Main menu

header

de Elena Şerban

De la această plantă, cunoscută sub numele ştiinţific de Carum carvi, se utilizează seminţele atât în scop medicinal, cât şi alimentar. E foarte probabil să fi văzut pe diverse produse de patiserie acele mici seminţe lunguieţe, uşor maronii. Acelea sunt seminţele de chimen.

Activează producerea sucului gastric
Ingredientele active ale seminţelor de chimen sunt uleiurile volatile, dintre care cel mai important este carvonul. Acesta acţionează mai ales asupra tractului gastrointestinal, stimulând producerea sucului gastric şi calmând instestinele. Un alt avantaj al utilizării preparatelor pe bază de chimen este acela că opreşte înmulţirea bacteriilor nocive.
Dacă aveţi probleme şi vă balonaţi sau aveţi flatulenţă (gaze la stomac) este indicat să beţi un ceai de seminţe de chimen. Acesta se prepară dacă turnaţi o cană cu apă fiartă peste două linguriţe cu chimen pisat foarte bine în prealabil. După un sfert de oră de infuzare, strecuraţi foarte bine, şi apoi beţi licoarea. Este de preferat să o înghiţiţi înainte de masă.
Tot pentru o digestie mai uşoară mâncaţi alimentele preferate (salate, fripturi, sosuri etc.), peste care aţi presărat seminţe de chimen.

Îndepărtează colicii sugarilor
Chimenul este de mare ajutor şi în cazul bebeluşilor. Astfel, pentru a calma colicii sugarilor, puneţi-le pe burtică săculeţi cu chimen încălziţi în prealabil în apă fierbinte. Când săculeţul este suportabil ca temperatură, puneţi-l pe abdomenul micuţilor, care se vor calma în câteva minute ca prin minune. Procedura trebuie repetată de câteva ori pe zi. Pentru a fi siguri că efectul este cel dorit, trebuie să schimbaţi seminţele din săculeţ măcar o dată pe săptămână. Alte avantaje ale consumului de chimen: favorizează lactaţia, de aceea este indicat în alimentaţia lăuzelor. Dacă nu este acceptat ca atare, se poate utiliza ceaiul, preparat după reţeta precizată mai sus.
De asemenea, mestecatul seminţelor combate mirosul neplăcut al gurii (halena).
Sfat!Folosiţi seminţe de chimen dintr-o sursă sigură (din comerţ ar fi de preferat), nu de la diverse persoane de pe stradă, care vă pot vinde seminţe asemănătoare ca aspect, dar diferite (chiar toxice) ca efecte.

Bun şi la cosmetică

Cu decoctul de chimen (aceleaşi ingrediente ca la ceai, dar se fierbe, nu se infuzează) se spală părul contra bubelor, mătreţii sau pur şi simplu pentru strălucire.
Ceaiul de chimen uşor încălzit poate fi folosit în fiecare seară pe post de loţiune tonică. Tenul dumneavoastră va fi frumos şi catifelat.