Main menu

header

864 9 2de Roxana Istudor şi Carmen Bădulescu

Deși face parte dintr-o familie de plante toxice, piciorul-cocoșului poate fi un vindecător natural redutabil și un remediu eficient pentru un mare număr de afecțiuni, atât timp cât este administrat la recomandarea unui specialist și în dozele prescrise.

Ameliorează simptomele gutei

Plantă comună, tenace, uneori chiar invazivă, piciorul-cocoșului se poate dovedi un remediu de calibru, pe care oamenii l-au utilizat de sute de ani. Cercetările moderne au confirmat o bună parte din utilizările străvechi ale plantei, iar astăzi piciorul-cocoșului este considerat benefic pentru articulații, în special în cazuri de gută și reumatism. Aplicată direct pe piele, planta ajută la ameliorarea simptomelor și durerii asociate cu rigiditatea și durerile articulare. Pe de altă parte, piciorul-cocoșului este un ajutor de nădejde în tratarea fibromialgiei, boală cronică ce se caracterizează prin dureri ale mușchilor, spasme musculare, durere și sensibilitate la nivelul gâtului, umerilor, șoldurilor și coloanei vertebrale. Grație compușilor pe care îi conține, piciorul-cocoșului are efect în diminuarea rigidității și durerii, notează healthbenefitstimes.com.

Atenuează ulcerele bucale

Piciorul-cocoșului este un vindecător renumit al migrenelor persistente, administrat sub formă de infuzie, preparată din o linguriță cu plantă la o cană cu apă fierbinte, apoi strecurată, după răcire. De asemenea, de un real folos împotriva ulcerelor bucale și afecțiunilor gingivale este formula obținută din măcinarea părților superioare ale plantei și apoi aplicarea pe zonele afectate. În același timp, planta este de folos și împotriva suferințelor provocate de sciatică, fiind administrată în principal sub formă de tinctură, care se găsește în magazinele cu profil naturist. Ca remediu homeo- pat, piciorul-cocoșului s-a remarcat din cele mai vechi timpuri pentru acțiunea împotriva mai multor tipuri de tulburări toracice, de la reumatism intercostal la probleme generate de contactul prelungit cu frigul sau de efortul fizic îndelungat și intens. Pe de altă parte, piciorul-cocoșului este considerat unul dintre cele mai bune remedii pentru combaterea efectelor adverse ale consumului excesiv de alcool.

Piciorul-cocoșului este considerat un bun remediu pentru vindecarea oricărui tip de durere în zona din jurul inimii

Remediu în cazuri de Zona Zoster

Preparatele pe bază de piciorul-cocoșului s-au dovedit în timp utile pentru vindecarea leucoreei, precum și pentru atenuarea durerilor intense la nivelul ovarului, din timpul menstruației. În plus, ceaiul preparat din frunze proaspete de plantă a fost folosit din timpuri străvechi pentru tratarea tulburărilor gastrointestinale. Una dintre cele mai eficiente direcții de acțiune ale piciorului-cocoșului este cea externă. Planta a fost confirmată de numeroase cercetări ca fiind un remediu în cazuri de zona zoster, în special atunci când apare pe trunchi, precum și împotriva arsurilor și mâncărimilor care se agravează la atingere. De asemenea, piciorul-cocoșului a fost folosit eficient pentru vindecarea mai multor afecțiuni legate de față, de la aparițiile veziculoase până la tremurul buzelor.