Main menu

header

846 9 1de Carmen Ciripoiu şi Adrian Barna

Despre beneficiile uriaşe ale crinului sălbatic galben-portocaliu s-ar putea scrie un adevărat tratat. Folosit din cele mai vechi timpuri de călugării din Tibet, dar şi vindecătorii ruşi, în tratarea reumatismului, a afecţiunilor cardiace, edemelor, bolilor ficatului sau a celor ginecologice, crinul sălbatic a făcut lucruri incredibile şi cu bolnavii suferinzi de tumori. Iar beneficiile acestuia nu se opresc aici…

Diminuează durerile provocate de reumatism

Chiar dacă este destul de puţin cunoscut, savanţii au afirmat despre crinul sălbatic că are incredibile proprietăţi antimicrobiene, hemostatice şi, nu în ultimul rând, antiinflamatoare. Dacă suferiţi de epuizare, leacul care vă pune pe picioare este ceaiul de crin sălbatic. Se opăresc zece flori cu 250 ml apă fierbinte, se lasă la infuzat o oră, apoi se strecoară. Se consumă 50 ml, de trei ori pe zi, în cure de două săptămâni. După o săptămână de pauză, tratamentul se reia. În cazul edemelor, se râşnesc câteva rădăcini uscate de crin sălbatic, iar pulberea obţinută se păstrează la loc întunecat. Se consumă un sfert de linguriţă, de două ori pe zi, împreună cu ceai din crenguţe de vişin. Tot crinul sălbatic este prietenul celor care suferă de reumatism. O floare mare de crin sălbatic, cu tot cu frunze şi tulpină, se amestecă bine cu cinci castane tocate mărunt, două linguri cu flori de soc negru şi flori de tei şi se lasă la infuzat timp de şase ore, în apă fierbinte. Se consumă 50 ml, de trei-patru ori pe zi, în cure de zece zile. După o pauză de cinci zile, cura se poate relua.

Adjuvant în hepatită

Frumosul crin sălbatic este de mare ajutor şi celor care suferă de tumori, caz în care se administrează alături de tratamentul de bază. Se prepară astfel: o lingură cu frunze uscate de crin portocaliu şi turiţă-mare se opăresc cu 500 ml apă fierbinte şi se lasă la infuzat trei ore. Lichidul se strecoară şi se consumă îndulcit. Se administrează 120 ml, în amestec cu o jumătate de linguriţă cu miere, de patru ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. Cura durează două săptămâni. După şapte zile de pauză, tratamentul se poate relua. Dacă suferiţi de hepatită sau de probleme ale vezicii biliare, ajutorul preţios vine tot din partea crinului sălbatic. Se amestecă două linguri cu frunze de crin sălbatic cu frunze de pelin, rădăcină de păpădie şi mătase de porumb. Ingredientele se pun în apă rece, se menţin până la punctul de fierbere, apoi se lasă la infuzat până se răcesc. Ceaiul se consumă în cinci reprize, de-a lungul unei zile. Pentru un efect sporit, adăugaţi în preparat două linguri cu suc de dovleac.

Demachiant din petale

Dacă doriţi ca tenul dumneavoastră să rămână veşnic tânăr, masaţi-vă faţa cu un tonic din flori de crin şi ulei de măsline. Lăsaţi la macerat trei săptămâni, timp în care se agită periodic. Înainte de culcare, spălaţi tenul, apoi tamponaţi cu ulei de crin. Tot din crinul sălbatic puteţi face un demachiant de excepţie. Două linguri cu petale tocate se lasă la macerat timp de şapte zile în 200 ml ţuică, apoi se stoarce prin presare şi se amestecă cu o linguriţă cu suc de lămâie şi două linguri cu glicerină. Se şterge faţa cu acest preparat. Atenţie! Înainte de folosire, o lingură cu loţiune de crin se diluează în patru linguri cu apă fiartă şi răcită.