Main menu

header

680 8 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

În Țara Galilor, după șase ani de teste, un fermier a reușit să cultive la scară mare o specie de narcise care înfloresc mai târziu, dar pot da o cantitate mai mare de galantamină, substanță care are capacitatea de a încetini semnificativ evoluția temutei boli degenerative Alzheimer.

Supraviețuind în condiții mai aspre, dau mai multă galantamină

Cel puțin 225.000 de pacienți care suferă de Alzheimer ar putea beneficia de eforturile încununate de succes ale unui fermier din Țara Galilor, care a reușit să cultive pe o suprafață mare un soi special de narcise, ce cresc în Munții Negri din această parte a Marii Britanii, și care conțin mai multă galantamină decât celelalte specii de narcise, întrucât sunt nevoite să supraviețuiască unor condiții mai aspre, notează „Daily Mail”. Din cauza iernii prelungite, aceste narcise înfloresc mult mai târziu, dar furnizează mult mai mult din substanța care este utilizată pentru întârzierea Alzheimer.

Compusul extras din plante este transformat în pulbere și în tablete

680 8 2Crescătorul de oi Kevin Stephens a lucrat șase ani pentru dezvoltarea unei metode care să-i permită cultivarea acestor minuni ale lumii plantelor cu potențial pentru sănătatea oamenilor și a reușit să pună pe picioare o companie de cercetare biologică în cadrul căreia compusul extras din narcisele speciale este transformat în pulbere și în tablete. Fermierul produce în prezent circa 40 de kilograme de galantamină în fiecare an, suficientă pentru dozele zilnice a 9.000 de suferinzi care au nevoie de această substanță pentru a corecta compoziția anumitor chimicale esențiale din creier.

Producția va crește la 1.000 de kilograme de medicament pe an

Stephens a anunțat că intenționează să crească în următorii ani producția la 1.000 de kilograme pe an, ceea ce ar însemna aproximativ 250 de milioane de tablete, echivalentul dozei necesare pentru 225.000 de pacienți diagnosticați cu Alzheimer. „În câțiva ani vom putea să avem cantități semnificativ mai mari de galantamină, în așa fel încât să facem o diferență. Galantamina reface echilibrul enzimatic din creier, oprește formarea plăcii și întârzie mult degradarea și moartea neuronilor”, explică fermierul.

Primele teste cu efectul galantaminei asupra Alzheimer datează din anii ’90 și au reprezentat un succes, dar, din cauza cantității reduse de substanță obținută natural, s-a creat o versiune sintetică

Se folosesc frunzele, iar bulbii sunt lăsaţi în pământ

Kevin Stephens lucrează împreună cu specialiști din două universități și cu un departament guvernamental din Marea Britanie, Innovate UK, analizându-se dacă este posibil ca prin metoda sa să poată fi sporită producția de narcise și în alte locuri aflate la altitudini mari din Scoția, de exemplu, unde există condiții propice. Galantamina se găsește în frunzele plantei, iar bulbii pot fi lăsați în pământ în fiecare sezon. Este nevoie de frunzele a 100 de narcise pentru a produce suficientă galantamină pentru tratamentul unui pacient cu Alzheimer timp de un an. „Până în prezent se cunoaște faptul că galantamina are un efect pozitiv în tratarea bolii, în special prin prisma faptului că ușurează simptomele”, explică Aoife Kiely, cercetător în cadrul organizației Alzheimer’s Society.