Main menu

header

715 9 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Varietate de ceapă cu puternice proprietăți anticancerigene, șalota este renumită și pentru o mulțime de alte beneficii pentru sănătate.

Reduce riscul de cancer

Șalota conține în primul rând vitamine foarte importante, printre care A și C, precum și antioxidanți puternici. Utilizată frecvent în medicina ayurvedică, această legumă poate vindeca atât bolile interne, cât şi pe cele externe. Acțiunea farmacologică a șalotei se extinde de la buna funcționare a inimii la ameliorarea crampelor musculare. Potrivit cercetărilor publicate în revista „Asian Pacific”, extractele de șalotă pot contribui la încetinirea creşterii celulelor canceroase. Leguma a demonstrat capacitatea de a induce moartea acestor celule, cu accent pe reducerea riscului de cancer de sân, gastric şi de colon.

Scade tensiunea arterială

Antioxidanţii din șalotă sunt eficienți în scăderea tensiunii arteriale şi protejarea sistemului cardiovascular. De asemenea, șalota îmbunătăţește circulaţia sangvină şi dilată vasele de sânge, prevenind astfel ateroscleroza. Prin proprietatea de a combate inflamațiile, consumul de șalotă reduce riscul de infarct miocardic şi accident vascular cerebral. De asemenea, potrivit unor studii recente, șalota este în strânsă legătură cu creșterea densității osoase. Cercetări riguroase au dus la observația că femeile în vârstă care consumă acest tip de ceapă în mod regulat pot reduce riscul de fractură de şold cu peste 20%.

Controlează nivelul de zahăr din sânge

Potrivit specialiștilor, șalota are capacitatea de a acționa ca un antialergic. Beneficiile legumei pe această direcție includ acțiune antihistaminică, antiinflamatorie şi antioxidantă. Cercetătorii au descoperit că atunci când extractul de ceapă a fost administrat animalelor de laborator, acestora li s-au redus reacțiile alergice. Totodată, șalota este creditată cu capacitatea de a ajuta la controlul nivelului de zahăr din sânge, având proprietăți antidiabetice naturale. Potrivit cercetărilor de la Universitatea din Michigan, consumul acestui tip de ceapă în mod regulat poate contribui la inversarea diabetului zaharat. Alte beneficii ale salotei includ capacitatea de a curăţa toxinele hepatice, prin îmbunătăţirea circulaţiei şi stimularea detoxificării. Șalota ajută la curăţarea naturală a ficatului prin reducerea inflamaţiei, scăderea stresului oxidativ şi promovarea eliminării substanţelor nocive şi a toxinelor din organism.

La fel ca usturoiul, șalota produce reacţii biochimice care pot ajuta la combaterea viruşilor

Somon cu lime şi şalotă

715 9 2Ingrediente: 350 g file somon (cu piele), 2 lime stoarse, 2 bucăţi mici de ghimbir, 4 linguri cu ulei de măsline, 1 șalotă tocată, sare.

Mod de preparare: se sotează șalota şi ghimbirul ras în ulei de măsline, la foc mediu, timp de cinci minute, până când devine aurie. Se adaugă sucul de lime şi se mai găteşte un minut. Se scoate pe un șervet șalota, iar în uleiul rămas se pune fileul de somon şi se lasă timp de șapte minute, întorcându-l o dată. Se serveşte cu bucățile de șalotă rumenite deasupra.