Main menu

header

de Ana Trifan

Armurariul, denumit popular şi ciulinul laptelui sau ciulinul Mariei, este o plantă ţepoasă, pe care o găsim la noi în ţară pe dealuri şi pe terenuri pietroase. Există, de asemenea, culturi de armurariu, deoarece silimarina, unul dintre componentele sale de bază, este foarte utilizată în medicină, cu efecte dovedite.

Protector pentru rinichi şi pentru creier
Fructele au culoare brun-cenuşie şi se recoltează în luna septembrie. Armurariul are proprietatea de a fi hepatoprotector, hepatoregenerator, tonic, dar stimulează şi lactaţia şi creşte tensiunea arterială. Această plantă este folosită în medicina naturistă din Europa încă din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Istoricii o consemnează ca fiind folosită pentru stimularea secreţiei biliare. În 1597, celebrul botanist Gerard menţiona că armurariul era de mare ajutor în problemele de ficat sau de bilă. În 1650, naturistul englez Nicholas Cuelpeper spunea cât de folositoare era planta în remedierea tuturor problemelor ficatului. Oamenii de ştiinţă germani au fost însă cei care au descoperit silimarina, compusul care are calităţi extraordinare în refacerea ficatului şi în protecţia celulelor hepatice. Armurariul este, de asemenea, un bun protector pentru rinichi şi pentru creier, deoarece ajută la eliminarea de toxinelor chimice.

Păstrează sângele curat
Armurariul menţine funcţiile de bază ale ficatului, păstrând astfel curat sângele din sistemul vascular, ceea ce are efect asupra sănătăţii întregului corp. Armurariul este utilizat pentru o mulţime de afecţiuni, cum ar fi: tratarea alcoolismului (curăţă ficatul), pentru stimularea apetitului, pentru reducerea tensiunii arteriale, în tratarea holerei, depresiei, epilepsiei, a depozitelor de grăsime, hemoragiei, hepatitei, indigestiei, congestiei renale, congestiei hepatice, otrăvirii, radiaţiei, muşcăturii de şarpe, anemiei, bolii de piele. De asemenea, reduce cantitatea de sânge menstrual şi depozitele de grăsime.

Învinge dependenţa de alcool
Armurariul este de folos în detoxifierea ficatului, care, de cele mai multe ori, este afectat de consumul regulat de alcool. Asigură, de asemenea, o calmare nervoasă, ce îl ajută pe bolnav să scape de obsesia pe care o are pentru alcool şi să reducă problemele de coordonare a corpului, precum şi tremurul mâinilor. Pentru cei care suferă de alcoolism se recomandă o cură de câte cel puţin trei săptămâni, cu pauze de 14 zile între ele. Se beau patru căni cu ceai de armurariu pe zi.

Antidot pentru intoxicaţii
Armurariul este o plantă de tradiţie ca antidot în cazul în care aţi mâncat, din greşeală, ciuperci otrăvitoare. Această plantă-minune contracarează orice efect toxic al acestor ciuperci dacă beţi infuzie la cel mult zece minute de la momentul în care aţi mâncat ciupercile. Dacă îl luaţi în interval de 24 de ore de la ingerarea ciupercilor, efectul lui nu mai este atât de puternic, însă va reduce semnificativ afectarea ficatului şi riscul de deces.
Consumaţi infuzie de armurariu şi în caz de iradiere sau de intoxicaţii cu metanol, metale grele etc. Beţi zilnic trei căni cu infuzie de armurariu pe zi timp de o săptămână.

Hepatitele şi-au găsit „naşul”!
Silimarina din armurariu este de mare ajutor în hepatitele de tip A, B şi C. Numeroase studii efectuate în clinici de specialitate au arătat că această substanţă favorizează regenerarea celulelor hepatice şi capacitatea de autoapărare a ficatului împotriva toxinelor. Se consumă patru, până la şase căni cu infuzie pe zi timp de trei săptămâni, după care se ia o pauză de 14 zile. Se continuă cu pulbere de armurariu, din care se consumă patru linguriţe pe zi.
În insuficienţa hepatică, icter sau suprasolicitări ale ficatului, armurariul stimulează activitatea celulelor hepatice, împiedică procesul de acumulare a toxinelor. Se beau zilnic două-trei căni cu infuzie de armurariu în cure de câte două săptămâni, cu pauze de 7 zile între ele.
Consumul de infuzie şi pulbere de armurariu ajută şi în cirozele hepatice, împiedicând fibrozarea ficatului şi stimulând regenerarea acestuia. Consumaţi câte patru linguriţe cu pulbere de armurariu pe zi.

Previne efectele adverse ale medicamentelor
Unul dintre cele mai periculoase efecte ale medicinei moderne este faptul că multe dintre medicamente afectează ficatul. Unele dintre acestea pot cauza creşteri anormale ale acumulărilor de grăsimi în ficat sau pot provoca distrugeri ale celulelor hepatice, încât se ajunge chiar la deces. Atunci când trebuie să luaţi medicamente ce vă afectează ficatul nu ezitaţi să faceţi şi o cură cu armurariu. Silimarina pe care o conţine accelereză sinteza proteinelor făcută de celulele ficatului. Stimulează, de asemenea, producerea de SOD, un foarte puternic radical liber.

Preparate

Fructele de armurariu se pot consuma sub formă de infuzie, pulbere sau tinctură. De asemenea, în magazinele de produse naturiste şi în farmacii, veţi găsi ceaiuri, dar şi pastile pe armurariu sau silimarină. Pentru infuzie se toarnă o cană cu apă fierbinte peste una-două  linguriţe cu fructe uscate. Se lasă jumătate de oră acoperit, după care se bea.
Cel mai indicat însă este consumul de pulbere de armurariu. Se macină fructele uscate în râşniţa de cafea, după care se dau printr-o sită. E preferabil să le măcinaţi cu puţin timp înainte de a le consuma, ca să nu-şi piardă din proprietăţi. Pulberea se ţine sub limbă 10-15 minute, după care se înghite cu apă.
Dacă doriţi să vă preparaţi tinctura de armurariu în casă, puneţi într-un borcan 20 de linguri cu pulbere, adăugaţi alcool de 50 de grade cât să le cuprindă şi amestecaţi până se omogenizează. Se închide ermetic borcanul şi se lasă la macerat două sptămâni. Se strecoară şi se consumă câte o linguriţă de patru ori pe zi.