Main menu

header

725 9 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Peste 1.000 de boli vindecate de un singur fir. Așa ar putea fi descris, în doar câteva cuvinte, usturoiul verde sau usturoiul dintâiul, așa cum este numit de bătrânii satelor, un medicament de excepție folosit din cele mai vechi timpuri.

Reglează secreţia de estrogen şi de testosteron

Combinație unică dintre clorofilă și compuși pe bază de sulf, usturoiul verde conține cantități impresionante de vitamina C, vitaminele B1, B2, B9, potasiu, calciu și fier, dar și ulei volatil care îi dau mirosul specific și fitohormoni (ce, odată ajunși în organismul uman, reglează secreția de estrogen și de testosteron). Nu în ultimul rând, usturoiul verde are în compoziție acizi organici despre care specialiștii spun că au acțiune antitumorală puternică, inhibând dezvoltarea celulelor maligne pe de o parte, iar pe de altă parte, împiedicând apariția mutațiilor la celulele sănătoase.

Prietenul perfect în caz de ameţeli

Specialiștii în fitoterapie recomandă usturoiul ca leac extraordinar pentru scăderea tensiunii. În acest sens, câteva fire de usturoi verde se spală foarte bine, apoi se introduc în blender. Compoziția obținută se amestecă cu 200 ml alcool și se lasă la macerat șapte zile. Ulterior, se strecoară prin tifon. Câteva fire de mentă verde se infuzează în 100 ml apă clocotită, iar preparatul obținut se strecoară și se toarnă peste macerat. Se depozitează totul în sticle de culoare închisă și se pune la rece. Se administrează zece picături, la o oră după mesele principale. Cura durează zece zile și se poate relua după o lună de pauză. Tinctura are efecte pozitive și în caz de amețeli și de slăbiciuni. Contra bolilor respiratorii, usturoiul verde se administrează sub formă de salată, de două ori pe zi, în cure de o lună, întrucât are rolul de a calma tusea și de a ușura respirația. În plus, usturoiul verde distruge majoritatea germenilor care produc infecțiile respiratorii recidivante.

Eficient pentru glandele cortico-suprarenale

Tot usturoiul cel dintâi este cel care ajută la reglarea și creșterea sistemului imunitar și, astfel, ține alergia departe, fiind eficient și pentru buna funcționare a glandelor cortico-suprarenale. În acest sens, se recomandă să consumați câteva fire de usturoi verde proaspăt, zilnic. Nici virozele respiratorii nu rezistă în fața puterii usturoiului verde. Și pentru că acestea sunt tot mai frecvente la apariția primăverii, se recomandă consumul a patru-cinci fire de usturoi zilnic și când răceala s-a instalat, dar și pentru prevenție. Ateroscleroza va deveni o simplă amintire dacă veți apela la cura cu usturoi. Studiile au demonstrat, de altfel, că, odată ce veți începe să consumați o legătură de usturoi verde pe zi, veți avea mai puține depuneri de colesterol în artere, iar în final va scădea și acesta.

Usturoiul verde se consumă cu prudenţă de bolnavii de gastrită, colită de fermentaţie şi de cei cu indigestii frecvente

Tonic al sistemului nervos

Aveți insomnii? Astenia de primăvară a pus stăpânire pe dumneavoastră? Usturoiul verde vine urgent în ajutor. În acest sens, se iau câteva fire groase de usturoi și se îndepărtează frunzele verzi. Căpățânile albe se spală foarte bine, apoi se pisează și se amestecă bine cu 400 ml apă plată și patru linguri cu miere. Compoziția se fierbe până când observați că scade la jumătate, apoi se strecoară. Se recomandă consumul unei lingurițe înainte de mesele principale. Cura durează o săptămână. După două luni de pauză, tratamentul se poate relua. Oamenii de știință susțin că persoanele care consumă usturoi verde zilnic au un risc mult mai diminuat de a dezvolta cancer de colon sau de stomac.