-a impus să renunțe la exerciții fizice, consum de cafeină, medicamente și alcool cu nouă ore înainte de testare. Apoi li s-a dat unora cafea instant, altora apă, pentru compararea rezultatelor. S-a constatat faptul că procesul de ardere a grăsimii albe a început aproape instantaneu, ceea ce a confirmat opinia experților conduși de profesor Michael Simmons.

Sporește efectele antrenamentelor

Cafeaua contribuie la creşterea ratei metabolice, arată studii de dată recentă. Astfel, consumată neagră, fierbinte, dimineaţa, ajută la arderea mai multor calorii de-a lungul zilei. De asemenea, o cană cu cafea neagră înaintea unei sesiuni de antrenament are ca efect depunerea unui efort mai mare, datorită plusului de energie pe care această băutură îl oferă. Este important să beți cafeaua cu o oră înainte de sesiunea de exerciții. De asemenea, este recomandat să beți cafeaua neagră, simplă, fără lapte, frișcă sau alți „aditivi”. Motivul este un simplu calcul matematic: în timp ce cafeaua neagră aduce doar două calorii cu fiecare ceașcă, variantele „îmbunătățite” pot însemna un aport de câteva sute de calorii.

Inhibă țesutul adipos

Cafeaua neagră este un dar preţios pentru organism, fiind bogată în polifenoli, antioxidanţi despre care s-a demonstrat că luptă împotriva îmbătrânirii şi a unor afecţiuni grave, între care cancerul. Dintre polifenolii regăsiţi în cafea se evidenţiază acidul clorogenic, responsabil de aroma, gustul şi culoarea specifice acestei băuturi. Este dovedit faptul că un consum regulat, dar moderat, de cafea reglează glicemia, rezultând o mai bună gestionare a senzaţiei de foame, prin inhibarea procesului de convertire a glucozei în ţesut adipos şi împiedicarea inflamării depozitelor de grăsimi din organism.

„Este pentru prima dată când se evidențiază faptul că ceva atât de banal ca o ceșcuţă cu cafea poate avea un efect direct asupra funcționării grăsimii brune din organism” profesor Michael Simmons, Universitatea Nottingham

Varianta verde, tezaur de antioxidanţi

900 8 2O bună parte dintre antioxidanţii cafelei se pierde în urma procesului de prăjire, astfel că, pentru efecte și mai rapide în procesul de slăbire, puteți opta pentru varianta verde a cafelei, sortiment mai puțin procesat. Aceasta rămâne cea mai bună opțiune, întrucât conţine cea mai mare cantitate de antioxidanţi, inclusiv acid clorogenic. Este foarte important, totodată, ca un consum regulat de cafea să fie asociat cu un stil de viaţă cât mai sănătos şi mai activ, pentru a beneficia la maxim de calităţile acestei băuturi populare.