Main menu

header

823 6 1de Simona Soare Ghișea şi Claudia Mîţoi

Infecția cu Human Papilloma Virus (HPV) este una dintre cele mai întâlnite boli cu transmitere sexuală și reprezintă principalul factor declanșator al cancerului de col uterin. Un ceai din mai multe plante, indicat pentru uz extern, vine în ajutorul celor care se confruntă cu simptomele provocate de acest virus, astfel încât să fie evitate complicațiile. Fitoterapeutul Tiberiu Linguraru (medalion; 0767.575.102; This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.) explică cum acționează fiecare plantă medicinală din remediul său.

„Polovraga, «pe jumătate vrăjitoare», are efect antiseptic şi antiviral”

- În ce constă noutatea acestui remediu fitoterapeutic?

- Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au cunoscut efectele binefăcătoare ale plantelor din compoziția acestui ceai. Din păcate, noi am uitat să-l folosim, bazându-ne pe medicamentele de sinteză din farmacii. Infecția cu virusul HPV nu este nouă. Acest virus există de mii de ani. Dar femeile nu se îmbolnăveau de cancer ca în prezent, tocmai pentru că ele păstrau o igienă strictă cu ajutorul acestor daruri ale naturii. Eu am realizat o combinație a celor mai puternice plante cu efect antiseptic, antiviral și anticancerigen. Am considerat că ceaiul va fi mai eficient în acest mod. Desigur, am ținut cont de criteriul compatibilității, deoarece există și plante care odată combinate au un efect toxic asupra organismului.

- Ce plante medicinale conține și ce efecte au acestea asupra afecțiunii?

- Plantele folosite sunt mărul-lupului, rostopasca, spânzul, tătăneasa neagră, polovraga și sunătoarea. Mărul-lupului a fost folosit dintotdeauna de femei pentru spălături vaginale, pentru dezinfectarea rănilor și pentru arsuri solare, iar rostopasca este o altă plantă cu o puternică acțiune antivirală. Spânzul este cunoscut din vechime pentru proprietățile antivirale și vindecătoare. Plantă dacică, mai puțin cunoscută, tătăneasa neagră conține, în rădăcina sa, principiile active ce pot elimina bacterii, paraziți, chiar și virusuri sau paraziți intestinali. Polovraga reprezintă, de asemenea, o plantă dacică. Denumirea acesteia provine din limba dacă, „polo vraga” însemnând „pe jumătate vrăjitoare”. Este antivirală, antibacteriană și anticancerigenă. O altă plantă foarte cunoscută, ce abundă în uleiuri esențiale cu efect emolient și astringent, este sunătoarea. Aceasta conține metale organice, mai ales aur și argint organic, cu proprietăți antiseptice și vindecătoare.

„La câmpie se utilizează mărul-lupului şi spânzul, iar la munte, rădăcina de tătăneasă neagră”

823 6 2- De unde vă procurați plantele care intră în compoziția acestui ceai?

- Acest ceai este o combinație de plante din mai multe zone. Oamenii din zona de câmpie au folosit, de-a lungul timpului, mărul-lupului și spânzul. Cei din zona de munte au utilizat rădăcina de tătăneasă neagră și polovraga. Fiecare a beneficiat de efectele terapeutice ale remediior aflate în arealul lor. Am considerat că putem realiza acest produs cu efect benefic sporit, datorită sinergiei plantelor. Unele plante sunt recoltate din zone mai joase, de deal și de câmpie, iar altele din zona de munte, de la cote înalte, unde nu există sursă de poluare. Uscarea plantelor începe la maximum două ore după ce sunt culese, în deshidrator. Doar astfel se pot păstra în proporție de 100% principiile active ale plantei. Dacă trec mai multe zile de la recoltare cu transportul, depozitarea în silozuri și apoi uscarea, plantele pierd 80% dintre principiile active. Desigur, nu avem o producție mare. Totul este realizat manual, fiind implicate mai multe familii.

- Cum se prepară ceaiul, pentru un efect terapeutic maxim?

- Se prepară sub formă de infuzie. Se lasă cel puțin zece minute ceainicul acoperit, pentru a se transfera principiile active ale plantelor în ceai. Se pune o lingură cu plante la un litru de apă.

„Curăță în profunzime mucoasa vaginală”

- Cum se administrează preparatul fitoterapeutic?

- Acest ceai este destinat pentru uz extern. Poate fi folosit și rece. Pentru spălături, se administrează o singură dată pe zi, dimineața sau seara. După spălarea vaginală, recomand să se administreze un badijonaj cu glicerină boraxată. Dacă există virusuri și alți microbi în mucoasa vaginală, ceaiul va curăța în profunzime această mucoasă. Pentru a înlătura senzația de uscăciune vaginală, trebuie aplicată glicerină boraxată. Desigur, flora vaginală se reface foarte repede într-un mediu curat, fără virusuri care să pună în pericol sănătatea.

- Este de durată rezultatul tratamentului?

- Pacienții noștri sunt uimiți de calitățile terapeutice ale ceaiului, mai ales în cazurile de infecție cu HPV. Acest ceai pentru spălături vaginale tratează cu succes infecția cu HPV, prin efectul sterilizant, dacă este folosit zilnic, timp de o lună. Am avut foarte multe cazuri de femei care s-au întors după o anumită perioadă de timp să ne spună că virusul a reapărut. Nu vreau să intru în intimitatea partenerilor, dar este necesar să explic acest fenomen.

„Partenerul va respecta perioada de igienă zilnică”

- Cu alte cuvinte, pentru ca tratamentul să fie un succes, şi bărbatul trebuie să folosească acest ceai…

- Este zadarnic efortul de a steriliza mediul vaginal infectat cu HPV sau alți microbi, atât timp cât soțul sau partenerul nu face și el același lucru. Organul sexual bărbătesc nu este un mediu propice pentru dezvoltarea în exces a tipurilor de virus HPV, astfel că, pentru bărbat, virusurile nu produc un efect deranjant. Dar nici nu dispar de la sine, putând totuși să se înmulțească și să devină sursă veșnică de infectare a partenerei. Vaginul este un mediu umed, anaerob, cu temperatură constantă, deci este perfect pentru dezvoltarea acestor tipuri de virus. Dacă nu respectă și partenerul exact aceeași perioadă de igienă zilnică cu ceai, dispariția totală a virusurilor de la nivel vaginal devine mitul lui Sisif. Astfel, succesul tratamentului poate fi garantat doar dacă nu intervin factori externi.

- Remediul terapeutic poate fi folosit și de persoanele care au cancer de col uterin?

- Ceaiul poate fi de ajutor și în cazul afecțiunilor neoplazice și nu interacționează cu tratamentele medicale oncologice. Totuși, recomand testul Papanicolau tuturor femeilor, cel puțin o dată la doi ani. Este foarte ușor să eliminăm niște virusuri sau microorganisme nespecifice și să prevenim apariția cancerului, dar este foarte greu de tratat o afecțiune neoplazică deja existentă.

„Recomand testul Papanicolau tuturor femeilor, cel puțin o dată la doi ani“

Ceaiul nu reprezintă un impediment în administrarea tratamentelor prescrise de medic și nu interacționează cu acestea

„Indicat şi în rănile pe col uterin“

- În ce alte afecțiuni mai poate fi administrat ceaiul?

- Această igienă zilnică cu ceai este folositoare și în cazul rănilor pe col uterin. Rănile au apărut tocmai din cauza unor paraziți sau a unor virusuri periculoase. Spălând și dezinfectând zona respectivă, o dată pe zi, sunt îndepărtate cauzele care au produs acea iritație sau rană și ea se vindecă singură. Oricum, igiena zilnică a femeii în zonele intime este obligatorie. Spălarea cu ceai nu este complicată și nu diferă de spălarea cu apă. Desigur, poate fi folosit și un irigator. Ceaiul are un efect astringent și vindecător, în cazul ulcerului varicos, și un efect cicatrizant, în cazul eczemelor. În lupta contra eczemelor, poate fi aplicat pe piele, de trei ori pe zi. În cazul ulcerului varicos, se umezește un tifon sau o pânză și se învelește piciorul pe toată zona afectată, timp de o oră. Procedura se poate repeta dimineața și seara.

- În urma administrării acestui ceai, ce efecte adverse pot apărea?

- Singurul efect secundar este uscăciunea vaginală, care se manifestă doar în cazul unei flore vaginale supraîncărcate cu virusuri și microorganisme nespecifice. Dar, așa cum am spus, acesta este un efect de scurtă durată și se combate prin badijonaj local cu glicerină boraxată.