Main menu

header

804 8 2de Carmen Ciripoiu şi Daniel Şuta

De secole, păpădia este cunoscută drept planta cu cel mai puternic efect detoxifiant. În plus, datorită principiilor sale amare, tonifică ficatul obosit, stimulează activitatea rinichilor şi a intestinelor și este de ajutor în toate afecţiunile în care există dereglări glandulare.

Decoctul reglează eficient glanda tiroidă

Pentru a elimina toxinele și a îmbunătăți semnificativ funcția ficatului și a rinichilor, preparați infuzie de păpădie. Puneți două lingurițe cu plantă uscată în 250 ml apă și lăsați să dea în clocot. Luați vasul de pe foc și lăsați la infuzat cinci minute. Strecurați și, pentru un gust mai bun, puteți adăuga o linguriță cu miere. Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineața și cealaltă seara, pe stomacul gol. Cura durează trei săptămâni. În cazul în care aveți dereglări la glanda tiroidă, dar și pentru normalizarea circulației sângelui, folosiți decoctul. Puneți la fiert în 300 ml apă două lingurițe cu rădăcină de păpădie uscată. Lăsați să fiarbă un sfert de oră, completând apa care se evaporă. Filtrați și puneți la frigider. Se administrează două linguri pe zi, înainte de masă, în cure de trei săptămâni. Tratamentul este bun adjuvant și în ciroza hepatică.

Extractul fluid, indicat în bronșită cronică

Împotriva bolilor intestinale și a bronșitei cronice este util extractul fluid de păpădie și hrean. 100 g rădăcină de păpădie se pune la fiert într-un litru de apă. Se lasă să fiarbă până ce apa scade la jumătate, apoi se adaugă hreanul. Se răcește, se filtrează și se introduce la frigider pentru maximum cinci zile. Se consumă 60 ml de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Pentru a stimula diureza și a reduce nivelul de zahăr din sânge, amestecați 15 g rădăcină uscată de păpădie cu 30 g rădăcină uscată de cicoare și 15 g boabe de ienupăr și puneți la fiert într-un litru de apă. Lăsați să fiarbă un sfert de oră și strecurați. Administrați 30 ml preparat, de trei ori pe zi. Tratamentul este util și împotriva pietrelor la ficat sau la rinichi.