Main menu

header

702 9 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Originară din sud-estul Africii, gheara-diavolului a fost folosită de mii de ani la tratarea articulaţiilor blocate de reumatism, la alungarea durerilor de cap şi a nevralgiilor.

Luptă cu ateroscleroza

Denumirea plantei provine de la fructul neobişnuit, care este acoperit de o coajă lemnoasă cu doi spini lungi şi două rânduri de ţepi, care arată ca o gheară în miniatură. Cel mai indicat mod de administrare a plantei, la recomandarea și sub supravegherea specialistului, sunt capsulele. Tratamentul cu capsule de gheara-diavolului poate preveni ateroscleroza, dacă este administrat într-o cură de o lună şi jumătate. O serie de studii clinice au demonstrat importanţa ghearei-diavolului prin descoperirea, în compoziţia plantei, a substanţelor cu rol antiinflamator şi antinevralgic. Pacienţii supuşi testelor sufereau de osteoartrită, reumatism şi de alte afecţiuni articulare, iar în urma tratamentelor au prezentat îmbunătăţiri la nivelul muscular şi osteoarticular, durerile calmându-se sau chiar dispărând definitiv. S-a mai demonstrat şi faptul că planta are un puternic efect antioxidant, care încetineşte sau chiar stopează, în unele cazuri, procesele degenerative de la nivelul articulaţiilor.

Antiinflamator natural după extracţiile dentare

Persoanele care suferă de afecţiuni grave ale ficatului, precum hepatita B sau C, se pot trata cu gheara-diavolului, întrucât planta are capacitatea de a încetini procesele de distrugere a celulelor hepatice şi, totodată, de a preveni ciroza, gheara-diavolului fiind administrată în general în cure de două luni, câte patru capsule zilnic. Iar datorită efectului său antioxidant, planta ajută la preîntâmpinarea depunerilor de colesterol pe pereţii vaselor de sânge. De asemenea, persoanele cu dureri menstruale îşi pot găsi un aliat de nădejde în gheara-diavolului, deoarece conţine două substanţe care au o puternică acţiune antiinflamatoare, antispastică şi sedativă. Luând zilnic patru capsule, în timpul menstrelor, puteţi să combateţi crampele abdominale, durerile de ovare sau de cap. Un alt segment pe care planta acționează cu succes este cel al afecțiunilor dentare. Gheara-diavolului este eficientă în alungarea durerilor de dinţi. La nevoie, se ingerează patru-şase pastile pe zi, dar nu mai mult de cinci zile consecutiv. Acestea se pot administra ca antiinflamator şi după extracţiile dentare sau după tratamentele stomatologice, iar pe lângă combaterea durerii, ajută şi la întărirea smalţului, prevenind astfel apariţia cariilor.

Gheara-diavolului este un bun adjuvant în entorse, în luxaţii şi în fracturi. Mod de administrare: câte patru capsule cu plantă pe zi, în cure de maximum două luni

Îmbunătăţeşte secreţia pancreasului

Tulburările procesului de digestie, precum indigestia, dispepsia sau balonările, pot fi tratate cu succes cu ajutorul acestei plante. Odată ingerate capsulele cu extract, acestea stimulează cantitatea de sucuri gastrice şi de bilă şi îmbunătăţesc mişcările tubului digestiv. În acest sens, potrivit literaturii de specialitate, se recomandă câte o capsulă cu 15 minute înainte de mesele principale. Bolnavii de diabet pot urma şi ei un tratament cu gheara-diavolului, la recomandarea medicului specialist, deoarece planta îi va ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge şi la stimularea secreţiei pancreasului.