Main menu

header

cotnari wide

681 8 1de Carmen Ciripoiu şi Raluca Ogaru

Parafrazând un vechi proverb românesc, nu doar dragostea trece prin stomac, ci și… stresul. Drept urmare, atunci când sunteți neliniștiți, vă puteți trezi dintr-o dată cu probleme la nivelul tranzitului intestinal, dureri, crampe, balonări, simptome care anunță apariția colitei. Ce este această boală, cum o țineți la distanță, dar mai ales ce trebuie să faceți ca să îi puneți stavilă aflați din interviul cu fitoterapeut Codruț Țuțu (foto), specialist apifitoterapie, acupunctură, oncologie și psihologie medicală.

„E considerată și «boala oamenilor stresați»”

- Chiar dacă nu este o boală luată în seamă de multe persoane cărora le joacă feste, cu colita nu e de glumit. Ce este de fapt această maladie și care sunt simptomele deranjante?

- Din punct de vedere medical, termenul de colită, ca atare, definește o afecțiune inflamatorie la nivelul colonului, desemnând un anume tip de boli inflamatorii sau colite determinate, cum sunt, de exemplu, boala Crohn şi colita ulcerativă. Cele mai frecvente simptome pentru care pacientul care are colită se prezintă la medic sunt tulburările de tranzit intestinal persistente, cum ar fi diareea sau constipația, dar și balonările sau durerile abdominale nesistematizate, având caracter de jenă, crampe ori apăsare. Deoarece sindromul de intestin iritabil este o tulburare ce poate apărea în special din cauza stresului, mai este considerată și „boala oamenilor stresați”. De cele mai multe ori, cauza apariției bolii o constituie o funcționare anormală a ficatului, ca urmare a stresului și a alimentației necorespunzătoare. De obicei, după debutul afecțiunii, simptomele devin dese și deranjante. În momentul în care aceste semne apar însoțite de altele, cum ar fi greață, febră, lipsa poftei de mâncare sau crampele abdominale, vorbim deja despre o criză. Există mai multe tipuri de colită, toate fiind asociate cu inflamația colonului. Prezența durerilor abdominale și a diareei cu sau fără sânge în scaun impune diagnosticarea corectă a tipului de colită.

- De câte feluri este colita?

- Colita este de cinci feluri. Colita de putrefacție este cauzată în principal de consumul excesiv de alimente grase, bogate în proteine. De asemenea, alimentele prea reci sau prea calde provoacă un dezechilibru în floră, care duce la apariția febrei. Colita ischemică este cea care apare mai ales la persoanele în vârstă, diminuarea sau blocarea circulației sângelui către colon determinând inflamația sau distrugerea acestuia. Ca urmare a hiperactivității sistemului imunitar, se poate instala colita ulcerativă, caracterizată prin dureri abdominale, sângerări și diaree. De asemenea, ingerarea substanțelor chimice duce la apariția colitei chimice. La femeile în vârstă se poate descoperi și colita colagenoasă, care se manifestă prin modificări inflamatorii la nivelul colonului.

„Consumaţi cinci-şase curmale pe zi”

681 8 2- Ați pomenit despre colita colagenoasă, despre care se cunosc foarte puține lucruri. Există leacuri naturiste pentru aceasta?

- Cauza apariției este una de natură hormonală, o dereglare care afectează ficatul și metabolizarea colagenului. Mai mult, colita colagenoasă poate rezulta și dintr-o reacție autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar distruge celulele sănătoase ce alcătuiesc mucoasa colonică. Semnele și simptomele constau în diaree cronică, dureri abdominale, balonare, scăderea în greutate, greață, incontinență fecală, deshidratare. Tratamentul colitei colagenoase variază în funcție de simptome și de gravitatea cazului. Un prim pas în combaterea acestei patologii este modificarea stilului de viață, care include reducerea cantității de grăsimi din dietă, eliminarea alimentelor care conțin cafeină, lactoză și gluten, dar și evitarea unor medicamente care conțin ibuprofen sau aspirină. Recomand remedii cu caracter antiinflamator, antidiareic și regenerator al mucoasei colonice, precum vitamina D (una pe zi), curcumina (un vârf de cuțit pe zi, timp de 30 de zile), pulbere de răchitan (4-6 lingurițe pe zi), infuzie de salcâm și gălbenele, un litru pe zi). De asemenea, bolnavilor le sunt de mare ajutor curmalele, nu mai mult de cinci-șase bucăți pe zi. Sunt foarte importante mișcarea zilnică și relaxarea psihică.

„Recomand să se bea suc de dovleac”

- Ce remedii recomandați?

- Sucul de dovleac este de mare folos în colita de putrefacție. Se consumă 50 ml de trei ori pe zi, timp de o lună, și se repetă la nevoie. Util este și sucul de varză, 50-100 ml, consumat dimineața, pe stomacul gol. De asemenea, este util un amestec de fenicul, coada-șoricelului și mușețel în părți egale. O lingură cu amestec se pune în 250 ml apă clocotită, se lasă la infuzat cinci-șapte minute. Se consumă trei căni pe zi, timp de 20 de zile. Cura durează o lună și, de asemenea, la nevoie se repetă. Tinctura de aloe vera este un bun prieten al celor care suferă de colită de putrefacție. Se administrează 20 de picături de trei ori pe zi, după mesele principale, timp de 21 de zile. Preparatele cu enzime digestive sunt foarte utile în cazurile de colită, mai ales dacă se constată că există modificări la examenul de digestie sau la examenul coprocitologic din materiile fecale. În colita de fermentaţie și în gastrita hipoacidă se poate folosi o combinație în proporții egale de tincturi de angelică și de pelin. Se administrează una-două lingurițe de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pentru colita de fermentaţie este utilă și tinctura de brusture dulce, trei lingurițe, cu o jumătate de oră înainte de masă.

- Ce este colita ulcerativă? Cum se poate trata în mod natural?

- Colita ulcerativă este răspunsul anormal al sistemului imunitar și se manifestă prin diaree cronică și senzația imperioasă de defecație, însoțite de dureri abdominale și prezența sângelui în scaun, lipsa poftei de mâncare, astenie, iar la copii, retard de creștere. Recomand ceai din amestec de gălbenele, coada-șoricelului, sunătoare, trei-frați-pătați, brusture, pelin. 50 g din fiecare plantă și 20 g pelin se amestecă și se pun patru lingurițe la un litru de apă clocotită. Se lasă la infuzat două-trei minute, apoi se strecoară. Preparatul se consumă îndulcit cu miere sau cu zahăr brun. În perioada cuprinsă între micul dejun și prânz se administrează o linguriță cu polen. Consumați porții medii de mâncare, supe de legume fără cartofi.

Atenţie! Colita este o afecțiune cu o incidență mai mare la persoanele anxioase sau depresive

Sfat! În cazurile acute, luați o linguriță rasă cu pulbere de afine uscate, din două în două ore

„Staţi departe de grăsimi şi prăjeli“

- Cât de importantă este dieta în colită?

- Extrem de importantă, de aceea se vor evita băuturile cu zahăr, cofeină și alcool, dar și cele carbogazoase, pentru că pot agrava simptomele bolii. Alimentele se vor consuma foarte bine gătite. Bolnavii de colită trebuie să stea departe de condimente, de grăsimi în exces, de prăjeli. Din rândul alimentelor permise fac parte următoarele: carne de vită, de pasăre, de vițel, de pește slab (fiert), ouă fierte, brânză de vaci, morcovi, dovlecei, spanac, sfeclă roșie coaptă, salată verde, fructe coapte, compot, ulei de măsline, cimbru, iaurt. Substanţele active pe care le conţine mărarul împiedică bacteriile să se dezvolte în intestine. De aceea, se poate folosi în salate sau pentru condimentarea mâncărurilor. Nu săriți peste cele trei mese și respectați orele de somn!