Main menu

header

744 6 1de Carmen Ciripoiu şi Nicoleta Gheorghe

Cu 1.000 de ani în urmă, primul care s-a apucat să studieze efectele năpraznicului a fost Sfântul Robert, iar cercetările sale au scos la iveală faptul că această plantă poate reda tinerețea și puterea, vindecă tumorile și este un prieten de nădejde al spiritului. Ce ajutor de neprețuit puteți primi de la năpraznic, aflați în rândurile de mai jos.

Adjuvant în fibrom uterin și chisturi ovariene

Numeroase studii și cercetări de laborator au scos la iveală faptul că năpraznicul este deținătorul unui oligoelement destul de rar întâlnit la plante, și anume germaniu, care are un puternic rol de stimulare a oxigenării celulare. În acest sens, planta este cotată drept unul dintre cei mai buni adjuvanți în tratarea fibromului uterin, a chisturilor ovariene și tumorilor benigne. În acest sens, se recomandă cure de minimum trei luni, perioadă în care se consumă șase comprimate de năpraznic pe zi (tabletele se achiziționează de la plafar). La rândul său, ceaiul de năpraznic reușește să combată în cel mai scurt timp efectele iradierii, de aceea este indicat și persoanelor care au pielea afectată de expunerea prelungită la soare. În aceste condiții, se administrează un litru de infuzie combinată pe zi, obținută astfel: două linguri cu frunze și flori uscate măcinate doar puțin, se lasă de dimineață până seara în 250 ml apă. Ulterior, se filtrează. Planta rămasă se mai opărește o dată cu o cană cu apă, se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se combină cele două licori. Pentru efect maximum, infuzia se consumă cu înghițituri mici.

Previne apariția problemelor specifice diabetului

Fitoterapeuții spun despre aceeași infuzie combinată de năpraznic că reușește să le fie de ajutor și bolnavilor de diabet, în sensul că mărește diureza și, datorită efectului său antioxidant, previne și apariția problemelor vasculare care pot apărea ca urmare a acestei boli. Se recomandă două-trei căni pe zi. Tratamentul durează o lună și este urmat de două săptămâni de pauză. Colita de fermentație are în infuzia combinată de năpraznic un ajutor prețios. Drept urmare, se recomandă consumul unui litru de preparat pe zi. Împotriva dizenteriei, se asociază consumul de infuzie combinată de năpraznic (un litru pe zi) cu două lingurițe pe zi cu pulbere de scoarță de stejar. Întrucât ajută la coagularea sângelui, infuzia de năpraznic este utilă și în cazul hemoragiilor interne sau a ulcerelor hemoragice.

Vinul are proprietăţi afrodiziace

Puternic stimulator hormonal, efectele năpraznicului se văd în timp. De aceea, se recomandă comprimatele de năpraznic, patru-opt pe zi, în cure de trei luni, urmate de două săptămâni de pauză. Efecte afrodiziace și antidepresive, atât la femei, cât și la bărbați are vinul de năpraznic. Acesta se obține astfel: se pun 20 de linguri cu plantă uscată și mărunțită într-un litru de vin roșu. Se lasă timp de două săptămâni la macerat, apoi se filtrează. Se administrează trei linguri pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă. Împotriva sterilității la femei, este binevenită cura cu infuzia combinată, din care se consumă 200 ml, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Doamnele care suferă de tulburări ale ciclului menstrual, fie că e vorba despre sângerări prelungite, fie despre amenoree, trebuie să consume două-trei lingurițe cu pulbere de năpraznic pe zi. Tratamentul durează 28 de zile și după două săptămâni de pauză, dacă este nevoie, se poate relua.

„Medicament” portughez împotriva cancerului

În numeroase zone din Portugalia, dar și din Spania, unde planta se găsește din belșug, s-au înregistrat multe vindecări de-a dreptul miraculoase de cancer. Ca remediu tradițional, se recomandă consumul dimineața a unei lingurițe cu vârf cu pulbere de plantă, care se amestecă bine cu un gălbenuș crud. De asemenea, pe parcursul zilei, se mai consumă încă de trei ori o linguriță cu pulbere de plantă, pe stomacul gol. Tratamentul durează un an, perioadă în care se exclude carnea și se consumă foarte multe crudități. Fitoterapeuții spun că, în cazul cancerului intestinal, cea mai bună este infuzia combinată, din care se consumă un litru pe zi, în mai multe reprize. Tratamentul durează 10-12 săptămâni și se poate relua după trei săptămâni de pauză. De asemenea, tratamentul este de mare ajutor și pentru vindecarea cancerului vezicii urinare, dar și a celui de prostată. În cazul cancerului bucal, se mai face suplimentar și gargară de trei ori pe zi, timp de cinci minute, cu infuzie combinată de năpraznic. De asemenea, împotriva cancerului de piele se pun cataplasme obținute din trei-cinci linguri cu pulbere de plantă, amestecată cu apă călduță. Planta se așază pe un tifon subțire, apoi se pune pe locul cu probleme. Se păstrează două ore, după care se lasă să se usuce fără a se șterge.

PONT. Pentru prepararea licorilor din năpraznic nu se folosește apă de la robinet, ci doar apă plată sau apă de izvor, care nu este mai veche de 48 de ore.

Pentru a prepara pulberea de năpraznic, mărunțiți cât puteți de bine cu râșnița electrică planta uscată, apoi o mai cerneți o dată cu sita pentru făină

Tinctura dă şah mat leucemiei

Totodată, specialiștii în fitoterapie spun că năpraznicul inhibă multiplicarea virușilor în mod direct și astfel este prevenită și infectarea celulelor sănătoase. În acest sens, se recomandă administrarea zilnică a patru-șase comprimate cu plantă, în cure de o lună. În caz de afte și stomatite, se clătește gura de trei ori pe zi, în cure de maximum cinci minute, cu infuzie combinată de năpraznic. Preparatul are efecte cicatrizante, antiinflamatoare și calmează senzația de durere și usturime. Dacă vă curge sânge din nas, puneți într-o cană infuzie de năpraznic și amestecați cu o linguriță cu sare. Din acest preparat, se pune puțin în nas, folosind o pipetă. În cazul hemoroizilor se fac băi de șezut cu decoct combinat de plantă (se adaugă un litru din acest preparat la cinci litri de apă). Împotriva leucemiei, se recomandă tinctură de năpraznic, o lingură de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Deși nu există contraindicații sau reacții toxice dovedite, este recomandată evitarea preparatelor din năpraznic în timpul sarcinii și a perioadei de alăptare. De asemenea, planta trebuie evitată de bărbații care suferă de afecțiuni ale prostatei.