Main menu

header

770 8 3de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Utilizat des în bucătăria mexicană, ardeiul de tip jalapeno, rudă cu cel iute binecunoscut în Europa, are o mulțime de proprietăți și de substanțe care contribuie la buna funcționare a organismului.

Luptă cu radicalii liberi

Plini de substanțe nutritive, jalapeno sunt mici, picanți și dau o savoare deosebită oricărui preparat. Ardeiul are puține calorii, dar foarte multe vitamine (A, B, C, K), minerale și folați. Totodată, jalapeno aduce organismului fibre, ceea ce înseamnă că un consum moderat al acestui ardei detoxifică și susține buna funcționare a digestiei. Totodată, prin conținutul de vitamina C, jalapeno diminuează semnificativ efectele radicalilor liberi asupra organismului. Unul dintre compușii cei mai importanți ai jalapeno este capsaicina, un alcaloid care dă iuțeala caracteristică acestui tip de ardei. Substanța susține scăderea în greutate, stimulează metabolismul, accelerează arderea grăsimilor și suprimă apetitul. În același timp, o serie de studii promițătoare au pus capsaicina în legătură cu proprietatea de a anihila celulele tumorale în zeci de tipuri diferite de cancer, fără a afecta celulele sănătoase din jur.

Ameliorează durerea provocată de artrita reumatoidă

Capsaicina din jalapeno este creditată cu proprietatea de a calma durerile atunci când este utilizată pentru afecțiuni externe, cum sunt cele de origine inflamatorie. Potrivit rezultatelor unor studii, capsaicina poate reduce cu 57% nivelul durerii provocate de artrita reumatoidă. Substanța calmează suferința prin blocarea temporară a receptorilor de durere din zona în care se aplică. În plus, prin proprietățile sale antibacteriene, jalapeno este eficient și împotriva amigdalitei streptococice.

Reduce efectele medicamentelor în exces

Jalapeno a demonstrat capacitatea de a combate bacteria H.pylori, care provoacă ulcerul, fiind astfel demontat mitul potrivit căruia iuțeala acestui ardei poate genera probleme de stomac. Dimpotrivă, capsaicina din jalapeno reglează nivelul de acid gastric, îmbunătățește fluxul sangvin și protejează stomacul de agravarea ulcerelor în stare incipientă. În plus, acest tip de ardei reduce efectele medicamentelor în exces asupra sistemului digestiv.

Jalapeno contribuie la sănătatea inimii, prin scăderea nivelului de colesterol din sânge

Jalapeno umpluţi cu bacon şi brânză

Ingrediente: 12 ardei jalapeno proaspeţi, 230 g cremă de brânză, la temperatura camerei, 300 g brânză cheddar sau caşcaval, 1 căţel de usturoi tocat, 1/2 linguriță cu paprika afumată, 12 felii de bacon, tăiate în jumătăţi.

Mod de preparare: se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius. Se ia o tavă mare şi se tapetează cu hârtie de copt, iar deasupra se pune un grătar pentru copt. Ardeii se taie în jumătăţi pe lungime şi se curăţă de seminţe şi de membranele din mijloc. Cu un mixer de mână sau de bucătărie se amestecă crema de brânză, brânza cheddar, usturoiul şi paprika afumată până când se obţine o compoziţie omogenă. Se condimentează cu sare după gust şi se umplu în mod egal cele 24 de jumătăţi de ardei. Se ia fiecare jumătate de jalapeno şi se înveleşte în câte o jumătate de felie de bacon, apoi se fixează cu o scobitoare. Se pun jalapeno pe grătar şi se introduc la cuptor pentru 25 de minute, până când baconul devine suficient de crocant. Se servesc calzi.